Management Comparat

Capitolul 1

1.2.3. MODELE ŞI ABORDĂRI MAJORE DE MANAGEMENT COMPARAT

1.2.3.1. MODELUL FARMER - RICHMAN

Produs tipic al şcolii mediului, modelul Farmer-Richman este prima expresie formalizată a managementului comparat care s-a bucurat de recunoaştere şi utilizare din partea unui număr mare de cercetători şi profesori în domeniu. La baza modelului se află patru concepte, pe care le foloseşte în accepţiunea lor curentă:

• eficienţa managerială relativă, în viziunea managementului comparat;

• managementul intern, referitor la coordonarea resurselor umane şi materiale ale organizaţiei;

• constrângerile exogene, specifice mediului analizat, de natură economică, juridică, sociologică şi educaţională;

• eficienţa absolută a managementului.

Pornind de la concepţia potrivit căreia mediul este factorul cu pondere decisivă asupra managementului, Farmer şi Richman construiesc modelul prezentat în figura nr.1. Premisa metodologică pe care se bazează rezidă în considerarea managementului ca o variabilă dependentă, mediul reprezentând variabila independentă în funcţie de care evoluează toate celelalte elemente incluse în model. Aceasta rezultă cu claritate din direcţia de acţiune a influenţelor, orientate în mod exclusivist de la stânga la dreapta, adică de la mediu până la eficienţa firmei şi a sistemului din care face parte. Feed-back-ul din partea managementului este absent total din model. Fără echivoc, o asemenea construcţie şi funcţionalitate a modelului denotă o viziune unilaterală asupra fenomenelor examinate, în care rolul managementului este subevaluat. Această deficienţă majoră a modelului l-a îndreptăţit pe Schollhamer să-l califice drept “ecologist, o creatură pasivă a unor constrângeri externe” .

Afectează

afectează afectează

determină

determină

Figura nr. 1 - Modelul FARMER - RICHMAN

Punctarea limitelor modelului nu înseamnă că i se neagă utilitatea. Privind retrospectiv, constatăm că este prima construcţie coerentă asupra fundamentelor metodologice ale managementului comparat care s-a utilizat pe scară largă de către cei interesaţi în domeniu şi a avut un puternic rol de catalizator şi orientare a eforturilor depuse de către aceştia. În plus, a contribuit la sensibilizarea opiniei publice asupra rolului major pe care mediul îl are în dezvoltarea managementului şi în transferul cunoştinţelor sale pe plan mondial.

1.2.3.2. MODELUL NEGANDHI - PRASAD

În elaborarea modelului1 cei doi specialişti iau ca punct de plecare variabilele, în modelul precedent propunându-şi însă să-i depăşească limitele determinate de abordarea pasivă a managementului, de tratarea sa în mod exclusivist ca o variabilă dependentă.

Premisele metodologice de la care pornesc sunt trei:

• managementul are un rol activ în viaţa economico-socială, filosofia managementului reprezentând o variabilă independentă cu o forţă de influenţare analogă factorilor de mediu;

• în ansamblul mediului, firma sau întreprinderea joacă un rol central economic şi social, necesitând să i se acorde o atenţie deosebită, desigur ţinând cont de multiplele interacţiuni cu mediul ambiant;

• mediul, datorită complexităţii sale, este necesar să fie tratat nu global, ci diferenţiat, în cadrul său deosebind, într-o viziune sistemică, trei categorii de mediu: organizaţional, instrumental şi societal.

Prin mediul organizaţional se desemnează elementele caracteristice firmei - mărimea organizaţiei, tehnologia, climatul organizaţional, resursele umane, materiale şi financiare ale acesteia etc. - care-şi pun amprenta asupra managementului său. Elementele menţionate sunt tratate ca variabile de input în raport cu managementul.

Mediul instrumental include o parte din factorii de mediu, cei care îmbracă forma unor agenţi economici sau politici bine conturaţi şi ale căror relaţii cu organizaţia (firma) şi managementul, specializate pe anumite aspecte, pot fi relativ uşor identificate şi evaluate. Din această categorie fac parte angajaţii, furnizorii şi distribuitorii organizaţiei, consumatorii, comunitatea şi guvernul. Precizăm că, în prezent, pentru aceşti agenţi economici, se foloseşte termenul de “stakeholderi”. În esenţă un stakeholder fiind o organizaţie sau un grup de organizaţii ale căror interese sunt influenţate de conceperea şi desfăşurarea activităţilor firmei. Un management profesionist identifică stakeholderii şi promovează o abordare managerială prin care se iau în considerare interesele principalilor stakeholderi, subordonându-le realizării obiectivelor firmei.

În sfârşit, prin mediu societal desemnăm mediul macrosocial de la nivelul ţării respective, care cuprinde aceiaşi factori generali - politici, economici, juridici etc. - identificaţi de predecesorii lor, Farmer şi Richman.

Prin prisma elementelor menţionate, Neghandi şi Prasad au proiectat modelul prezentat în figura nr. 2.

afectează

Figura nr. 2 - Modelul NEGANDHI - PRASAD

Faţă de modelul precedent, construcţia lui Negandhi şi Prasad oferă câteva atuuri importante. Distincţia dintre teoria (filosofia) managementului şi practica sa a permis luarea în considerare a relaţiei management-mediu de o manieră mai apropiată de dimensiunile sale reale. În consecinţă, se creează premisa pentru o abordare mai echilibrată şi diferenţiată a problematicii managementului comparat, aceasta şi ca urmare a reconsiderării rolului organizaţiei. Mulţimea investigaţiilor de teren desfăşurate pe baza acestui model s-a finalizat în rezultate concrete sensibil superioare. Spre exemplu, mai multe cercetări de teren, în frunte cu cele iniţiate de autorii modelului, au urmărit să demonstreze influenţele factorilor consideraţi asupra eficacităţii şi eficienţei organizaţiei, inclusiv la nivelul unor indicatori cum ar fi profitul, cota-parte din piaţă etc.