Managementul inovării

CURSUL 1

MANAGEMENTUL INOVĂRII NOTIUNI INTRODUCTIVE

Necesitatea inovării

Suntem în mileniul trei, mileniul dezvoltării inteligenței intuitive. Orice om și orice grup uman are în structura sa internă o lege de evoluție. Așa a fost făcută lumea. Important este ca, pe măsura maturizării personale și/sau colective să conștientizăm că există niște legi naturale care se aplică în mod automat, fie că vrem sau nu vrem, fie că știm sau nu știm despre ele. Una dintre aceste legi afirmă că totul evoluează, că totul se transformă continuu, că fiecare entitate trece printr-un număr infinit de inovări - din toate punctele de vedere. Odată cu această conștientizare putem să ne punem numeroase întrebări și să găsim numeroase răspunsuri în noi sau în afara noastră. Unii dintre noi conștientizează că evoluția se face prin schimbări repetate - continui sau în salturi. Alții constată că faza actuală este "nouă", că este diferită de cea anterioară sau diferită față de altele; uneori pare doar diferită pentru că se schimbă contextul. Nu există indivizi sau situații identice în Univers. Nu există niciodată ceva identic cu altceva. Totdeauna avem doar aspecte diferențiate, diferite - percepute de către cei interesați ca noutăți. Noutatea este o regulă, este o prezență constantă în felul de a vedea și simți lumea. Noutatea însăși este necesară pentru că altfel totul ar stagna, ar muri.

Este bine să conștientizăm că avem datoria de a înnoi, de a inova; nici nu putem altfel. Fără inovare continuă, viața nu ar exista. Există atât de multe planuri de inovare ale vieții, încât procesul Viață este bazat practic pe inovare. Viața, în toată complexitatea sa, este un proces de inovare.

Alegem mereu felul în care răspundem solicitărilor vieții. Trăim cu toate consecințele acestor alegeri. Uneori prioritățile proprii sunt înlăturate de prioritățile altora; uneori pentru activitatea pe care o facem ne vin în minte zece activități pe care nu le facem, și asta ne dă un sentiment de vinovăție. A stabili lucrurile cu adevărat prioritare e o chestiune ce ține de însăși esența vieții. Problema nu este de a alege între "bine" și "rău", ci între "bine" și "mai bine". Adeseori binele este dușmanul mai binelui. Dacă înțelegem deopotrivă nevoile reale și capacitatea noastră de a le rezolva, ne putem pune în situația de a obține "mai binele" pentru noi și pentru cei apropiați nouă. Putem renunța la dezechilibru, putem simți ce ar trebui să facem, ce vrem să facem și putem să facem efectiv toate acestea.

Noțiunea de inovare

Punctele de pornire pentru considerații ulterioare privind inovarea pornesc de la următoarele cazuri:

- Producerea unui nou bun pentru consumatori, sau unui bun de o calitate nouă;

- Introducerea unei noi metode de producție, practic necunoscută, în cadrul unei ramuri economice;

- Descoperirea unei noi piețe de desfacere, pe care nu s-a mai acționat în cadrul ramurii respective;

- Identificarea unor noi surse de materii prime sau semifabricate;

- Înființarea unei organizații noi, ca de exemplu crearea sau spargerea unui monopol.

"Inovarea este procesul de găsire a aplicației economice pentru o invenție. Invenția este primul pas firesc către orice produs/proces nou. Imitația este procesul prin care inovația este difuzată prin economie/industrie." (Joseph A. Schumpeter 1883-1950).

Noțiunea de inovare revine în atenția întreprinzătorilor abia în anii 1970. Cele mai noi dezvoltări în cercetare și în practica economică arată clar că managementul inovării activităților trebuie considerat ca o componentă integrată în cadrul procesului de conducere a organizației.

În domeniul macroeconomic, prin cercetările lui Nikolai Kondratieff (1892-1938), sunt descrise corelațiile dintre inovație și "ciclurile conjuncturale". Conform acestuia fazele lungi de dezvoltare/creștere sunt provocate de inovări profunde, periodice (cicluri economice de circa 60 de ani).

Viitorologii văd în trecerea de la "societatea informațională" la "societatea cunoștințelor" începutul unui nou ciclu Kondratieff, care aduce noi sectoare de creștere, în care noile cunoștințe devin factorul concurențial principal.

Delimitarea noțiunilor

Inovare - provine de la înnoire. În acest sens, inovarea cuprinde orice fel de proces de schimbare. În domeniul economic între "inovare" și "invenție" este o deosebire clară.

Invenția- descoperire realizată pentru prima dată, constituind un progres într-un anumit domeniu (știință, cultură, economie etc.)- produce o îmbunătățire a tehnicii. Această îmbunătățire trebuie să fie imprevizibilă și considerabilă.

Modificarea este orice schimbare fizică, care nu se întemeiază pe o extindere a bazei cunoștințelor tehnice. Aici putem include modificări în dotare, îmbunătățiri calitative și modificări de montare. Modificările produselor pot eventual doar prelungi ultima fază din ciclul de viață al produsului, și nicidecum nu o pot opri. Deosebirea față de "inovarea produsului" constă în riscul științific diminuat, dar mai ales în costurile de investiție mult mai mici.

Imitația inovativă se bazează pe o inovare care a fost confirmată de piață. Reușesc acele inovații care folosesc produse și procedee proprii, dar elimină punctele slabe ale inovației de origine. Astfel se poate ajunge la un succes economic, fără dezvoltarea unei inovații proprii. Situația se caracterizează prin termenul de imitație inovativă, și în multe cazuri inregistrează succese.

Cercetarea și dezvoltarea industrială. Prin aceasta se înțeleg activitățile de cercetare și dezvoltare desfășurate chiar de către organizații/întreprinderi. Cercetarea industrială trebuie să realizeze temelii solide pentru atingerea unor obiective inovative precise în domeniul economic și tehnic. Poate fi definită ca o activitate productivă care se realizează în mod sistematic pe o bază economică, și se referă la descoperirea de produse, procedee de producție, utilizări ale producției și dezvoltări eficiente ale activităților - fie noi, fie îmbunătățite, precum și la îndepărtarea, eliminarea trăsăturilor negative ale produselor și metodelor existente.

Caracteristicile activității de cercetare-dezvoltare constau (spre deosebire de invenție) în:

- cercetare sistematică și nu accidentală;

- stabilire economică a obiectivelor;

- probabilitatea atingerii scopului.