Managementul Administrației Publice

VALORI FUNDAMENTALE PENTRU ORGANIZAŢIILE PUBLICE

Organizaţiile publice nu pot exista în afara unui sistem, ele sunt influenţate de componentele sistemului din care fac parte şi influenţează semnificativ fiecare subsistem al acestuia. Integritatea unui sistem este puternic determinată de un set de valori şi principii fundamentale ce precizează, prin conţinutul lor, coordonatele de bază între care funcţionează componentele întregului.

Sectorul public reprezintă o componentă a macrosistemului cu implicaţii majore asupra funcţionalităţii ansamblului. Acest aspect este evident dacă se ia în considerare diversitatea domeniilor de activitate integrate în sectorul public.

Dincolo de această diversitate, există un set de valori-principii fundamentale universal valabile care trebuie luate în considerare şi care determină semnificativ conţinutul proceselor şi relaţiilor de management din instituţiile publice. Ele marchează semnificativ misiunea organizaţiilor publice, influenţează comportamentul organizaţional al acestora şi al angajaţilor implicaţi direct în procesele de realizare şi furnizare de servicii publice sau de administrare a intereselor statului în relaţie cu cetăţenii clienţi ai instituţiilor publice.

Un sistem de valori ar putea fi structurat după două criterii:

1. apartenenţă: valori interne şi externe

Asupra acestor categorii de valori se va insista în unul din capitolele următoare. Valorile interne vizează prin conţinutul lor acele aspecte ce ţin de activitatea organizaţională internă a fiecărei instituţii publice, care imprimă o notă puternică de specificitate organizării şi conducerii. Valorile externe provin din mediul extern instituţiei publice şi determină organizarea şi managementul acestora, misiunea şi obiectivele organizaţiilor publice, gradul de diversificare a activităţilor, opţiunile strategice prioritare etc.

2. grad de generalitate: valori universale şi particulare

Gruparea valorilor în două categorii după acest criteriu determină distincţia între valorile universale, care, indiferent de domeniul în care îşi desfăşoară activitatea instituţia publică, trebuie respectate şi integrate în managementul tuturor organizaţiilor şi cele particulare, specifice, care implică o serie de conotaţii distincte determinate de domeniul de activitate din sectorul public în care activează instituţia publică. Este absolut evidentă compatibilitatea şi complementaritatea de conţinut între cele două categorii de valori.

Câteva dintre valorile cu impact deosebit asupra managementului instituţiilor publice sunt abordate în detaliu în continuare. În orice stat de drept, în sectorul public şi în activitatea desfăşurată de instituţiile publice, indiferent de domeniul de activitate: administraţie, sănătate, învăţământ, cultură, transport, turism etc., sunt unanim recunoscute şi considerate ca fundamentale următoarele valori, abordate frecvent ca principii fundamentale pentru managementul organizaţiilor publice:

1. etica,

2. morala,

3. democraţia.

Fiecare are relevanţă deosebită asupra comportamentului organizaţional, în general asupra comportamentului individual al resurselor umane din instituţiile publice şi, implicit, asupra modalităţilor de acţiune pentru care optează managerii publici în special şi fiecare funcţionar public antrenat în procesele de management şi de execuţie, în activităţile effective prin care sunt realizate şi furnizate serviciile publice.

1 Etica şi morala

Conţinutul eticii şi al moralei în general

Pentru a înţelege implicaţiile celor două valori ridicate la rang de principiu în sectorul public, este absolut necesară o incursiune în etimologia lor. Astfel înţelegem când au apărut, cu ce sens au apărut, cum a evoluat gândirea care a dezvoltat şi clarificat conţinutul lor şi care au fost implicaţiile lor asupra membrilor societăţii, în general şi asupra angajaţilor unei organizaţii publice, în special.

Despre etică se spune că este un domeniu al ştiinţei care studiază principiile morale, legile de dezvoltare istorică a acestora, rolul lor în viaţa socială, respectiv totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei societăţi sau unui grup reprezentativ din cadrul acesteia.

Despre morală se spune că este o formă a conştiinţei sociale care cuprinde normele de convieţuire, de comportare a oamenilor între ei şi în societate. Dezvoltând în continuare raţionamentul, obiceiul indică un comportament constant, supus unor reguli, pe o perioadă mai lungă de timp.

Prin bisemantismul lor, cele două cuvinte disting două concepte: morala colectivă şi morala individuală, deşi la origine cei doi termeni, unul grecesc, altul latinesc, aveau aproximativ aceeaşi semnificaţie. Pe parcursul evoluţiei lor etimologice, cele două concepte se disociază, se specializează şi se fixează. Astfel, azi înţelegem prin morală un fenomen real, care ţine de viaţa reală, a membrilor societăţii, în timp ce etica desemnează teoria sau ştiinţa ce investighează acest fenomen real.

Aceste precizări facilitează înţelegerea distincţiei dintre teorie, care este etica şi obiectul ei, morala, deşi în limbajul cotidian această distincţie nu se face întotdeauna. Astfel, despre un comportament uman se poate spune că este moral, dar şi etic în acelaşi timp. De fapt, aceasta sugerează necesitatea unui acord între planul reflecţiei etice, chiar spontană şi nesistematică şi cel al manifestării sau al comportamentului real, altfel spus necesitatea acordului între vorbă şi faptă, între teorie şi practică.

MORALA este un fenomen real, colectiv şi individual, care cuprinde atât normele, principiile care reglementează relaţiile umane şi tipurile umane de activităţi, cât şi toate manifestările realizate în diverse grade şi modalităţi, sub semnul acestor norme supuse aprecierii colective şi individuale.

ETICA are misiunea de a realiza un acord optim între natura şi nivelul existenţei sociale şi conştiinţa morală, ceea ce presupune eliminarea mentalităţilor întârziate şi contribuţia la modelarea unor conştiinţe care să devanseze existenţa socială actuală, care să gândească şi să acţioneze prospectiv.