Managementul Carierei

De la orientare şcolară şi profesională

la orientarea şi dezvoltarea în carieră

Dacă în urmă cu mai mulţi ani, termenului de carieră i se conferea mai mult sensul

profesional, ulterior i s-au adăugat conotaţii ce ţin de viaţa personală, comunitară,

economică. Pentru o vizualizare mai bună a evoluţiei termenului de carieră şi implicit

înlocuirea celui de orientare şcolară şi profesională am ales să aduc ca argument mai

multe definiţii care se vehiculează la momentul de faţă în literatura de specialitate:

Carieră – succesiune de profesii, îndeletniciri şi poziţii pe care le are o persoană

în decursul perioadei active de viaţă, inclusiv funcţiile pre-vocaţionale,

( cum sunt cele de elevi şi studenţi, care se pregătesc pentru viaţa activă) şi

post-vocaţionale ( pensionarii care pot avea rol de suplinitori, colaboratori, etc.).

( Butnaru, D., 1999).

Carieră – activităţile profesionale şi poziţiile ocupate de o persoană într-o

organizaţie determină atitudinile, cunoştinţele şi competenţele dezvoltate de acesta de-a

lungul timpului ( Hăhăianu, L.,2000).

Cariera – acoperă şi identifică diferite roluri în care individul este implicat ( elev,

angajat, membru al comunităţii, părinte, etc.), modul în care acţionează în familie, şcoală

şi societate şi suita de etape prin care poate trece în viaţă

( căsătorie, pensionare, etc.), toate considerate ca un tot unitar indivizibil. ( Jigău, M.,

2001).

Cariera profesională – reprezintă evoluţia profesională a unui individ pe

parcursul întregii sale vieţi. În cadrul aceleiaşi profesii, în cariera unei persoane se pot

înscrie specializări, perfecţionări sau promovări profesionale. (Tăsica, L., 2003).

Cariera , pe lîngă această evoluţie a persoanei , poate fi privită şi sub aspect

economic, sociologic sau psihologic.

Din punct de vedere economic , cariera face referire la o succesiune a poziţiilor

profesionale ocupate de o persoană.

Dacă privim cariera din prisma sociologilor, ea reprezintă o multitudine de roluri

jucate de individ, în sensul că fiecare rol este temelia celui ce va urma.

Sub aspect psihologic, alegerea de roluri şi succesul în exercitarea lor depind de

aptitudinile, interesele, valorile, trebuinţele, experienţa anterioară şi aspiraţiile persoanei

în cauză. ( Jigău, M., 2003, apud Fman, 1998).

Datorită importanţei pe care individul dar şi societatea o acordă astăzi, cariera a

devenit obiect de studiu pentru multe discipline ştiinţifice. Printre cele care se ocupă şi de

acest domeniu se află: ştiinţele educaţiei, managementul, psihologia dar şi carierologia.

Ştiinţele educaţiei se ocupă de carieră în măsura în care este considerată un scop

sau o aspiraţie, acordând o pondere mai mare procedeelor care să asigure dezvoltarea

carierei – consilierea în orientarea carierei, formarea profesională iniţială şi continuă dar

şi educaţia pentru carieră.

Dezvoltarea în carieră şi educaţia pentru carieră au, ca termeni conecşi consilierii,

o arie longitudinală mai extinsă. Dacă procesul consilierii este, de obicei, strict

individualizat, direcţionat către un grup de clienţi sau către un client, educaţia pentru

carieră şi dezvoltarea în carieră se referă la un eşalon de vârstă cu o plajă mult mai

extinsă. Dezvoltarea carierei semnifică toate aspectele vieţii aflate în devenire şi cu o

dinamică specifică în diferite planuri, adică:

 autocunoaşterea şi formarea deprinderilor de relaţionare interpersonală;

 educaţia şi formarea profesională iniţială;

 asumarea de roluri în viaţă;

 modul de integrare, trăire şi planificare a diferitelor evenimente ale vieţii;

( Jigău, M., 2003, apud Gysbers, 1994).

Educaţia pentru carieră include subiecte care nu sunt, aparent legate de

exercitarea unei profesii, precum: viaţa de familie, petrecerea timpului liber, creşterea şi

educarea copiiilor, problema economic familială, chestiuni legate de valori şi calitatea

vieţii, modul de a face faţă situaţiilor dramatice din viaţă, decese, divorţ, cataclisme

naturale, şomaj, privarea de libertate, etc. ( Jigău, M., 2001).

În aceste condiţii, orientarea în carieră nu se mai poate rezuma la asistarea unor

momente în alegerea carierei, ci trebuie să devină o modalitate de dezvoltare a abilităţilor

necesare pentru construirea propriei cariere. Acest scop se poate atinge doar prin

apropierea intervenţiilor de orientare de procesul educaţional şi prin asigurarea

caracterului longitudinal al acestora. Asumarea unor roluri diferite pe parcursul vieţii

reclamă manifestarea unor abilităţi de adaptare diferite. Educaţia şi orientarea pentru

carieră presupune oferirea de mijloace şi sprijin indivizilor pentru ca ei să aplice

cunoştinţelor achiziţionate în circumstanţe reale ale pieţii muncii şi să fie capabili să ia o

decizie de alegere a carierei, a viitorului lor profesional. ( Jigău, M., 2001).

Psihologia carierei este o disciplină de sine stătătoare conturată ca urmare a

complexităţii sarcinii de a obţine şi de a corela informaţiile psihologiei despre individ cu

cele despre profesii. ( Super, D., 1978). Psihologia carierei este un termen nou care l-a

înlocuit pe cel de „ psihologia profesiunilor” , preluând o serie de tehnici şi metode

utilizate de aceasta, dar care aduce un mod de abordare diferenţiat, un punct dinamic,

evolutiv. ( Klein, 2001).

Carierologia debutează ca ştiinţă, în spaţiul canadian francofon încă din anii

1980, când se autointitulează „ ştiinţa dezvoltării potenţialului uman de-a lungul carierei”.

Principalele domenii de studiu vizate de carierologie sunt:

 practica orientării carierei;

 consilierea în orientarea carierei;

 reuşita educaţională şi profesională;

 planificarea dezvoltării carierei;

 inserţia socio- profesională;

 bilanţul competenţelor / capacităţilor / aptitudinilor necesare în carieră;

 recunoaşterea / atestarea cunoştinţelor şi experienţei dobândite de-a lungul carierei; (

Jigău, M., 2003 ).