Management Financiar Strategic și Investiții Financiare

- Utilizarea adecvată şi argumentată a conceptelor, teoriilor, a orientărilor şi a tendinţelor stiinţifice cu aplicaţii practice;

- Identificarea modelelor de management financiar strategic şi a deciziilor financiare strategice

- Inţelegerea procesului investiţional şi corelarea acestuia cu riscul şi eficienţa investiţională.

- Asigurarea fondului de cunoştinţe cu privire la fundamentele teoretice şi metodologice ale managementului financiar al organizaţiei

- dezvoltarea unei gândiri economice orientate spre managementul eficient al patrimoniului de care dispune organizaţia

- însuşirea conceptelor utilizate în finanţe manageriale

Cuvinte cheie:

Finanţe, management financiar strategic, resurse, bunuri, organizaţii, nevoi, informaţii, Amortizarea, unităţi monetare, valoare monetară, rezultate, sistem financiar, finanţele manageriale , titluri financiare, obligaţiuni, titluri de trezorerie, depozite, capital, instituţii financiare, obligaţii de plată, creanţele, împrumuturile, cheltuielile, finanţele publice, finanţele organizaţiilor şi piaţa financiară, Comportamentul oamenilor, serviciilor publice, private sau mixte, economia mixtă, relaţii sociale.

Capitolul 1

Management financiar strategic - definire, conţinut şi caracteristici

1.1. Conceptul economic şi funcţiile finanţelor

1.1.1. Conceptul de finanţe

Finanţele se leagă de istorie, pentru că au apărut odată cu schimburile dintre marfă şi bani. În sclavagism, finanţele reprezentau colectarea resurselor băneşti pentru acoperirea cheltuielilor publice (ca de examplu, construirea de băi publice, poduri, etc). În feudalism, procesul de schimb marfă-bani se amplifică, astfel că statul - care se confunda cu persoana conducătorului - colecta fonduri pentru întreţinerea armatei şi pentru întreţinerea curţii domneşti. În capitalism, când rolul statului creşte, atât pentru menţinerea ordinii interne şi pentru apărarea teritoriilor şi a suveranităţii naţionale, cât şi pentru expansiune, nevoia de a se colecta fonduri publice creşte. În socialism, o parte din venitul naţional se utiliza pentru îndeplinirea funcţiilor statului.

În toate orânduirile sociale, finanţele s-au manifestat ca relaţii sociale, de natură economică, apărute în procesul repartiţiei produsului social şi mai ales a venitului naţional, în stânsă legătură cu îndeplinirea funcţiilor statului.

Cuvântul “finanţe” vine de la “finatio, finacias”, din limba latină, însemnând “plată în bani”. In Franţa, “finance” însemna o sumă de bani ce revenea statului, iar în Germania “finanz” însemna plata în bani. Cu timpul cuvântul “finanţe” s-a dezvoltat în sensuri, astăzi incluzând toate operaţiunile băneşti, resursele şi relaţiile pe care le incumbă banii.

Studiul finanţelor este strâns legat de studiul ştiinţelor economice, politice şi administrative.

Legat de ştiinţele economice, finanţele au ca obiect: relaţiile economice ce au loc în procesul constituirii şi repartiţiei fondurilor de resurse financiare (publice şi private), referindu-se la bugetul de stat, bugetul autorităţilor administrativ-teritoriale şi a altor instituţii cu caracter public, la bugetele organizaţiilor (agenţi economici şi organizaţii non-profit).

În ceea ce priveşte legătura finanţelor cu politicul, partidele politice aflate la putere definesc cadrul juridic pentru activităţile financiare, iar puterea executivă urmăreşte îndeplinirea şi aplicarea normelor legale.

Legat de dreptul administrativ şi cel constituţional, raporturile privind finanţele se reglementează juridic (prin lege sau alte acte normative), fiind obligatorii şi opozabile tuturor membrilor societăţii, implicând constrângere, dar şi responsabilităţi.

Finanţele reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti de care dispune o organizaţie sau un stat în scopul îndeplinirii funcţiilor sale.

În economia modernă, teoria finanţelor se bazează pe raţionalitate. Comportamentul raţional al tuturor organizaţiilor se caracterizează prin: maximizarea funcţiei de utilitate a consumului, înclinaţia spre câştig, aversiunea faţă de risc şi maximizarea valorii proprietăţii sau a organizaţiei.

1.1.2. Nevoi individuale şi nevoi sociale

Finanţele se corelează cu utilitatea, cu satisfacerea nevoilor. Oamenii au nevoi cu caracter individual, care să le asigure traiul (hrană, adăpost, îmbrăcăminte, mijloace de transport şi de comunicare, etc), care diferă de la persoană la persoană, în funcţie de preferinţe, sex, vârstă, ocupaţie, mediul social în care trăieşte, aria geografică, obiceiuri şi tradiţii, etc. Aceste nevoi sunt satisfăcute prin achiziţia bunurilor necesare de pe piaţă la un preţ determinat de regulă de cerere şi ofertă, prin competiţie sau concurenţă. Bunurile achiziţionate pentru satisfacerea nevoilor individuale sunt bunuri private.

După unii specialişti (după Maslow) nevoile individuale sunt grupate în:

- Nevoi fiziologice, care se situează la baza piramidei nevoilor şi care asigură subzistenţa, supravieţuirea. În general, cadrul juridic al fiecărei ţări reglementează un nivel minim de salariu, care să asigure un standard de viaţă rezonabil fiecărui cetăţean.

- Nevoi de siguranţă, care se referă la preocuparea omului pentru propria securitate, precum şi a familiei sale, în cazuri de boală, accidente, şomaj. Aceste nevoi sunt acoperite prin taxe speciale prelevate din fondul de salarii şi prin contracte de asigurare.

- Nevoi de apartenenţă la grup, care se referă la nevoia de comunicare cu alţii, de a oferi şi simţi afecţiune, de a avea familie, prieteni, colegi.

- Nevoi de stimă, care se referă la sentimentele de autoîncredere, de libertate, de apreciere, de recunoaştere şi de prestigiu.

- Nevoi de autoperfecţionare, care constau în atitudini ale individului pentru autodepăşire a propriilor performanţe, pentru instruire continuă.

După alţii, (Alderfer C.) ierarhia nevoilor umane se compune din aceleaşi elemente ca şi cele evidenţiate de Maslow, dar grupate, astfel:

- Nevoi ale existenţei, care cuprind nevoile fiziologice şi de siguranţă