Management Inginerie

Managementul este un proces conştient de coordonare a acţiunilor individuale şi de grup pentru realizarea obiectivelor firmei, într-un mod care să fie favorabil pentru o mare parte a societăţii.

1. Definiţii

- Managementul este procesul întreprins de una sau mai multe persoane în vederea coordonării activităţii altor persoane spre a obţine rezultate pe care nu le-ar înregistra dacă ar acţiona individual (Ivancevich, Donnelly, Gibson).

- Managementul este procesul de atingere a obiectivelor organizaţiei lucrând cu şi prin oameni şi valorificând celelalte resurse organizatorice (Certo).

- Managementul reprezintă o lucrare cu şi prin alte persoane în vederea atingerii obiectivelor organizaţiei, folosind eficient resursele limitate, în condiţiile unui mediu schimbător (Kreitner).

- Managementul este un proces de realizare eficientă a activităţii cu şi prin alţi oameni (Robbins).

2. Istoricul managementului

Idei despre management sunt întâlnite la Pericles (413 î.e.n.) (demnitatea şi meritul individului, îndatorirea faţă de organizaţie, echilibrul între activităţile productive şi de odihnă), la vechii chinezi şi egipteni. Ca şi domeniu de studiu, clar definit, la începutul sec.XX s-au elaborat primele teorii:

- managementul ştiinţific a fost elaborat de ing. Friderick Taylor (SUA), iar lucrarea sa „Principiile managementului ştiinţific” (1911) – aduce o contribuţie însemnată în domeniul managerial. Acesta consideră că ştiinţa şi experimentele puteau contribui la rezolvarea problemelor tehnice dar că aveau un aport mai mic la soluţionarea cerinţelor psihologice ale lucrătorilor;

- managementul administrativ a apărut şi s-a dezvoltat în Franţa, principalul promotor fiind Henry Fayol. În 1916 a apărut „Managementul general şi industrial” – un compendiu de concepţii practice prezentate ca o teorie generală a managementului care consideră că: specialiştii trebuie să devină experţi pe diferite secţiuni, autoritatea trebuie exercitată de cei aflaţi la conducere, existenţa unui singur şef şi a unui singur plan pentru fiecare grup de activităţi, etc;

- teoria birocraţiei formulată de Max Weber elaborează un concept teoretic de organizare bazat pe principii obiective, eliminând viziunile tradiţionale şi stabilind elementele birocraţiei teoretice: salariaţii devin mai eficienţi prin divizarea activităţilor, lanţul de comandă evidenţiază nivelurile succesive de conducere în care, datorită promovării într-o anumită funcţie, indivizii dobândesc o anumită autoritate, în condiţiile birocraţiei ideale, o persoana promovează în funcţii superioare prin muncă şi ca urmare a unor rezultate excepţionale, etc;

- managementul relaţionist a apărut în anii ΄20, lua în considerare factorul uman, necesitatea ca managerii să posede autoritatea de a influenţa comportamentul salariaţilor pe motiv că aceştia acceptă acest lucru.

3. Tendinţe în teoria managementului

Teoria managementului explică şi prefigurează comportarea firmelor şi a membrilor săi, managerii utilizând aceste teorii pentru a lua cele mai bune decizii de planificare, conducere şi control a productivităţii.

- Managementul ca artă

Arta reprezintă activitatea omului ce are ca scop producerea unor valori estetice şi care foloseşte mijloace de exprimare specifice dar este şi o îndeletnicire care cere multă pricepere, măiestrie, îndemânare şi anumite cunoştinţe pentru a obţine rezultatul dorit. Din acest punct de vedere managerii de succes au o capacitate specială de a învăţa rapid din experienţă; ei nu numai participă la evenimentele zilei dar şi analizează situaţiile importante, formulează teorii personale şi le utilizează când iau decizii, au capacitatea de a se descurca bine cu ajutorul combinării experienţei, practicii şi judecăţii lor, ajungând astfel în situaţia de a stăpâni „arta” managementului.

- Managementul ca ştiinţă

Managementul are caracteristicile unei ştiinţe. El poate fi studiat, învăţat şi apoi practicat. În general, managementul utilizează şi aplică cunoştinţele altor discipline: ştiinţele comportamentale, sociale, inginereşti şi matematica, realizând următoarele:

- pune la dispoziţia managerilor un mijloc de gândire sistematică asupra comportamentelor oamenilor şi metode ştiinţifice de examinare pentru examinarea experienţelor şi stabilirea relaţiilor de tip „cauză-efect” între rezultatele activităţii şi condiţiile care le-au generat;

- oferă o abordare logică a problematicii managementului, ajutând astfel managerul să rezolve problemele reale cu care se confruntă;

- pune la dispoziţia managerilor a unui sistem propriu de concepte şi termeni (vocabular) care permite utilizarea unui limbaj unic în analiza situaţiilor concrete, la formularea concluziilor asupra acestora precum şi pentru comunicarea între specialiştii din domeniul managementului;

- furnizează managerilor tehnici diferite ce pot fi utilizate în rezolvarea unor probleme.

- Managementul ca profesie

Există contradicţii încă privind recunoaşterea managementului ca profesie, având în vedere că:

- nu există sisteme educaţionale formale pentru specializarea în management;

- nu există un sistem de acreditare sau de licenţiere pentru manageri;

- nu există un cod al eticii manageriale care să fie acceptat de cei din domeniu;

- nu există un corp comun de cunoştinţe necesare pentru recomandarea cuiva care doreşte să fie manager.

Aceste criterii sunt însă foarte aproape de a fi satisfăcute, avându-se în vedere şi măsura în care programele de învăţământ îi ajută pe studenţi să dobândească competenţe profesionale în management.