Management Educațional

Aspecte teoretice si practice ale curriculum-ului

Aplicarea reformei sistemului de învatamânt implica nevoia de abordare din perspectiva manageriala a conceptului de curriculum, componenta de baza a acesteia. Cunoasterea si întelegerea complexitatii procesului de schimbare devin pentru toti cei cu responsabilitati în educatie premise obligatorii pentru stimularea schimbarii la nivelul scolii.

Câteva repere în acest sens sunt :

Aspectele teoretice care stau la baza reformei curriculum-ului, orientarile si tendintele în reformele sistemelor de învatamânt contemporane, prioritatile în educatie. Acestea permit orientarea viziunii si misiunii scolii spre o directie “prospectiva”, schimbarea paradigmei catre perspectiva exigentelor viitorului, impunând o atentie sporita acordata resurselor umane (inteligenta, creativitate, adaptabilitatea) ca resurse cheie ale dezvoltarii. Respectarea rolului pe care scoala îl are în democratizarea societatii, stiut fiind faptul ca democratia se învata cel mai bine în si prin educatie; o data cu sistemul de valori al societatii democratice, promovarea interculturalitatii si valorilor umaniste. Utilizarea curajoasa a noilor tehnologii de informare si comunicare în scoala.

- Cresterea atributiilor si autoritatii decizionale a conducerii unitatilor scolare în domeniile functionale consacrate de reforma: curriculum, resurse financiare si materiale, resurse umane, dezvoltare si relatii comunitare.

- Identificarea masurilor organizatorice, a procedurilor care permit schimbarea cadrului de proiectare a curriculum-ului, manifestarea autonomiei si libertatii, descentralizarea sistemului decizional;

- Exersarea unei comunicari eficiente cu toti factorii implicati: profesori, elevi, parinti; manifestarea spiritului decizional.

- Identificarea nevoilor de educatie ale comunitatii locale, perspectivelor de dezvoltare si resurselor disponibile.

Ca urmare, putem spune ca managementul de curriculum este la nivelul scolii punctul cheie al realizarii si reusitei reformei, premisa a succesului la scara larga a acesteia.

Educatia, ca subsistem al sistemelor sociale, implica în societatea actuala rezultate si influente educative greu de anticipat si evaluat; ca proces, educatia integreaza progresele din sfera stiintelor, culturii si tot mai mult pe cele din domeniul psihopedagogiei, ceea ce face ca problemele de adaptare a scolii la cerintele unei dezvoltari temeinice si armonioase sa vizeze echilibrul între sfera obiectivelor si continuturilor, metodelor, formelor de evaluare. Abordarea curriculara permite deci mutarea accentului de la „ce?” pe „în ce scop” si „cu ce rezultate” se soldeaza eforturile învatarii: „Scumpa nu este persoana bine educata ci cea insuficient educata, care paraseste scoala cu o formatie subreda sub raport intelectual, moral sau estetic; reciclarea unei astfel de persoane predispuse la compromisuri, impostura, delincventa va costa mult si va fi anevoioasa”. (George Vaideanu, Educatia la frontiera dintre milenii, p.22)