Macromediul. Managerul. Întreprinzătorul

Macromediul exercită o gamă variată de influenţe asupra firmei, prin intermediul unui complex de factori, care, de altfel, constituie componentele lui, trebuie abordate într-o strânsă interdependenţă, chiar dacă sunt de natură foarte diversă: economică, demografică, tehnică, politică, juridică, psihosocială, culturală, educaţională, ecologică etc.

Macromediul reflectă sistemul factorilor exogeni care acţionează indirect asupra întreprinderii, prin componentele micromediului, exercitându-şi influenţa pe o arie extinsă şi pe un termen lung.

La nivel macroeconomic, echilibrul producţiei cu consumul este dat de echilibrul dintre fluxul material de bunuri şi servicii creat în economie, exprimat prin produsul intern brut şi fluxul monetar, valoric, exprimat prin cheltuielile agenţilor economici pentru cumpărarea acestor bunuri.

Acest echilibru structural este dat de relaţia dintre următoarele valori:

C + I + P = Y = Cp + S + T

unde:

C = valoarea bunurilor destinate consumului individual;

I = valoarea bunurilor pentru investiţii;

P = valoarea bunurilor pentru consumul public.

Y = produsul intern brut.

Cp = cheltuielile populaţiei pentru cumpărarea de bunuri şi servicii;

S = economiile populaţiei;

T = cheltuielile publice ale statului, inclusiv pentru asistenţă socială.

Deoarece la constituirea ofertei participă şi importurile (M), iar la manifestarea cererii apare şi cererea din exterior, exprimată prin exporturi (X), echilibrul dintre producţie şi consum în condiţiile unei economii deschise spre exterior este dat de relaţia:

Y + M = D + X

oferta oferta cerere cerere

naţională externă internă externă

de unde rezultă că:

Y = D + ( X – M)

produsul intern brut trebuie să fie egal cu cererea internă, inclusiv soldul balanţei comerciale.

Ansamblul elementelor care compun viaţa economică a spaţiului în care acţionează firma determină mediul economic al acesteia.

Factorii economici includ componente complexe, mecanisme cu implicaţii ce se resimt asupra tuturor celorlalţi factori.

Mediul economic reflectă nivelul de dezvoltare atât pe ansamblu, cât şi la nivelul verigilor componente, se concretizează în piaţa internă, piaţa externă şi pârghiile economico-financiare. Pârghiile economico-financiare reprezintă mijloace exclusiv economico-financiare prin care statul intervine în economia de piaţă.

Factorii economici vizează alocarea resurselor în societate şi de aceea managementul firmei trebuie să urmărească, pentru adoptarea celor mai bune decizii: nivelul PIB-ului, structura pe ramuri a economiei naţionale, nivelul de dezvoltarea a fiecărei ramuri, deficitul bugetar, efectele recesiunilor, evoluţia preţurilor, fiscalitatea, evoluţia economiei populaţiei, evoluţia şi distribuţia veniturilor pe categorii sociale, soldul balanţei comerciale, situaţia financiar valutară, ratele dobânzilor, evoluţia solicitărilor de credite, inflaţia, gradul de ocupare al forţei de muncă, etc.

Nivelul şi modul de acţiune a preţurilor de achiziţionare a unor produse, impozitele pe venituri, profit şi salarii, nivelul dobânzilor şi criteriile de acordare a creditelor au influenţat în măsură importantă orientarea activităţii firmelor şi nivelul lor de eficienţă în ultimii ani.

Fiscalitatea este un alt factor economic cu o influenţă redutabilă asupra firmei. Cursul valutar şi fluctuaţiile acestuia pot, de asemenea, avea mari influenţe asupra mediului de afaceri. Extinderea relaţiilor internaţionale, tendinţa evidentă spre globalizare se reflectă în mediul extern al firmei creând oportunităţi sau pericole. Scăderea puterii de cumpărare a populaţiei a influenţat puternic si negativ cererea şi consumul.

Adaptarea întreprinderii la cerinţele pieţei interne şi externe, presupune orientarea activităţilor către piaţă, către mediul ambiant. Aceasta produce o răsturnare a raportului tradiţional dintre firmă şi piaţă, optică în care piaţa rămâne principala legătură între producţie şi consum.

Studierea factorilor economici conferă firmelor informaţii referitoare la oportunităţile şi constrângerile dezvoltării, pericolele imediate sau de perspectivă, tendinţe ce pot fi preîntâmpinate sau ocolite printr-o strategie adecvată.

Factorii economici din mediul ambiant ai întreprinderii sunt factori extrem de dinamici şi de mare complexitate. Managerilor le revine rolul de a le valorifica impactul factorilor economici în decizii (de exemplu, fundamentarea deciziilor de aprovizionare, producţie şi vânzare) şi acţiuni generatoare de eficienţă ţinând seama şi de specificitatea manifestării lor în întreprinderi.

Firmele româneşti au un nivel scăzut de competitivitate generat de o serie de constrângeri sectoriale:

- strategiile axate pe calitate şi performanţă au o reprezentare slabă;

- concurenţa puternică a unor ţări din zonă, infrastructură inadecvată, degradată din România diluează avantajul competitiv;

- absenţa unui cadru juridic de sprijin şi a cooperării a ofertei de produse dintre sectoare.

Mediul tehnic şi tehnologic, în epoca actuală, este forţa care produce cel mai mare impact. Ceea ce a determinat redefinirea rolurilor diverşilor factori a fost constatarea că în ţările industrializate factorul tehnologic a fost responsabil de 40% până la 75% din rata creşterilor economice înregistrate.

Acest factor se referă la nivelul tehnic şi tehnologic al utilajelor disponibile pentru cumpărare, calitatea tehnologiilor ce pot fi achiziţionate, calitatea cercetărilor tehnice la care firma are acces.

Factorii tehnici şi tehnologici îşi pun amprenta în gradul de înzestrare tehnică, în ritmul modernizării tehnologiilor şi în calitatea produselor şi serviciilor obţinute.

Aceste aspecte vizează în planul managementului, conceperea şi fundamentarea strategiilor şi politicilor firmelor. Calitatea acestora condiţionează ritmul şi amploarea introducerii progresului tehnic sub multiplele sale forme. Acţiunea acestor factori trebuie corelată cu cea a factorilor economici de mediu, dar şi cu factorii interni ai firmei.