Management Cultural

CAPITOLUL I.

DESPRE MANAGEMENT SI CULTURA

1.1. Evolutia managementului în cultura

Notiuni introductive

În pofida dezacordurilor ce au existat de-a lungul timpului între cultura si management, începând cu anii 80 literatura de specialitate abunda în lucrari care scot în relief dimensiunea economica a culturii, dar si interfata culturala a economicului în general si a managementului, în special. Concomitent se releva tot mai pregnant, tendinta unitatilor culturale de a-si organiza activitatile proprii pe baze asemanatoare cu cele din economie. Chiar daca orientarea de baza a acestor entitati vizeaza realizarea de valori în sens cultural, în plan secund obtinerea de venituri financiare si gestionarea problematicii proprii, de exemplu, constituie preocupari pe cât de necesare pe atât de stimulative.

Prin natura lor problemele conducerii institutiilor culturale, tarâm de intersectie intima a managementului si culturii, demonstreaza ca aceste unitati, dincolo de finalitatile specifice, sunt în linii mari, asemenea tuturor organizatiilor. Ele au o structura organizatorica distincta, un proces intern specific, foloseste resurse proprii si atrase (input uri) realizeaza produse si servicii culturale (outout  uri) în promovarea carora sunt ele interesate si specializate etc.

Sistemul institutional construit si dezvoltat în cultura constituie un instrument complex, utilizat de catre o comunitate umana data, pentru rezolvarea unor probleme concrete si specifice, determinate de necesitatile de ordin spiritual.

Asa dar unitatea culturala nu poate ignora, decât cu grave riscuri, conceptele, paradigmele simbolice si rationamentele calitative care alcatuiesc corpus-ul stiintei managementului. Într-o cultura organizata institutional managementul devine o cerinta functionala, o conditie indispensabila pentru ca cel sistem sa poata supravietui si sa poata sa functioneze.

Iata astazi de ce managementul este reprezentat tot mai adesea, ca un proces complex de pilotare a organizatiei în ansamblul sau catre o finalitate care sa minimalizeze efortul si maximizeze rezultatul.

Rolul sau de vector al actiunii umane si în plan mai larg al dezvoltarii si prosperitatii generale este astazi pe deplin validat si recunoscut.1

În esenta managementul este conducerea stiintifica în realitate însa, el înseamna mult mai mult, si de aceea depaseste întelesul restrâns de administrare, de îndrumare, antrenare etc. Si poate chiar suma tuturor acestor notiuni. El a devenit, si va ramâne pentru multa vreme, evenimentul esential al istoriei omenirii2, institutia dominata care defineste reperele dezvoltarii economico - sociale viitoare.

Cresterea gradului de profesionalism în conducere indiferent de câmpul socio  economic unde acesta este chemat sa se manifeste, reprezinta una din liniile de forta ale dezvoltarii generale, actuale.

Peter F. Drucker sublinia Managementul în forma sa actuala, a aparut într-adevar mai întâi în marile organizatii economice. Ne-am dat însa curând seama ca managementul este necesar în toate organizatiile moderne, indiferent daca acestea sunt sau nu economice. De fapt, am realizat ca acesta este mai necesar, cu atât mai mult în organizatiile care nu au un caracter economic, precum cele care nu urmaresc profilul financiar (asa  zisul sector social, sau în institutiile de stat. Ele au nevoie de management tocmai pentru faptul ca nu sunt supuse disciplinei impuse de câstig si pierdere.3

1.2 Relatia management  cultura

Din punct de vedere social, dar si sub aspect managerial, fiecare cultura îsi defineste în timp, propriul sau mod de structurare institutionala, ea îsi formeaza un ansamblu original de unelte culturale, legat între ele prin relatii specifice, guvernamentale, legate între ele prin relatii specifice, guvernate de scopuri si principii