Managementul IMM-urilor

Acronimul „IMM” a intrat în vorbirea curentă pentru referirea la întreprinderile mici şi mijlocii, o categorie contrapusă marilor întreprinderi. Deşi semnificaţiile conceptului par, la o primă vedere, uşor de delimitat, adesea, în literatura de specialitate, abordările sunt variate. Acest fapt se datorează contingenţei şi diversităţii fenomenului. P. A. Julien şi B. Morel (1986, pg. 13), doi autori remarcabili care au studiat această problematică, notau, sintetizând o părere quasi-unanimă în literatura de specialitate: „Termenul IMM (PME în limba franceză) este încă un concept neclar pentru care definiţiile variază”.

1.1. Definirea întreprinderilor mici şi mijlocii

P. A. Julien şi B. Morel (1986, pp. 13-14) explică de ce diversitatea este, în opinia lor, prima caracteristică pentru universul întreprinderilor mici şi mijlocii. Sub această denumire generică se regăsesc întreprinderi de dimensiuni foarte diferite. O întreprindere mică şi mijlocie poate avea cinci angajaţi sau 200 de angajaţi. După anumiţi autori o întreprindere mică şi mijlocie poate avea chiar până la 500 de salariaţi. De asemenea, o tendinţă actuală este aceea de a disocia noţiunile de „întreprindere mijlocie”, „întreprindere mică” şi „întreprindere foarte mică”. Aceeaşi eterogenitate se regăseşte şi la nivelul pieţelor şi produsele. Astfel IMM-urile de tip artizanal cu o piaţă locală se diferenţiază de întreprinderile foarte specializate, din sectoare de înaltă tehnologie care pot acţiona la scară globală. O paletă largă se poate constată şi în ceea ce priveşte statutul juridic adoptat de către întreprinderile mici şi mijlocii, respectiv de la persoană fizică autorizată la societatea cu răspundere limitată sau chiar societatea pe acţiuni.

Confruntaţi cu această diversitate economică şi juridică specialiştii din toată lumea şi-au îndreptat atenţia asuprea definirii întreprinderilor mici şi mijlocii. Ca rezultat al contribuţiei acestor autori au apărut foarte multe definiţii, dar nu s-a ajuns la o definiţie unanim acceptată.

De ce este necesară o definiţie a IMM?

Principalul considerent pentru care este necesară o definiţie a întreprinderii mici şi mijlocii este acela că în ultima perioadă, la nivelul foarte multor state, se urmăreşte implementarea unor politici industriale (preferenţiale) vizând acest tip de întreprinderi. Politicienii „se frământă” pentru a găsi soluţii de sprijinire a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii. În acest context, doar o definiţie clară poate conduce la identificarea precisă a agenţilor economici ţintă a diferitelor programe guvernamentale de suport (şi, dacă ne circumscriem la nivelul Uniunii Europene, definiţia trebuie să fie comună pentru toate statele membre, evitându-se astfel anumite tratamente discriminatorii).

Nu fără o notă de umor, R. Paterson (1978) remarca: „există o anumită ironie în încercarea de definire a întreprinderilor mici şi mijlocii. Cum ele reprezintă 98% din numărul firmelor din lume, ar fi poate mai uşor de a identifica şi defini excepţia, adică marile întreprinderi”.

Analiza riguroasă a definiţiilor privind întreprinderile mici şi mijlocii conduce la o împărţire a acestora în două subcategorii: pe de o parte definiţiile utilizând criterii calitative, denumite criterii sociologice şi analitice, şi, pe de altă parte, acelea utilizând criterii cantitative.

Abordări calitative

Abordarea calitativă surprinde mai exact realitatea socio-economică pe care o reprezintă întreprinderea mică şi mijlocie. Diferitele definiţii calitative, în quasi-totalitatea lor, dar de o manieră diferită, pun accent asupra elementelor distinctive şi caracteristicilor unei întreprinderi de dimensiune mică sau mijlocie.

Abordarea unicriterială

Un element fundamental revine constant, deşi cu intensitate diferită, în definiţiile privind întreprinderea mică şi mijlocie: latura umană. Astfel, de o manieră generală IMM-ul poate fi definit ca o „entitate aflată sub autoritatea unui conducător, responsabil de toate aspectele din întreprindere, care este adesea proprietar şi care are o viaţă strict legată de această întreprindere”.

Conducătorul (proprietarul) întreprinderii este practic omniprezent în abordările calitative. Rolul său este considerat determinant în întreprinderile mici şi mijlocii (Julien, Marchesnay, 1988, pg. 21).

Abordări multicriteriale

Pe lângă abordările calitative care stabilesc ca punct central al definiţiilor privind IMM-urile conducătorul/proprietarul întreprinderii, s-au dezvoltat şi o serie de abordări multicriteriale care adaugă, la elementul uman, o serie de alte elemente descriptive.

Small Business Act (1953)

Pe această linie, în S.U.A., în 1953, Small Business Act, principalul act care reglementează activitatea întreprinderilor mici, în vigoare şi astăzi, reţine drept criterii importante pentru ca o întreprindere să fie considerată mică, faptul de a fi gestionată de o manieră independentă, de a aparţine unui antreprenor independent şi de a nu fi într-o poziţie dominantă pe piaţă. Primele două criterii sunt, aşadar, localizate la nivelul întreprinderii, cel de-al treilea se referă la structura de piaţă, exogenă întreprinderii.

Raportul Bolton

În 1971, în Marea Britanie, s-a elaborat o lucrare care a avut ca obiectiv conceptualizarea, definirea unei întreprinderi mici, ca entitate socio-economică. Datorită diminuării numărului de întreprinderi nou-înfiinţate, constatată în timpul anilor `50-`60, autorităţile britanice au constituit o comisie sub preşedinţia profesorului J. E. Bolton, pentru analiza problematicii întreprinderilor mici şi mijlocii. Rezultatele acestei analize se regăsesc într-un raport care a rămas cunoscut în literatura de specialitate sub numele preşedintelui comisiei. Definiţia întreprinderii micii şi mijlocii, introdusă de acest raport, are în vedere trei criterii: faptul că întreprinderea trebuie să fie condusă de către proprietar, de o manieră personalizată; întreprinderea deţine o parte de piaţă relativ restrânsă; este independentă.