Managementul Comercial și Financiar Contabil

Capitolul I. BAZELE ORGANIZĂRII CONTABILITĂŢII

1. Geneza şi trăsăturile sistemului de contabilitate

Sistemul de contabilitate proiectat, se inspiră din Planul contabil general francez, se înscrie în Directivele IV şi VII ale Comunităţii Economice Europene şi se articuleză la standardele internaţionale, în special la Normele contabilităţii internaţionale elaborate de I.A.S.C. (International Accounting Standards Committee). La acestea se adaugă Sistemul contabil al înterprinderii propus pentru ţările Europei de Est.

Din punct de vedere teoretic şi metodologic, noul sistem adoptat în cadrul reformei contabilităţii se bazează pe principiile şi regulile proprii normalizării contabilităţii. Discutat din acest punct de vedere, el se defineşte prin următoarele trăsături:

a) promovarea contabilităţii ca instrument de gestiune pentru întreprindere şi ca instrument de informare şi comunicare privind situaţia patrimonială şi rezultatele întreprinderii pentru investitori, fiscalitate, partenerii de afaceri şi organele guvernamentale de sinteză informaţională şi previziune;

b) folosirea de principii şi convenţii generale bazate pe o terminologie precisă şi identică pentru toţi utilizatorii informaţiei contabile;

c) construirea informaţiilor în conformitate cu regulile şi prevederile în vigoare care sunt definite plecând de la principiile şi convenţiile generale prin standardele internaţionale şi în raport cu legislaţia economico-financiară specifică fiecărei ţări;

d) aplicarea cu bună credinţă a acestor reguli şi prevederi în funcţie de cunoaşterea pe care responsabilii de conturi trebuie să o aibă în mod normal asupra realităţii şi a importanţei operaţiunilor, evenimentelor şi situaţiilor;

e) dacă într-un caz excepţional aplicarea unei prescripţii contabile se dovedeşte improprie în a da o imagine fidelă asupra situaţiei patrimoniului sau rezultatului întreprinderii, el trebuie să fie derogat; această derogare trebuie să facă obiectul unei menţiuni şi unei justificări explicite în cadrul anexei la bilanţul contabil (cu incidenţă asupra informaţiei communicate);

f) definirea relaţiilor între nevoile de gestiune specifice fiecărei întreprinderi, legislaţia economico-financiară (baza lor juridică şi mijloacele necesare pentru elaborarea de statistici naţionale - contabilitatea naţională);

g) informaţiile contabile să dea utilizatorilor o descriere adecvată, corectă, clară, precisă şi completă a operaţiilor, evenimentelor şi situaţiilor;

h) informaţiile de sinteză să fie utile şi oportune utilizatorilor atunci când aceştia iau deciziile economice.

Toate aceste trăsături şi cerinţe merg şi converg spre obiectivul fundamental al contabilităţii, acela de a furniza o imagine fidelă asupra situaţiei patrimoniului şi rezultatul întreprinderii. Este un obiectiv stabilit şi formalizat prin Directiva a IV-a a Comunităţii Economice Europene, preluat şi în Legea contabilităţii din România, care prevede, în acest scop, cerinţe faţă de bilanţul contabil “care trebuie să dea o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute”. Întrucât fiecare regulă şi procedură stabilite prin reglementările şi metodologiile contabile proprii noului sistem de contabilitate din România se fundamentează şi dă expresie principiilor şi convenţiilor generale contabile, socotim necesară prezentarea acestora. Nevoia este cu atât mai întemeiată, având în vedere că sunt cazuri, nu puţine, când într-o economie de piaţă cel ce construieşte informaţia contabilă se află în situaţia că trebuie să pornească direct de la principiu sau convenţie fără să dispună de o regulă sau procedură care să dicteze maniere de înregistrare, clasare şi de sintetizare a operaţiilor şi evenimentelor contabile. De fapt, aceste principii sunt prezentate şi în regulamentul privind aplicarea Legii contabilităţii (emis în baza prevederilor art. 42 din Legea contabilităţii nr. 82/24 decembrie 1991, promulgată prin Decretul nr. 123 din 24 decembrie 1991 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 265 parte I din 27 decembrie 1991).

Schema edificiului contabilităţii aşa cum este ea guvernată de principii, metode, reguli şi proceduri detailate se prezintă astfel (fig. 1.1.):

Referindu-ne la regulamentul menţionat, sunt definite următoarele principii fundamentale:

a) principiul prudenţei, potrivit căruia în evaluarea activelor şi pasivelor, cheltuielilor şi veniturilor, trebuie să se ţină cont de deprecierile, riscurile şi pierderile posibile generate de desfăşurarea activităţii exerciţiului curent sau anterior. În mod concret, o asemenea regulă impune ca activele şi veniturile să nu fie supraevaluate, iar pasivele şi cheltuielile, subevaluate. Ca urmare, la data închiderii exerciţiului financiar, sunt delimitate şi înregistrate numai rezultatele realizate efectiv;

b) principiul permanenţei metodelor, care care conduce la continuitatea aplicării regulilor şi procedurilor privind evaluarea şi înregistrarea activelor şi pasivelor, cheltuielilor şi veniturilor, iar pe această bază se asigură comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile;

c) principiul continuităţii activităţii, potrivit căruia se presupune că unitatea patrimonială îşi continuă în mod normal funcţionarea într-un viitor previzibil, fără a intra în starea de lichiditate sau de reducere sensibilă a activităţii;

d) principiul independenţei exerciţiului, impune ca fiecărui exerciţiu să i se atribuie numai acele cheltuieli şi venituri care se corelează ca effort şi efect cu rezultatul obţinut. Respectând acest principiu, cheltuielile şi veniturile se înregistrează pe măsura producerii operaţiilor economice şi financiare care le ocazionează, iar pentru delimitarea lor în timp se utilizează structurile de regularizare (cheltuielile înregistrate în avans, venituri întregistrate în avans, cheltuieli de repartizat pe mai multa exerciţii financiare etc.);

e) principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere a unui exerciţiu, care trebuie să corespundă cu bilanţul de închidere al exerciţiului precedent;

f) principiul necompensării, potrivit căruia nu este admisă compensarea între posturil de activ şi pasiv ale bilanţului, precum şi între cheltuielile şi veniturile din conturile rezultate.

Literatura principiilor şi regulilor contabile este foarte bogată. Mai mult, există o dinamică a acestor principii şi reguli, ele rezultând din practică; apar noi principii, alte principii tind a se învechi, iar unele sunt chiar contradictorii.

Pornind de la diversitatea de principii şi reguli, fără ca schema lor să fie închisă, apreciem că principiile fundamentale ale contabilităţii pot fi structurate astfel:

a) principii de observare şi reprezentare a entităţii patrimoniale, periodizării pe exerciţii financiare; specializării sau personalizării exerciţiului; continuităţii exploatării;

b) principiile partidei duble: dublei reprezentări a structurii şi masei patrimoniului; dublei calculări a rezultatului exerciţiului; înregistrării cronologice şi sistematice; înregistrării analitice şi sintetice;

c) principiile evaluării: cuantificarea monetară; costul istoric sau de origine; prudenţa în evaluarea activelor şi pasivelor, cheltuielilor şi veniturilor;

d) principiile responsabilităţii: obiectivităţii şi verificabilităţii datelor; importanţa relativă a informaţiei sau pragul de semnificaţie al informaţiei; permanenţa metodelor.