Managementul Conflictelor

1.1. O incursiune în definirea conflictului

1.2. Formele de manifestare ale conflictelor

1.1. Conflictele - fundamente conceptuale, surse şi forme de manifestare

Conflictele sunt parte integrantă a oricărei activităţi interumane. În cazul unei persoane sau la nivelul unui grup, la nivelul unei întreprinderi, conflictele apar fără să ne aşteptăm şi iau uneori o amploare care surprinde. Prevenirea, înţelegerea şi mai ales soluţionarea lor constituie obiectul unei teme de cercetare mereu actuală, fără pretenţia că sunt o noutate. Ceea ce este nou se regăseşte doar în eforturile de imaginaţie, creativitate şi experimentare care se desfăşoară peste tot în lume, de la un timp încoace, pentru a găsi noi mijloace eficiente, de atingere a unuia dintre obiectivele managementului şi a relaţiilor interumane: soluţionarea conflictelor. Demersul nostru vizează revenirea asupra noţiunilor de conflicte, tensiuni, disfuncţionalităţi, cu scopul prezentării unor caracteristici şi a identificării căilor de ieşire din astfel de situaţii.

Conflictul este o stare de spirit, uneori supralicitată de către jurnalişti pentru a satisface nevoia de senzaţional a publicului mass-media. Activitatea organizaţiilor de orice tip este influenţată puternic de conflicte. Analiza lor se concentrează pe identificarea surselor de apariţie, a tipologiei de manifestare precum şi a perspectivelor de abordare, pentru aplanarea sau înlăturarea lor.

Ca element distinct în structura vieţii sociale, conflictul este o formă a relaţiilor umane în care părţile care se află în interacţiune, manifestă interese divergente sau opuse. La toate nivelurile organizării sociale se pot produce şi identifica conflicte, [12, 171] de la cele specifice raporturilor între indivizi şi între grupuri (între prieteni, membrii unui grup de muncă etc.), la nivel organizaţional (între conducerea administrativă şi specialiştii tehnici, între sindicate şi patronat, între salariaţi şi reprezentanţii sindicali etc,) sau la nivel macrosocial (între partide cu interese politice diferite sau între grupuri şi categorii sociale cu interese divergente, de genul celor dintre o confederaţie sindicală şi guvern).

Atunci când este identificat, conflictul prevalează acea dimensiune psihologică ce acreditează ideea că indivizii manifestă un comportament cu un pronunţat deficit de socializare sau descriu conjuncturi dramatice. Manifestate sau nu în mod explicit, conflictele se pot exprima prin nemulţumiri ale managerilor care se confruntă cu tendinţe comportamentale marcante de demotivare a subordonaţilor, cât şi prin sau insatisfacţii ale angajaţilor, care reclamă o insuficientă

definire a sarcinilor de muncă, lipsa de competenţă a managerilor sau existenţa unui sistem imprecis de evaluare a performanţelor.

Au existat numeroase modalităţi de definire a conflictelor în management, fiind examinată o diversitate de circumstanţe în care acestea se manifestă.

Într-o primă ipoteză, conflictele pot fi abordate din punct de vedere comportamental, ca forme de opoziţie centrate pe unul sau mai mulţi adversari, bazate pe incompatibilitatea scopurilor, a intenţiilor sau valorii părţilor oponente [7, 534]; opoziţia este directă şi personală şi adversarii controlează scopurile sau intenţiile dorite de ambele părţi. Un mod de definire a conflictului formulat astfel, determină diferenţierea a două concepte importante: situaţia conflictuală şi episodul conflictual [10, 158].

O situaţie conflictuală se identifică prin urmărirea unor scopuri incompatibile sau aparent incompatibile de către două sau mai multe părţi, astfel încât ceea ce câştigă o parte poate să piardă cealaltă parte; un episod conflictual se referă la comportamentul părţilor determinat de situaţia conflictuală. Perioada de negociere a unui contract între echipa managerială şi sindicate este tipică unei situaţii conflictuale. Ea conduce la angajarea de comportamente diferite de către cele două părţi, fie de genul încercărilor de a câştiga simpatia opiniei publice, fie al ameninţărilor. Oricare dintre aceste manifestări produse de situaţia conflictuală reprezintă episoade conflictuale.

Este acceptată şi o altă cale de analiză şi abordare a problematicii conflictului [46, 56], respectiv aceea de a depista şi explora cauzele care permit apariţia conflictelor. Cunoaşterea cauzelor conduce la găsirea unor tehnici sau modalităţi de soluţionare a acestora. Această abordare prezintă deficienţa dificultăţilor întâmpinate în atingerea unui consens, cu privire la cauzele apariţiei conflictelor şi al modului de confruntare cu acestea.

De aceea analiza problematicii conflictului trebuie să înceapă cu identificarea modului de abordare a conflictelor, urmând ca aspectele privind cauzele lor şi modalităţile de soluţionare să fie evidenţiate în funcţie de premisele specifice.

Individualitatea presupune existenţa diferenţelor de opinii, a contradicţiilor şi a conflictelor şi toate acestea trebuie să