Managementu Reconversiei

Capitolul 1

Reconversia profesională

1.1. Definire.Concept

În condiţiile perioadei de tranziţie în care piaţa muncii este caracterizată de multiple schimbări şi întreaga populaţie, înainte de toate cea ocupată, este supusă unui proces de „restructurare” în plan profesional şi comportamental, educaţia, formarea profesională şi recalificarea/reconversia profesională, în legătura nemijlocită cu ocuparea, reocuparea şi reintegrarea profesională, tind să capete o valoare deosebită.

Reconversia profesională respectiv perfecţionarea profesională nu constituie terapii miraculoase care soluţionează sigur, de la sine, problemele majore ale pieţei muncii. Succesul lor în planul ocupării şi reocupării forţei de muncă, al funcţionării pieţei muncii rămâne dependent de asigurarea unui ansamblu de condiţii înainte, în timpul şi după derularea acestora.

Reconversia profesională a forţei de muncă nu trebuie privită doar ca un mijloc de a scăpa de ameninţarea şomajului, ci aşa cum se procedează în ţările dezvoltate, ca un mijloc de a obţine o calificare mai înaltă, un loc de muncă mai bun şi toate avantajele care decurg din aceasta.

Reconversia profesională reprezintă procesul prin care are loc o schimbare a condiţiilor economice anterioare, o modificare a obiectului activităţii anumitor agenţi economici şi chiar a unor ramuri ale economiei naţionale, iar în cadrul industriei pe subramurile acesteia, datorită trecerii lor de la un gen de producţie la altul.

Reconversia profesională a forţei de muncă îndeplineşte două funcţii importante:

a) funcţia economică de ajustare a forţei de muncă la nevoile economice în continuă schimbare, în vederea echilibrării ofertei cu cererea de muncă, a echilibrării excedentelor cu deficitele de forţă de muncă;

b) funcţia socială reprezentând o pârghie care asigură concomitent:

- reducerea şi combaterea şomajului;

- combaterea sărăciei, ştiut că populaţia şomeră are o contribuţie apreciabilă în determinarea proporţiilor şi evoluţiei populaţiei sărace.

Resursele financiare trebuie să asigure acoperirea cheltuielilor pentru calificare, recalificare sau perfecţionare, respectiv:

- salariile personalului de predare şi instruire şi sumele plătite colaboratorilor externi;

- sume destinate pentru a acoperi chiria sălilor de curs, materialele didactice, documente de evidenţă, rechizite, întreţinerea clădirii, apă, energie, cazare, cantină, transport (pentru cursanţii navetişti), echipament de lucru, material de producţie, etc.

În ceea ce priveşte veniturile centrelor de calificare, recalificare şi perfecţionare a şomerilor acestea provin din:

• taxe de participare la cursuri suportate din fondul pentru plata ajutorului de şomaj (valabil numai pentru şomerii care primesc ajutor de şomaj)

• taxe de participare la cursuri suportate de către solicitanţi (agenţi economici, meşteşugari, persoane fizice aflate în câmpul muncii);

• taxe prevăzute pentru prestaţiile de servicii, conform reglementărilor în vigoare;

• sumele realizate din valorificarea lucrărilor şi operaţiilor efectuate de cursanţi în perioada de pregătire.

1.2. Nivele de organizare a reconversiei profesionale

Pentru realizarea reconversiei profesionale acţiunile practice se derulează la trei nivele:

I. La nivel naţional prin următoarele acţiuni:

- elaborarea cadrului juridic care să stea la baza atestării unităţilor care pot efectua activităţi de reconversie, a modalităţilor de finanţare şi a stimulentelor acordate în acest scop;

- elaborarea nomenclatoarelor de meserii şi profesii, stabilirea instituţiilor abilitate cu avizarea conţinutului noilor meserii;

- elaborarea de programe de ocupare – formare, pentru tineri între 17-25 de ani, care nu mai continuă studiile. În acest sens, întreprinderile şi instituţiile care sunt antrenate la realizarea acestor programe trebuie să fie stimulate, fie prin compensaţii care să acopere o parte din costul acestui tip de programe, fie printr-o reducere, cu un anumit procent, a impozitului pe profit;

- recalificarea personalului în raport cu tendinţele şi cerinţele pieţei muncii prin instituţiile abilitate în acest domeniu;

- acţiuni de inserţie pentru absolvenţii din şcoli profesionale şi facultăţi pe o perioadă de cel puţin un an;

- reglementarea extinderii ocupării forţei de muncă, în general, şi a femeilor în special, în condiţiile timpului de muncă parţial şi al programelor de muncă flexibile;

- elaborarea, atunci când este nevoie, a unui program special privind reintegrarea în muncă a şomerilor mai vârstnici, precum şi acordarea unor alocaţii de sprijin speciale, pe termen mai îndelungat, din fondul de şomaj;

- stimularea întreprinderilor din sectoarele care cunosc o relansare a activităţii şi dispun de locuri de muncă spre a angaja forţa de muncă, cu prioritate din rândul şomerilor de lungă durată;

- organizarea de munci publice la nivel naţional care să utilizeze forţa de muncă disponibilă.