Management

1. Conceptul şi semnificaţiile managementului. MG empiric şi ştiinţific.

Baza obiectivă a apariţiei şi dezvoltării mg-lui a constituit-o activitatea comunităţilor umane, mg fiind un proces de orientare a activităţilor oamenilor în scopul realizării unor obiective. Pe măsura dezvoltării societăşii omeneşti preocupările în domeniul mg sau intensificat şi amplifivat mg începînd să fie considerat ca o formă specifică de muncă intelectuală, cu o funcţie bine precizată, bazată pe un important fond, în continuă creştere, de cunoştinţe ştiinţifice. Cu toate acestea, abia la începutul sec.19 mg-ul a început să fie considerat o activitate distinctă, desfăşurată pe diferite niveluri ierarhice, iar primele lucrări dedicate în exclusivitate acestei problematici au apărut la începutul sec.20

Cunoştinţele de mg au devenit indispensabile în conducerea oricărei afaceri fie că aceasta se dezvoltă într-o firmă mică sau într-o societate transnaţională. Cerinţa de a dispune de cunoştinţe în domeniul mg este cu atît mai stringentă în ţările în curs de dezvoltare sau încele în care are loc procesul de tranziţie de la sistemul centralizat la economia de piaţă. Referindu.se la importanţa deosebită a însuşirii cunoştinţelor de mg şi a formării unor manageri competenţi în ţările în curs de dezvoltare P.W.Shay afirmă: pentru ca aceste ţări să progreseze în libertate şi demnitate umană, mg-ul trebuie să constituie resursa primordială a dezvoltării, iar managerii tb să fie ca principali catalizatori. În lit. de specialitate s-au exprimat diferite opinii privind conţinutul şi sfera de cuprindere a mg-lui. Definiţiile fiind mai generale sau mai analitice. Conform unei accepţiuni a Asociaţiei Americane de Mg managementul presupune:

1. a obţine rezultate prin alţii

2. asumîndu-se responsabilităţi pentru aceste rezultate

3. a fi orientat spre mediul înconjurător

4. a lua decizii vizînd finalitatea firmei.

Definirea mg.

R.L.Draft mg presupune atingerea scopurilor organizaţionale printr-o conducere efectivă şi eficientă, ca urmare a planificării, organizării, coordonării şi controlului resurselor organizaţiei.

R.L.Mathis mg reprezintă integrarea şi coordonarea eficace şi eficientă a resurselor în scopul atingerii obiectivelor dorite.

Mg este un proces de planificare, organizare a activităţii şi controlul asupra firmei pentru a coordona resursele umane şi materliale spre atingerea scopurilor efective.

Factorii de succes în mg.

1. orientarea către acşiune.

2. utilizarea unor forme simple şi perfecţionarea personaluli

3. contactul continuu cu clienţii

4. îmbunătăţirea productivităţii salariaţilor

5. orientarea spre afaceri cheie şi cu valoare mare

6. orientarea fiecărui salariat către ceea ce ştie să facă mai bine

7. utilizarea unui sistem riguros de control.

Rezultă că prin procesul de mg se urmăreşte conceperea unei strategii competitive şi o judicioasă stabilire a obiectivelor, organizarea mijloadelor şi elaborarea unor structuri dinamice, un control consecvent şi eficient. Mg nefiind o colecţie de reţete ,de şabloane obligatoriu de aplicat presupune capacitate de discernămînt, pricepere şi talent din partea managerilor pentru a folosi cele mai adecvate metode şi procedee în funcţie de împrejurările concrete.

Mg ca artă

- bazată pe calităţi profesionale,

- observarea evenimentelor şi acumularea experienţei

- dezvoltarea problemelor după metoda ”încercărilor şi erorilor”

- orientarea prioritară pe termen scurt

- informaţie limitată şi unilaterală

- capacitate redusă de inovare şi adaptare la schimbări.

Mg ca ştiinţă

- cunoaşterea realităţii cu mijloace ştiinţifice

- analiza proceselor, identificarea principiilor şi legalităţilor

- analizarea complexă a acţiunii diverşilor factori de influenţă

- orientarea prioritară pe termen lung

- informaţie complexă şi completă

- orientarea spre acţiune, creativitate şi adaptibilitate.

În dezvoltarea sa mg a cunoscut diferite etape, din punct de vedere a modalităţilor de abordare şi al soluţionărilor concrete

1. Conducerea empirică

2. Începutul conducerii ştiinţifice

3. Conducerea ştiinţifică

Mg empiric se referă la perioada în care activitatea de conducere se baza pe intuiţie. Conducerea empirică e bazată pe personalitatea şi calităţile conducătorului. A conduce pe baze empirice înseamnă a aplica priincipiul „văzînd şi făcînd” rezultatele finale depind de capacitatea conducătorului de a se descurca în situaţii neprevăzute. Empirizmul în conducere a generat tipul conducătorului „dictator” sau stilul „autoritar”. Mg era considerat ca o artă iar succesul ca un rezultat exclusiv al unor calităţi personale şi al experienţei proprii.

Mg ştiinţific- acestei etape îi eset caracteristică o abordare complexă a proceselor manageriale. Mg devine tot mai mult o ştiinţă indisciplinală. Se dezvoltă teoria mg. Se perfecţionează continuu pe baza celor mai recente descoperiri tehnico-ştiinţifice. Tipul de conducător este organizatorul care se caracterizează printr-un stil de conducere democrat prin cooperare cu subalternii.

2. Mg. - o activitate specializată. Analiza calităţilor profesionale ale mangerilor.

MG. este un proces de planificare, organizare a activităţii şi controlul asupra firmei pentru a coordona resursele umane şi materiale spre atingerea scopurilor efective. În practica, mg deseori se reduce la un grup special de oameni, atribuţia cărora rezidă în organizarea şi conducerea tuturor forţelor pentru atingerea scopurilor puse. Deci mg poate fi determinat ca un sistem de măsuri, metode prin care se realizează scopurile firmei.

De aici rezultă că mg are la bază următoarea tehnologie:

- Adoptarea deciziilor

- Planificarea acţiunilor

- Organizarea

- Motivarea

- Comunicarea

- Dirijarea-procesul prin care informaţiile sunt transmise persoanelor interesate din punct de vedere al obţinerii rezultatului dorit

- Conducerea-procesul prin care activitatea subordonaţilor este începută spre scopuri comune.

Pentru îndeplinirea acestor funcţii mangerii tb. să aibă următoarele calităţi:

- Fermitate ( 4,77 puncte)

- Spirit comunicativ (4,30)

- Dispus la experimentare (4,27)

- Oportun (4,27)

- Nu discurajează pe cei care au avut un eşec

- Atent la modul de cheltuire a resurselor

- Inovativ

- Capacitatea de rezolva conflictele. Etc.

Managerii au o influienţă hotăritoare asupra rezultatelor obţinute. De modul în care ei acţionează depinde însăţi experienţa firemei. R. M. Kanter spunea că managerul viitorului se va caracteriza prin următoarele trăsături:

- Acţionează fără „cîrjă” ierarhică;

- Facilitează cooperarea;

- Operează cu cele mai înalte standarte etice;

- Are o doză apreciabilă „de bun simţ”;

- Găseşte satisfacţie în rezultate şi riscă pentru obţinerea caestora.

Un impact deosebit asupra teoriei şi practicilor manageriale l-au avut cele două concepţii originale ale lui T. Peters:

1. principiul imcompetenţei mangeriale;

2. orientarea spre excelenţă.

Conform primului principiu managerii tind să urce pe scara ierarhică pînă îşi ating propria incompetenţă şi ca o consecinţă firească, în cele din urmă se va ajunge că toate posturile de conducere să fie ocupate de manageri imcompetenţi dacă mangerul va fi orientat spre „ excelenţă” lucrurile pot fi bune sau aproape bune, în mg totul trebuie să fie excelent pentru ca firma să reuşească.

După H. Fayol manageri trebuie să aibă următoarele calităţi:

1. să fie sănătoşi fizic;

2. să aibă inteligenţă şi capacitate intelectuală;

3. să posedă calităţile morale bărbăţie, răspundere, simţul datoriei;

4. să aibă pregătire profesională bună;

5. cunoaşterea funcţiilor întreprinderii;

6. o profundă competenţă în activitatea specifică firmei.

În activitatea lor, managerii trebuie să ţină cont de următoarele principii:

1. orientare spre om ca bază a mg;

2. deservirea ireproşabilă a cumpărătorului (politica externă a firmei);

3. crearea şi susţinerea microculturii, microclimei în firmă.

3.Evoluţia gîndirii manageriale. Etapele de bază şi apariţia şcolilor. Caracteristica generală a şcolilor de management : sarcinile şi aportul.

Crearea unui fond considerabil în literatură în domeniul mg. a dus la apariţia unor puncte de vedere diferite în ceea ce priveşte definirea mg. Cei mai de seamă reprenzentanţi ai şcolii clasice au fost americanii Frederick W.Taylor, francezul Henri Fayol şi germanul Max Weber. Ei eveau să creeze şi cele trei curente de bază ale concepţiei clasice:( mg ştiinţific cu F.Taylor, administrativ Fayol şi birocratic Weber).

Mg ştiinţific este reprezentat în principal de F.Taylor, soţii Frank şi Lilian Gilbreth şi Harington Emerson. Taylor (1856-1915) şi- a concentrat atenţia în deosebi asupra conducerii atelierelor preconizînd reorganizarea activitîţii de supraveghere şi îndrumare pe baza principiului separării activităţii de planificare şi coordonare de cea de execuţie şi al coordonări activităţii pe domenii. El a preconizat înlocuirea structurilor ierarhice de tip militar cu organizarea funcţională, considerînd că un manager oricît de bine ar fi pregătit nu poate îndeplini în mod corespunzător un număr prea mare de atribuţii diferite. Concepţia lui Taylor, expusă în lucrarea sa fundamentală, „Priciples of scientific management”-1911 poate fi sintetizată în 11 principii şi o formulare cu caracter de lege.