Managementul IMM-urilor

1. CONCEPTUL DE ÎNTREPRINDERE MICĂ ŞI MIJLOCIE

1.1 Definiţii ale întreprinderii mici şi mijlocii

Criterii cantitative şi calitative de definire a întreprinderilor mici şi mijlocii

Criterii

Cantitative Calitative

Principale Secundare

1 Număr de angajaţi

2 Capital

3 Cifra de afaceri

4 Număr de angajaţi şi capital

5 Număr de angajaţi şi cifra de afaceri

6 Capital şi cifra de afaceri

7 Număr de angajaţi, cifra de afaceri şi capital

1 Valoarea producţiei

2 Capacitatea de producţie

3 Cota de piaţă 1 În funcţie de tipul de legături cu mediul economic

2 În funcţie de rolul sectorului economic studiat

3 Alte criterii (explicarea concepţiilor întreprinzătorilor, angajaţilor, etc.)

Principalele tipuri de abordări ale definirii IMM – urilor

Nr. crt. Categorii de abordări

Criterii Denumire Caracteristică dominantă

1 Sfera de cuprindere a economiei Generalizatoare Stabilesc acelaşi sau aceleaşi criterii de definire a IMM – urilor pentru toate ramurile economiei

Diferenţiate Stabilesc diferite criterii de definire a IMM – urilor, în funcţie de domeniul lor de activitate (industrie, comerţ, transporturi, etc.)

2 Numărul indicatorilor utilizaţi Unidimensionale Definesc dimensionarea IMM – urilor pe baza unui singur indicator, cel mai adesea numărul de salariaţi

Multidimensionale Definesc dimensionarea IMM – urilor pe baza mai multor indicatori: cei mai frecvent utilizaţi sunt numărul de salariaţi, cifra de afaceri şi capitalul social

La nivelul statisticilor Uniunii Europene se evidenţiază trei categorii de întreprinderi mici şi mijlocii: microîntreprinderea cu 1 – 9 angajaţi; întreprinderea mică cu 10 – 99 angajaţi şi întreprinderea mijlocie cu 100 – 499 angajaţi (Entreprise in Europa, Eurostat, DG 23). În România întreprinderile mici şi mijlocii care îşi desfăşoară activitatea în sfera producţiei de bunuri materiale şi servicii, se definesc, în funcţie de numărul mediu scriptic anual de persoane, după cum urmează:

a) până la 9 salariaţi – microîntreprinderi

b) între 10 şi 49 salariaţi – întreprinderi mici

c) între 50 şi 249 salariaţi – întreprinderi mijlocii

Nu se încadrează în prevederile prezentei legi (Legea nr. 133 din 20 iulie 1999 ) societăţile bancare, societăţile de asigurare şi reasigurare, societăţile de administrare a fondurilor financiare de investiţii, societăţile de valori mobiliare şi societăţile cu activitate exclusivă de comerţ exterior.

Nu beneficiază de prevederile prezentei legi societăţile comerciale care au ca acţionar sau asociat persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele două condiţii:

a) au peste 250 angajaţi

b) deţin peste 25% din capitalul social

1.2 Avantaje şi critici aduse întreprinderilor mici şi mijlocii

Avantaje:

- întreprinzătorul este un participant activ în realizarea echilibrului macroeconomic;

- întreprinderea mică şi mijlocie reprezintă unul din remediile importante împotriva şomajului, atenuând fluctuaţiile de pe piaţa muncii;

- un puternic sector mic şi mijlociu are efecte pozitive asupra stabilităţii politice şi sociale

- întreprinderile mici şi mijlocii constituie o sursă de concurenţă, un element de concurenţă pentru oligopolurile şi monopolurile existente, reducând capacitatea acestora de a controla şi de a creşte preţurile

- Întreprinderile mici şi mijlocii se constituie ca o parte importantă a infrastructurii de care depinde economia acţionând ca furnizori specializaţi de piese, subansamble şi servicii pentru întreprinderile mari, prin activitatea de subcontractare.

- Sectorul mic şi mijlociu contribuie la diversificarea ofertei de mărfuri oferind produse pentru pieţe limitate sau specifice care nu sunt eficiente pentru întreprinderile mari

- Întreprinderile mici şi mijlocii joacă un rol important în combinarea factorilor de producţie precum şi încurajarea investiţiilor

- O altă caracteristică a întreprinderilor mici şi mijlocii o constituie contribuţia la dezvoltarea economiilor locale prin abilitatea lor de a răspunde la cererile locale şi prin cunoştinţele lor detaliate referitor la pieţele locale

- Întreprinderile mici şi mijloci se constituie într-un nucleu de dezvoltare a viitoarelor mari întreprinderi. Întreprinderile foarte mari de azi au fost ieri întreprinderi mici.

Dezavantaje:

- Sunt în imposibilitatea de a obţine economie de scală în producţie şi distribuţie, caracterizându-se printr-o lipsă acută de resurse.

- Firmele mici şi mijlocii au o durată de viaţă mai scurtă, prezentând o rată de eşec mai mare decât cele mari. Anumiţi specialişti au identificat unii factori care au impact major asupra IMM – urilor, condiţionându-le chiar supravieţuirea. Aceşti factori sunt:

- opţiunile strategice ale întreprinzătorului;

- evoluţia ramurii economice implicate;

- vârsta firmei;

- ritmul de creştere al firmei;

- dimensiunea firmei;

- existenţa unor mari firme concurente

- Întreprinderile mici şi mijlocii nu creează atât de multe locuri de muncă cum se afirmă de obicei deoarece nu se oferă informaţii legate de măsura în care acestea sunt permanente sau pe termen lung.

- Alţi specialişti sunt de părere că întreprinderile mici şi mijlocii plătesc salarii mai mici (cu circa 30%), oferă condiţii mai grele de muncă şi concurează pe piaţă prin reducerile de costuri care ar rezulta pe aceste căi.

1.3 Rezultatele microeconomice

În concordanţă cu diviziunea muncii, rezultatele economice sunt urmărite şi evidenţiate, în primul rând, la nivelul fiecărui agent economic întreprinzător. Rezultatele obţinute la acest nivel sunt cunoscute sub denumirea de rezultate microeconomice.

Rezultatele microeconomice se măsoară cu indicatori specifici diferitelor domenii de activitate. De pildă, pentru măsurarea activităţii industriale se utilizează, în deosebi, următorii indicatori: cifra de afaceri, valoarea adăugată, venitul global şi profitul (beneficiul) net.

Cifra de afaceri reflectă totalitatea încasărilor realizate de un agent economic pe baza actelor de comerţ, efectuate într-o anumită perioadă de timp, exprimate prin preţurile pieţei. Acest indicator comensurează performanţele financiare brute, pe baza lui asigurându-se compararea mărimii cheltuielilor efectuate de agenţii economici cu cea a profitului realizat.

Valoarea adăugată reflectă suma de bani încasată din vânzarea bunurilor economice peste mărimea cheltuielilor cu materiile prime, materiale şi energie, care au fost utilizate pentru producerea bunurilor economice. Ca sold intermediar de gestiune, valoarea adăugată (VA) se determină cu relaţia:

VA = (Marjă comercială + Producţia exerciţiului) – (cheltuieli cu materii prime şi materiale + cheltuieli cu lucrări şi servicii efectuate de terţi)

Valoarea adăugată reprezintă sursa de acumulări băneşti din care se face remunerarea participanţilor direcţi şi indirecţi la activitatea economică a întreprinderii (figura 1.1).