Management

1.1. Definirea organizatiilor

Organizatiile sunt grupuri de persoane care lucreaza împreuna într-un mod coordonat si structurat pentru a atinge unul sau mai multe scopuri.

Organizatiile sunt de mai multe categorii:

- organizatii care functioneaza cu scopul de a obtine profit (firme producatoare si furnizoare de bunuri sau servicii)

- organizatii guvernamentale (guvern, parlament etc.)

- organizatii educationale (scoli, universitati etc.)

- organizatii medicale (spitale, policlinici etc.)

- organizatii care promoveaza interese de grup (asociatii profesionale, asociatii ale handicapatilor etc.)

- organizatii religioase (biserici, asociatii religioase etc.)

- alte tipuri de organizatii (fratii, cluburi etc.)

Caracteristicile comune tuturor organizatiilor sunt: utilizarea unor resurse, dependenta de mediu, diviziunea muncii pe orizontala si pe verticala si necesitatea managementului.

Resursele principale necesare organizatiilor pentru a reusi sa obtina rezultatele propuse sunt alcatuite din oameni (resurse umane), capital (resurse financiare), materii prime si materiale (resurse fizice) si informatie (resurse informationale). Este evident ca, cu cât mai ridicata este calitatea resurselor utilizate, cu atât mai mari sunt sansele se succes ale organizatiei. Calitatea resurselor umane ale organizatiilor este data de calificarea personalului, de numarul de zile de instruire pe care le primesc, dar si de capabilitatile specifice fiecarei categorii de personal, de modul în care organizatia stie sa îi motiveze pentru a contribui la realizarea obiectivelor si de relatiile interumane existente în firma. Calitatea resurselor financiare este caracterizata doar de valoarea acestora, calitatea resurselor fizice este exprimata prin indicatori de calitate a produselor (de exemplu: media timpilor de buna functionare, fiabilitate etc.), iar calitatea resurselor informationale este data de valoarea si actualitatea informatiei.

Organizatiile, ca si oamenii si celelalte fiinte, au un ciclu de viata, care presupune un moment în care se înfiinteaza, o etapa de crestere, de functionare “la capacitate”, de îmbatrânire si de moarte. Daca ciclul de viata al unui produs poate fi estimat în functie de tipul produsului sau de clasa din care face parte, pentru organizatii acest lucru nu este posibil decât pentru cele al caror termen de functionare este limitat înca de la înfiintare (de exemplu: echipe care lucreaza la proiecte, serii sau grupe de studenti care functioneaza doar pe durata facultatii etc.). Durata ciclului de viata al unei organizatii depinde de doua elemente esentiale: resursele si mediul. Cea mai mare influenta asupra etapelor de transformare a organizatiilor o au resursele umane si, în special, managerii. Acestia, prin elementele culturii organizationale pe care o instituie si prin rezultanta acesteia, resimtita în relatiile interumane, pot contribui la reîntinerirea unei organizatii, dar cel mai adesea contribuie la îmbatrânirea prematura a acesteia.

1.2. Istoria organizatiilor

Motto: “Cei care nu cunosc istoria sunt condamnati sa o repete.”

Organizatiile Organizatiile în Evul Organizatii în timpul Organizatia

în antichitate Mediu si Renastere revolutiei industriale moderna

Preistorie 3500 Î.C. 1000 Î.C. 1500 1800 1900 si dupa

Fig. 1.1. Istoria organizatiilor

În preistorie, unitati familiale (familii) au început sa practice la scara redusa activitati de productie si comert.

În Antichitate, primele organizatii nefamiliale au fost ale sumerienilor si s-au extins în Egipt, Babylonia si Assiria. Sumerienii au avut multe tipuri de organizatii în viata politica, religioasa si economica. La vârful organizatiilor politice erau familii si membri ai elitei, care stabileau legile referitoare la exploatarea pamântului, aveau armate si adunau impozite. Organizatiile religioase defineau relatiile cu puterea divina si subliniau valorile morale ale societatii. Organizatiile producatoare de bunuri si servicii constau în ferme, mici ateliere de productie si de constructii. Organizatiile comerciale “miscau” produsele dintr-o zona în alta. Nevoile acestor organizatii au dus la descoperirea inventiilor importante: sisteme de masura, sistemul postal, etc.

Mai târziu, Imperiul Roman si cel Grec au dezvoltat diverse tipuri de organizatii ca: banci, societati de asigurari, armata, tribunale în care se judecau încalcarile contractelor etc. Multe dintre formele organizatiilor inventate de romani si greci sunt folosite si în zilele noastre. (De exemplu structura ierarhica a armatei este utilizata si în zilele noastre în domeniul militar. De asemenea, delegarea autoritatii din partea Romei catre guvernatorii provinciilor era similara cu relatiile actuale ale guvernelor locale si federale din multe tari.)

În Evul Mediu, organizatiile regionale mici, cum ar fi breslele (grupuri de mestesugari uniti pentru a reglementa domeniul lor de activitate, de a instrui viitoarele generatii de mestesugari si de a restrictiona accesul altor mestesugari în zona lor geografica), au înlocuit, cu exceptia Bisericii Catolice, organizatiile sofisticate din Antichitate. Breslele au ramas totusi mici si localizate regional. Pe de alta parte, Biserica Catolica a ramas mare, foarte structurata si foarte puternica. Multe dintre caracteristicile care au permis Bisericii Catolice sa supravietuiasca si sa prospere pâna în zilele noastre au fost adoptate de catre alte tipuri de organizatii. Structura ierarhica a acesteia, cu posturi clar definite, cu diviziunea muncii si relatii de autoritate, este o caracteristica a aproape tuturor organizatiilor moderne mari.