Management General

CAPITOLUL 1

1. MANAGEMENTUL - ŞTIINŢĂ ŞI ARTĂ

1.1. NECESITATEA CONDUCERII ACTIVITĂŢII

UMANE DESFĂŞURATĂ ÎN COMUN, ÎN

COLECTIV, ÎN GRUPURI

Indiferent de forma în care se desfăşoară activitatea umană, aceasta se

deosebeşte principial de activitatea celorlalte fiinţe. Munca, chiar în cele mai

simple manifestări ale acesteia, este o activitate conştient orientată, care

presupune un anumit scop, ţel, obiectiv, alegerea mijloacelor necesare atingerii

scopului propus, folosirea lor potrivit unui anumit plan. Omul reglează şi

controlează conştient schimbul de substanţe dintre el şi natură, pune în mişcare

şi orientează într-un anumit mod forţa şi cunoştinţele sale, iar în final, supune

anumite procese naturale, transformându-le potrivit voinţei sale. Cu alte cuvinte,

omul se conduce atât pe sine însuşi, cât şi procesele care există independent de

el şi în afara conştiinţei şi voinţei lui. În acest sens, conducerea, în forma în

care aceasta se realizează de către om, se află într-o corelaţie permanentă cu

transformarea naturii. Această unitate dintre activitatea productivă şi cea de

conducere devine nemijlocit evidentă chiar atunci când se aruncă o privire

fugară asupra activităţii în comun a omului. Individul este însă o fiinţă socială,

activitatea lui individuală fiind, aşadar, şi ea singulară. Iată de ce conducerea,

chiar de la primele ei începuturi, trebuie definită ca o funcţie socială.

Dezvoltarea continuă a forţelor de producţie, creşterea permanentă a

producţiei, adâncirea diviziunii muncii, cooperarea producătorilor care execută

lucrări parţiale, toate acestea nu numai că ridică permanent pe trepte superioare

rolul managementului, dar conduc în mod logic la transformarea muncii de

management într-un anumit fel de activitate, deosebit de producţia nemijlocită.

Aşadar apare problema managementului producţiei sociale.

În condiţiile marii producţii maşiniste, corecta stabilire şi respectarea

strictă a anumitor norme şi proporţii sunt o premisă obligatorie a acţiunii

corelate a tuturor verigilor componente.

Este vorba nu numai de anumite corelaţii dintre grupe de muncitori, sau

dintre cheltuielile de timp de muncă necesare executării operaţiilor pe diferite

locuri de muncă, ci şi de o proporţionalitate strictă a numărului de maşini,

utilaje, a randamentului acestora şi ritmurilor lor de funcţionare. Necesitatea

obiectivă a funcţiei de management, în condiţiile producţiei sociale, creşte

progresiv pe măsura perfecţionării mijloacelor de muncă, adâncirii gradului de

specializare a producţiei şi, legat de aceasta, a lărgirii cooperării. Managementul,

ca funcţie a organizării muncii în comun, este condiţionat, aşadar, de

2

caracteristicile funcţionale obiective ale producţiei sociale şi se exercită cu

niveluri diferite de eficienţă în toate orânduirile sociale.

1.2. MANAGEMENTUL - ŞTIINŢĂ ŞI ARTĂ

Nivelul cel mai înalt de eficienţă al activităţii desfăşurate în comun a fost

atins în condiţiile practicării aşa-zisului management american Aceasta se

explică prin interesul deosebit pe care l-au manifestat decenii de-a rândul

firmele, în special cele mari, pentru teoria şi practica managementului; deja la

începutul anilor '60, mai mult de jumătate din cadrele de conducere din industria

americană aveau o pregătire specială teoretică în domeniul managementului.

Această tradiţie s-a accentuat în anii următori.

În majoritatea lor, marile companii americane organizează ele însele

diferite forme de ridicare a calificării personalului de conducere. Predarea se

face parţial cu forţe proprii, parţial cu ajutorul unor specialişti din afara acestor

companii. Pe scară largă este practicată pregătirea cadrelor de management prin

cursuri organizate în diferite institute de învăţământ superior (şcoli de business).

Prima şcoală de business în S.U.A. a fost creată la Universitatea din Pensylvania

încă din anul 1881.

Specialiştii americani împart istoria managementului în trei perioade:

2 naşterea şi dezvoltarea timpurie (1880-1914);

2 lărgirea şi diversificarea (1914-1940);

2 reevaluarea şi reorganizarea (din 1940 - până în prezent).

La începutul deceniului al IX-lea al secolului XX, în S.U.A. funcţionau

peste 600 şcoli de business şi facultăţi de administraţie a afacerilor, iar din

acestea 175 erau la nivelul de doctorat. De la 52.000 de absolvenţi ai acestor

cursuri cât se înregistrau în 1952, numărul acestora a crescut la 400.000 în 1960,

la 600.000 în 1970, la cca. 800.000 în 1980 şi la 1.000.000 în 1990; în cadrul

institutelor de învăţământ superior americane funcţionau la începutul anului

1990 mai mult de 250 de instituţii de cercetare ştiinţifică în domeniul

managementului, cele mai importante fiind Universităţile din Harvard, Stanford,

Carnegie-Mellon şi Columbia, Institutul de Tehnologie Massachusetts. Vârsta

medie a celor care audiau aceste cursuri a fost în continuă reducere: 45 de ani în

1953, 25-35 ani, în prezent.

Pentru pregătirea şi ridicarea calificării managerilor, 67% dintre firme

folosesc activ aşa-zisa metodă a "cazurilor concrete" sau studiile de caz (case

study), pentru prima dată folosite în pregătirea managerilor la Universitatea

Harvard cu cca. 70 de ani în urmă. Trebuie menţionat că nu există un plan de

învăţământ unitar pentru facultăţile americane de business. Varietatea acestor

programe este foarte mare, unele cuprind chiar şi literatură greacă veche.