Managementul cercetării și dezvoltării

1. Metode de analiză logică

Pornind de la afirmaţia lui Hegel, potrivit căruia ,,orice ştiinţă este logică aplicată”, studierea şi utilizarea logicii în cercetarea managerială este susţinută de rolul care revine structurilor şi operaţiilor logice atât în dezvoltarea construcţiilor teoretice cât şi în rezolvarea problemelor puse de realitatea managerială.

Metoda raţională

În plan conceptual, raţionamentul este o formă logică complexă, element necesar al gândirii ştiinţifice, constituit din înlanţuirea judecăţilor primare asupra unui fenomen, care întemeiază şi constituie premisele de cercetare şi pe baza cărora, prin raţionament, se obţin şi se fundamentează concluziile ştiinţifice ale investigaţiei fenomenului respectiv.

În investigaţile ştiinţifice metoda raţională este folosită pentru acţiunile de pregătire a cercetării în vederea fixării obiectivelor, formulării ipotezelor şi modelelor teoretice,precum şi în verificarea acestora, în fundamentarea concluziilor cercetărilor.

Sintetizând, în cercetarea ştiinţifică raţionamentul permite:

-fixarea şi delimitarea obiectivelor cercetării; - --formularea ipotezelor ştiinţifice;

-analiza rezultatelor obţinute, verificarea ipotezelor admise şi formularea concluziilor ştiinţifice.

Prin apelarea la această metodă se reuşeste:

-să se elimine elementele iraţionale din câmpul de investigare;

-să se includă toate mijloacele de cunoaştere la îndemâna cercetătorului, aceptate ca certe, necesare generale şi universale;

Metoda inductivă

Forma logică de cunoaştere a adevărului, inducţia asigură cunoaşterea realităţii urmând traseul de la particular la general, altfel spus, de la premise particulare, individuale către concluzii generale. Trecerea de la premise la concluzii se face în baza analizei, formă fundamentală a gândirii, care presupune descompunerea mintală a fenomenului cercetat în părţile sale componente, desprinderea în plan mintal a diferitelor însuşiri ale întregului. În cercetarea managerială analiza se vrea o examinare amănunţită, parte cu parte a unui fenomen sau proces managerial.

Ca metodă a cercetării ştiinţifice, inducţia se sprijină pe experienţa cercetătorului.

Formele de inducţie cele mai utilizate în economie sunt inducţia completă şi inducţia incompletă. Prima formă presupune o operaţie logică de gândire bazată pe două sau mai multe particularităţi prin care se ajunge la o teorie cu o generalizare medie. În cazul inducţiei incomplete, raţionamentul se bazează pe un număr redus de particularităţi, iar concluzia se amplifică, se extinde asupra tuturor cazurilor existente în categoria respectivă de fenomene economice.

Metoda deductivă

Cu un grad mai mare de acceptare şi interes în rândul cercetătorilor, metoda deductivă a fost de-a lungul timpului mai mult aprofundată în ştiinţa economică.

Metoda deductivă reprezintă o operaţiune logică, o formă fundamentală de raţionament, care constă în trecerea de la aserţiuni generale la concluzii asupra unor fapte particulare, acestea din urmă fiind subordonate primelor.

Comparativ cu metoda inductivă, procesul de cunoaştere a realităţii prin deducţie are un grad mai mare de acceptabilitate în rândul cercetătorilor ştiinţifici datorită caracterului mai larg, mai riguros şi mai operativ al cunoaşterii.

2. Metoda experimentală

Pornind de la semnificaţia etimologică a termenului de experienţă (experentia, în latină-a proba, a experimenta),metoda experimentală poate desemna ,,acţiunea de a încerca, de a face dovada, de a proba.”

Utilizată pe scară largă în cercetarea ştiinţelor naturii (matematica,fizica, chimia,biologia etc.),metoda experimentală a fost acceptată şi utilizată mult mai târziu şi cu multe reţineri în cercetarea ştiinţelor economice.

Metoda experimentală este pusă în evidenţă de următoarele trăsături caracteristice: -are un rol important atât în verificarea ipotezelor cauzale, cât şi în dezvoltarea domeniului de cunoaştere prin identificarea, descoperirea unor date noi de cunoaştere privitoare la fenomenul cercetat;

-cercetătorul îşi poate verifica ipotezele referitoare la relaţiile de cauzalitate presupuse ( în limbaj de specialitate, acest element metodologic poartă numele de varietatea variabilelor

-permite o bună cuantificare a rezultatelor cercetării în condiţiile în care sunt stabilite precis obiectivele şi metodologia de desfăşurare a experimentului;

-solicită un personal specializat şi bine informat în legătură cu organizarea procedeului, capabil să rezolve operativ problemele ce pot apărea pe parcursul desfăşurării experimentului;

modele experimentale

-apelarea la un număr diferit de variabile independente controlate de cercetător, cu următoarele scheme experimentale:

o singură variabilă independentă;

mai multe variabile independente;

realizarea relaţie între modul de prezentare a stimulilor şi de cuplare a lor cu reacţiile.