Managementul producției

CAPITOLUL I

ÎNTREPRINDEREA INDUSTRIALA. OBIECT DE REALIZARE A

PRODUSELOR SI SERVICIILOR

1.1. Definirea conceptului de întreprindere. Elemente. Caracteristici.

Întreprinderea industriala reprezinta o unitate economica de baza în cadrul

economiei nationale.

Potentialul si calitatea unei economii nationale depinde în masura decisiva de

capacitatea de creare si functionare a unui numar cât mai mare de firme (întreprinderi)

care sa furnizeze produse si servicii de buna calitate, la costuri si preturi reduse în

cantitati concordante cu cerintele pietei interne si externe.

Întreprinderea constituie un sistem care, cu ajutorul resurselor umane, materiale si

financiare produce bunuri si/sau servicii destinate vânzarii, fiind organizata printr-un

centru de decizie care dispune de o anumita autonomie. Deci, întreprinderea poate fi

definita prin trei caracteristici esentiale si anume: prin faptul ca ea reprezinta o

organizatie economica, ca are o finalitate economica si ca dispune de o anumita

autonomie de decizie.

De asemenea, întreprinderea reprezinta colectivitatea de oameni organizata

potrivit anumitor cerinte juridice, economice si tehnologice, care concepe si desfasoara

un complex de procese de munca, ce se concretizeaza în produse si servicii destinate sa

satisfaca nevoile si dorintele consumatorilor, în conditiile obtinerii unui venit net sau

profit maxim.

Întreprinderea (firma) este un sistem economico-social complex care încorporeaza

resurse umane materiale si financiare. Este de asemenea un sistem dinamic, capabil sa se

transforme si sa tinda spre forme ameliorate si care, la rândul lor sa permita obtinerea

unei eficiente maxime a activitatilor desfasurate. Cresterea complexitatii activitatilor

întreprinderii determinata de marirea, diversificarea si specializarea productiei, reclama

solutii de organizare si conducere noi, eficiente si a caror proiectare si aplicare necesita

cunostinte teoretice si practice adecvate.

Unei întreprinderi productive îi sunt caracteristice urmatoarele elemente:

- rolul dominant al factorului uman;

- existenta unui set de obiective care determina ratiunea de a fi a întreprinderii

(obiective fundamentale, derivate si specifice);

- caracterul structural al activitatilor desfasurate conform obiectivelor si

profilului sau;

- interactiunile cu alte întreprinderi si organisme care constituie sistemul sau

de relatii;

- mediul socio-economic (ambianta) care exercita o serie de influente si care

la rândul sau este influentat de întreprindere;

- statutul care da legitimitate întreprinderii, rolului si personalitatii sale în

relatiile cu proprii membri si cu alte organisme.

În realizarea obiectivelor sale, întreprinderea îndeplineste functiuni complexe,

care grupeaza activitati omogene sau complementare ce au o anumita finalitate.

Principalele functiuni ale întreprinderii sunt:

a) Functiunea cercetare-dezvoltare, grupeaza activitatile care asigura dezvoltarea

întreprinderii în concordanta cu evolutia mediului înconjurator (cercetare,

investitii, organizare, planificare, etc.);

b) Functiunea productie, grupeaza activitatile care asigura transformarea

materiilor prime în produse, sau succesiunea de lucrari necesare pentru

prestarea unor servicii;

c) Functiunea comerciala, grupeaza activitatile care asigura comercializarea

produselor si serviciilor si procurarea mijloacelor de productie;

d) Functiunea financiar-contabila, grupeaza activitatile prin care se asigura

obtinerea si administrarea resurselor financiare;

e) Functiunea personal, grupeaza activitatile prin care se realizeaza valorificarea

si dezvoltarea resurselor umane.

1.2. Functiunea de productie a întreprinderii. Cerintele realizarii acesteia.

În perioada de tranzitie de la economia centralizata la economia de piata, în

continutul si rolul functiunilor întreprinderii s-au produs mutatii importante. Astfel, daca

în economia centralizata, functiunea productie era functiunea declansatoare a tuturor

activitatilor (planul de productie era stabilit de la centru, era obligatoriu si acestuia i se

subordonau toate functiunile si activitatile) în economia de piata functiunea declansatoare

a tuturor activitatilor este cea comerciala care, pe baza studiilor de marketing privind

piata si evolutia ei, pe baza reclamei si publicitatii stabileste cerinta de produse si/sau

servicii. Functiunea productie ocupa un loc central si reprezinta ratiunea de a fi a

întreprinderii, dar nu mai este declansatoarea activitatilor ca în economia centralizata,

subordonându-se cerintelor pietei.

Asadar, functiunea productie trebuie sa asigure producerea bunurilor, executarea de

lucrari sau servicii la termenele prevazute, în cantitatile cerute, la un cost de productie

bine determinat de o anumita calitate, în conditiile optimizarii resurselor si a asigurarii

perenitatii întreprinderii, a dezvoltarii acesteia si a competitivitatii.

Pornind de la continutul functiunii de productie, managerul general al întreprinderii, prin

strategia adoptata si ansamblul deciziilor care se adopta trebuie sa urmareasca

minimizarea riscurilor întreprinderii, optimizarea stocurilor, reducerea stocurilor de

productie ale întreprinderii si diminuarea termenelor de livrare.

Folosind în mod judicios diferitele metode si tehnici de gestiune, conducerea

întreprinderii va trebui sa urmareasca în permanenta reconceperea produselor fabricate,

optimizarea cheltuielilor pentru diferite achizitii si cresterea productivitatii.

1.3. Locul productiei în structura organizatorica a întreprinderii

În general, structura în cadrul unui sistem reprezinta o configuratie stabila a

relatiilor dintre elementele sistemului. Conceptia sistemica

abordeaza întreprinderea în

globalitatea sa si sub raportul relatiilor sale cu mediul înconjurator.

Potrivit acestei abordari, întreprinderea trebuie considerata prin interdependentele care

exista între diferitele elemente care compun întreprinderea, cum

sunt subsistemele uman,

tehnic, financiar si altele, precum si prin schimburile întreprinderii cu mediul înconjurator

si influentele reciproce care exista între acestea.

Conceptia sistemica considera întreprinderea ca un sistem deschis fata de mediul

înconjurator, care are o anumita finalitate, urmarind realizarea unui obiectiv general si

adaptiv – cu capacitate de a se adapta la cerintele si schimbarile care pot interveni în

mediul înconjurator.

Daca se aplica conceptia sistemica la nivel de întreprindere, putem defini structura

organizatorica a întreprinderii ca fiind configuratia legaturilor relativ stabile dintre

subsistemele si elementele întreprinderii, concretizate în uzine si fabrici, sectii, sectoare,

laboratoare, servicii si birouri, posturi de munca.

Structurile organizatorice ale unei întreprinderi, dupa modul cum sunt definite

componentele, se diferentiaza în doua categorii:

a) structuri procesuale;

b) structuri compartimentale.