Management - teorie și aplicații

CONSIDERATII TORETICE SI METODOLOGICE

Existenta si activitatea (ansamblul actelor fizice, intelectuale si morale consacrate înfÎptuirii unor obiective prestabilite,de regulÎ comune mai multor persoane) omului sunt marcate de câteva procese (succesiune de stÎri, de actiuni si de etape prin care trec în desfÎsurarea si în schimbarea lor diverse evenimente si fenomene, sisteme naturale sau sociale) fundamentale, legate între ele prin fluxuri informationale si decizionale generatoare ale efectului de feed-back.

Având în vedere subiectul abordat, vom enumera, într-o ordine aleatorie, întâmplÎtoare, doar pe acelea care converg cÎtre ideea de evolutie în stare de echilibru armonicÎ, în pofida caracterului sÎu dinamic, de instabilitate, ca premisÎ a valorificÎrii optimale si eficiente - sub raport economic, tehnologic, ecologic si , de ce nu, moral, juridic - potentialului existent la un moment dat, în acord deplin cu cerintele momentului în ceea ce priveste calitatea vietii si a muncii :

A-Schimbul permanent de substantÎ (materie), energie si informatii între om, natura si societate, posibil de cuantificat, de mÎsurat riguros cu ajutorul ecuatiilor din chimie, fizicÎ ori mecanicÎ. Din câte se poate intui, ne aflÎm în fata unui mecanism aparte, subtil si savant elaborat, extrem de complex si dinamic, care pune în evidentÎ o tulburÎtoare realitate, si anume : integrarea omului, în naturÎ si în societate este consecinta directÎ a raportului dialectic, obiectiv dintre materie (existentÎ, viatÎ), spatiu si, respectiv, timp, precum si a relatiei sale primordiale cu Universul atotcuprinzÎtor, denumit generic, din ratiuni metodologice, mediul ambiant (fig.1.1). Un perimetru doar aparent eclectic si eterogen, care include o multitudine de elemente si componente de naturÎ economicÎ, tehnologicÎ (tehnicÎ), politicÎ, demograficÎ, culturalÎ, stiintificÎ, psihologicÎ, juridicÎ, educationalÎ si ecologicÎ.

Fig. 1.1

Asa cum sublinia savantul român Octav Onicescu, Universul are o structurÎ electromagneticÎ în care materia (substanta) este alcÎtuitÎ din relatia masÎ-spatiu-timp, ale carei molecule, atomi si particule elemetare se miscÎ neîntrerupt în limitele spatiului pe care îl ocupÎ [1, pag.16]. Din aceastÎ perspectivÎ, Universul nu este altceva decât o colectie sau, în expresie matematicÎ, o multime de obiecte naturale si artificiale (sintetice, create de om) care înglobeazÎ (integreazÎ) omul prin nenumÎrate conexiuni si fluxuri informationale si decizionale. Ducând reflectia mai departe rezultÎ cÎ, în realitate, colectivitÎtile umane organizate, integrate (firme, întreprinderi, agenti comerciali etc) îndeplinesc un rol economic, acela de produce bunuri si servicii solicitate de piatÎ, dar si o functie socialÎ, ce decurge din relatiile psiho-sociale cu mediul înconjurÎtor, fizic si uman. Altfel spus, explorarea componentei sociale contribuie decisiv la identificarea, cunoasterea si solutionarea în timp util a diverselor stÎri si situatii conflictuale, devenid principalul motor al progresului social generalizat. Din câte este lesne de acceptat, întârzierea în eliminarea cauzelor care induc perturbatii în functionarea normalÎ a unui sistem social-economic genereazÎ entropie (stare de haos si dezordine) si în final dezagregare. Prin urmare, reducerea la minimum a entropiei asigurÎ optimalitatea functiei axionomice, dupÎ cum sporirea acesteia denatureazÎ functia socialÎ, direct proportional cu gradul de dezordine. De unde si cerinta obiectivÎ de a se studia relatiile dintre om, colectivitate, societate si Univers, ca entitÎti de sine-stÎtÎtoare, diferite ca structurÎ si naturÎ, însÎ interdependente si compatibile cu unul si acelasi sistem, respectiv cel informational. Cele patru variabile evocate (om-agent economic-societate-naturÎ) sunt asemÎnÎtoare nu numai în plan informational, cât si sub raport ontologic, al existentei si evolutiei.

Saltul omului din biologic în social avea sÎ punÎ în valoare sistemul unitar si coerent om-naturÎ-societate, iar descoperirile neântrerupte din stiintÎ si din tehnologie au facilitat identificarea si explicare faptelor reale apelându-se la legitÎtile, principiile si regulile logice si, bineânteles, perceptibile.

B-Participarea efectivÎ, în perioada activÎ, la desfÎsurarea si conducerea activitÎtii economice, demers social constient proiectat si operationalizat în functie de douÎ criterii sau variabile (marime ce poate lua diferite valori) explicite. Pe de o parte, satisfacerea anumitor nevoi sau trebuinte ale indivizilor si ale societÎtii, adicÎ cerinte esentiale ale existentei umane. Pe de alta, asigurarea resurselor necesare si formarea priceperii de a le prelucra si utiliza. Din câte se stie, în timp ce resursele sunt limitate (absolut si relativ), nevoile se diversificÎ si sporesc sensibil sub presiunea descoperirilor din stiinta si din tehnologie, devenind, practic, nelimitate, de unde importanta cardinalÎ pe care o are preocuparea neîntrerupta pentru maximizarea efectelor utile prin minimizarea consumului de resurse,concomitent cu gÎsirea de resurse alternative. Cu alte cuvinte, rationalitatea activitÎtii economice (fig.1.2) constÎ tocmai în stabilirea unui raport optimal între nevoi si resurse, între productie si consum, între cerere si ofertÎ.

Fig. 1.2

În expresie matematicÎ, activitatea economicÎ sau de productie, pe care o notam cu P, este o functie de tip determinist având urmÎtoarea formÎ :

P=f (M,N,K,S,T)=>opt 1.1

în care M reprezintÎ volumul de muncÎ depusÎ, N-cantitatea de resurse (naturale) folosite, K- valoarea capitalului (financiar) consumat, S si T-volumul cunostintelor stiintifice si, respectiv, tehnologice la care s-a apelat.

DacÎ notÎm cu X multimea finitÎ a variabilelor de intrare (resurse naturale, umane, financiare si de timp, informatii si cunostinte), adicÎ eforturile depuse, si cu Y multimea finitÎ a variabilelor de iesire (produse, servicii, capital, informatii si cunostinte dobândite), deci efecte înregistrate în urma transformÎrii (conversiei) intrÎrilor în iesiri, atunci putem afla eficienta (E) sau profitabilitatea demersului pragmatic (figura 1.3,a); Z exprimÎ multimea finitÎ a transformÎrilor tehnologice, numit si proces condus, de executie sau operational. Spre exemplu, în cadrul proceselor de productie resursele umane actioneazÎ asupra resurselor naturale, cu ajutorul mijloacelor de muncÎ si al structurilor organizatorice pentru producerea de bunuri si de servicii solicitate de piatÎ. DupÎ cum procesul de conducere (fig.1.3, b) utilizeazÎ toate datele, informatiile si cunostintele pentru fundamentarea deciziilor si alegerea liniei de actiune optimale în vederea realizÎrii unor obiective comune.