Management internațional

Managementul internaţional este

„managementul organizaţiilor implicate în afaceri internaţionale, adică în activităţi de tranzacţii care sunt desfăşurate peste graniţele a două sau mai multe state”.

Care este obiectul de studiu al

Managementului Internaţional?

Managementul internaţional este preocupat în principal de:

cultura organizaţională specifică corporaţiei;

structurile organizatorice, care diferă de la o firmă la alta;

aspectele metodologice privind politica şi strategia de alocare a resurselor, precum şi strategiile de dezvoltare;

stilurile manageriale;

sistemul informaţional şi de comunicare într-o viziune internaţională;

modalităţile de adoptare a deciziilor;

responsabilitatea socială şi etica afacerilor la nivel internaţional;

toate aspectele legate de funcţiile managementului (prevedere, organizare, comandă, coordonare, control).

Funcţiile managementului internaţional

a) Funcţia de prevedere

Prevederea are drept scop elaborarea unor orientări privind desfăşurarea activităţilor viitoare şi presupune stabilirea misiunii, a obiectivelor, a mijloacelor necesare şi a strategiilor.

Un rol important îl deţine:

cercetarea pieţei externe;

definirea şi delimitarea pieţelor de interes,

a intereselor agenţilor economici de a deveni parteneri de afaceri;

analiza riguroasă a concurenţei din zona respectivă;

cunoaşterea nevoilor şi obiceiurilor consumatorilor,

a veniturilor acestora;

stabilirea capacităţii de absorbţie a pieţei sau de ofertare etc.

b) Funcţia de organizare

Funcţia de organizare constă în stabilirea cadrului organizatoric optim care să permită desfăşurarea activităţii organizaţiei în condiţii de eficienţă şi profitabilitate.

Organizarea afacerilor internaţionale trebuie să ţină seama de următoarele cerinţe:

să se delimiteze sarcinile şi competenţele fiecărui membru al organizaţiei, domeniile de specializare/cooperare şi activităţile care se realizează în echipă;

să se aibă în vedere perfomanţele ridicate, dar să nu se treacă cu vederea nici posibilitatea obţinerii unor rezultate slabe sau mediocre;

să se realizeze pregătirea/ specializarea unor persoane/ comparimente, pe specificul unor pieţe, ceea ce va duce la creşterea perfomanţelor în promovare, negociere, contractare;

sistemul de retribuire să se bazeze pe realizările obţinute;

sistemul de promovare, trebuie să fie raţional şi echitabil, ţinându-se seama de capacitatea reală a oamenilor;

fiecare post de conducere trebuie să fie justificat din punct de vedere al atribuţiilor, să asigure o retribuire adecvată, astfel încât să nu constituie doar o treaptă pe scara promovării;

este necesară existenţa unui regulament de ordine interioară, care să precizeze exact tipul de decizii pe care le ia fiecare organ de conducere, atribuţiile fiecărui compartiment şi, implicit, ale fiecărui lucrător.

c) Funcţia de comandă

Funcţia de antrenare încorporează ansamblul proceselor de muncă prin care se determină personalul organizaţiei să contribuie la stabilirea şi realizarea obiectivelor prevăzute, pe baza luării în considerare a factorilor care îl motivează.

d) Funcţia de coordonare

Coordonarea se referă la armonizarea şi sincronizarea activităţilor din cadrul organizaţiei şi a subdiviziunilor sale, la direcţionarea unitară a eforturilor, corelarea activităţii cadrelor de conducere situate pe diferite niveluri ierarhice, în scopul atingerii obiectivelor fixate.

Eficienţa unei comunicări este dată de recunoaşterea şi evitarea următoarelor bariere:

lipsa unei strategii a comunicării;

luarea în considerare a unor premise false (necunoaşterea receptorului, desconsiderarea acestuia, confuzia, lipsa de încredere etc);

abundenţa informaţiilor, preluarea greşită a unei părţi a informaţiilor, întârzierea/ omiterea prelucrării informaţiilor;

lipsa clarităţii şi preciziei mesajului transmis;

alegerea unui canal de comunicare inadecvat;

barierele legate de limba de comunicare, de cultura naţională, de barierele de percepţie.