Inițierea și Administrarea Afacerilor în Domeniul Agroalimentar

Existenţa, în economia de piaţă, a unui ansamblu de afaceri mici şi mijlocii care să satisfacă cerinţele de ansamblu ale unei economii puternice şi sănătoase, reprezintă o modalitate coerentă de menţinere a concurenţei şi de asigurarea de avantaje pentru populaţie, prin prisma preţurilor şi a calităţii produselor. În România a apărut cu aproximativ 15 ani în urmă, oportunitatea de a iniţia şi derula astfel de mici afaceri - şi nu numai de această dimensiune - care, graţie unor întreprinzători de succes, au dat rezultate deosebite. Filozoful Demostene spunea că “micile afaceri reprezintă adesea începutul marilor afaceri”, iar peste sute de ani, R. Reagan sublinia că “micile afaceri reprezintă inima şi sufletul economiei de piaţă”.

Din punct de vedere funcţional, micile afaceri ocupă un loc principal în economie, din următoarele motive:

- furnizarea de locuri de muncă suplimentare;

- inovare: indivizii reprezintă o sursă majoră de idei şi de invenţii; astfel s-a constatat că dezvoltarea unei idei de afacere ori exploatarea unei invenţii la scară industrială, au fost realizate de cele mai multe ori în întreprinderi mici;

- interdependenţa afacerilor;

- menţinerea competiţiei: asigură dinamismul economiei şi totodată o permanentă sursă de idei noi, de experimente şi de eforturi în prevenirea controlului monopolist al unei ramuri;

- aprovizionarea cu bunuri şi prestarea de servicii către populaţie.

Întreprinderile de mici dimensiuni au un rol esenţial în economie şi îndeplinesc funcţii pe care întreprinderile mari nu le pot îndeplini eficient, au o organizare destul de simplă şi flexibilă. În ţările dezvoltate, peste 90% din total firmelor sunt mici şi mijlocii; ele şi-au dovedit eficacitatea şi în ţara noastră.

Iniţierea unei afaceri noi este o acţiune supusă la numeroase avantaje, dar şi dezavantaje, motiv pentru care necesită o analiză complexă şi riguroasă, acesta fiind singurul mod de asigurare a şanselor reale de succes.

Una din cele mai complete definiţii ale micilor afaceri a fost dată prin Legea micilor afaceri din 1934, în SUA: “o mică afacere este aceea care este deţinută şi condusă în mod independent şi nu este dominantă în domeniul ei de activitate”. Comitetul pentru Dezvoltare Economică arată că o afacere este mică atunci când îndeplineşte cel puţin 2 din următoarele criterii:

a. conducere independentă;

b. capitalul este achiziţionat şi proprietatea este deţinută de o persoană sau un număr redus de persoane;

c. domeniul de activitate este, în principal, local; personalul şi proprietarii sunt din aceeaşi zonă sau localitate;

d. mărime relativă în cadrul ramurii.

Dintre aceste patru criterii, se consideră că ultimul este cel mai important. Totuşi, în prezent, nu este confirmată o definiţie unanimă a micilor afaceri, deoarece uneori se iau în considerare criterii calitative, alteori criterii cantitative.

Criteriile de apreciere a dimensiunilor unei afaceri sau întreprinderi sunt: numărul de angajaţi, valoarea capitalului, producţia şi volumul profitului. Cu toate acestea, încadrarea afacerii în funcţie de aceste criterii în afaceri mici, mijlocii şi mari, diferă în funcţie de etapa istorică şi de stadiul de dezvoltare economică a fiecărei ţări. Dimensiunea optimă a întreprinderii trebuie considerată şi evaluată în contextul unei anumite ramuri şi în cadrul economiei ţării.

Micile afaceri sunt iniţiate, în general, în următoarele cinci domenii de activitate:

1. servicii: acest domeniu oferă servicii cu caracter tehnic clienţilor şi oamenilor de afaceri;

2. comerţul cu amănuntul (mărfurile sunt oferite direct consumatorului): acesta este un domeniu propice pentru noii întreprinzători;

3. comerţul cu ridicata: astfel de afaceri folosesc capitalul pentru a cumpăra produsele finite de la industria prelucrătoare, pe care le revând comercianţilor cu amănuntul sau utilizatorilor industriali;

4. construcţii;

5. industria prelucrătoare: în acest tip de afacere se cumpără materii prime şi componente pentru a se fabrica produse finite (tipografii, brutării, unităţi de prelucrare a laptelui etc.).

În prezent, în domeniul agroalimentar funcţionează mai multe tipuri de unităţi economice - întreprinderi. O forma clasică de exploataţie/întreprindere agricolă o reprezintă ferma familială bazată pe mica proprietate, proprietarul fiind ajutat de membrii familiei şi uneori de angajaţi în desfăşurarea activităţii sale şi în organizarea producţiei. În ţările cu economie dezvoltată suprafaţa considerată optimă pentru exploataţia familială este de 15-20 ha. (poate fi uneori şi mai mult de 100 ha. în funcţie de regiune şi tipul de cultură).

Caracteristicile unităţilor familiale moderne sunt: dotare tehnică la nivel înalt, specializare, autoconsum redus, pondere a producţiei pentru piaţă la un nivel ridicat. În ţara noastră, pe măsura consolidării economiei de piaţă, ferma familială de tip occidental - o exploataţie modernă şi viabilă - poate să ocupe un loc important între formele de producţie agricolă. Astfel, societatea agricolă de producţie este o formă de organizare, integare şi cooperare în producţie a micilor producători agricoli. În plus, pentru formele asociative familiale, adică pentru expoataţiile de mici dimensiuni în care propietarii sunt şi manageri şi executanţi, problema principală este ocuparea forţei de muncă, fiind urmată de productivitatea muncii.

Unele legi specifice pentru înfiinţarea de societăţi comeriale, cu scopul derulării de afaceri de diferite dimensiuni sunt : Decretul lege 54/1990 privind desfăşurarea unor activităţi economice în baza liberei iniţiative, Legea societăţilor comerciale sau Legea 31/1990, revăzută în 1998, Legea 15/1990 - privind transformarea societăţilor socialiste în regii autonome şi societăţi comerciale.

Capitolul II Rolul întreprinzătorului în derularea afacerilor

2.1. Noţiunea de întreprinzător

Evoluţia conceptului de întreprinzător a fost puternic influenţată de principiile şi tehnicile managementului, fiind în strânsă interdependenţă cu calităţile personale ale celui ce doreşte să conducă o afacere şi cu mediul său social. În sens larg, conceptul de întreprinzător desemnează persoana care iniţiază sau preia o afacere, asumându-şi riscuri pe care alţi oameni nu şi le-au asumat, iar alteori aplicând cunoştinţele fundamentale într-un mod cu totul original pentru a-şi asigura succesul în afaceri.