Managementul Internațional

MANAGEMENTUL INTERNATIONAL: CONOTATII CONCEPTUALE

1.AC CARACTERISTICILE SI CONTINUTUL AFACERILOR INTERNATIONALE

Afacerile economice internationale contemporane prezintã o serie de caracteristici:

A. Adâncirea interdependentelor economice internationale:

În ultimele 4-5 decenii (practic, dupã cel de-al doilea Rãzboi Mondial) a avut loc o puternicã dezvoltare si diversificare a afacerilor economice internationale, care a determinat adâncirea interdependentelor economice internationale.

Aceastã crestere se desfãsoarã sub incidenta revolutiei tehnico-stiintifice contemporane (amplului progres stiintifico-tehnic), cât si sub incidenta unor factori socio-economici.

B. Relatiile internationale au dobândit un rol important în realizarea progresului economico-social al tãrilor lumii:

Desi factorii economici interni ai fiecãrei tãri rãmân prioritari, performantele economiilor nationale sunt conditionate, din ce în ce mai mult, de participarea lor la circuitul economic mondial (afacerile internationale).

C. Sporirea comertului mondial în ritmuri fãrã precedent:

Adâncirea interdependentelor economice internationale este atestatã de ritmurile înalte de dezvoltare ale comertului mondial.

În perioada 1951-1995, volumul comertului mondial a crescut, pe ansamblu, cu un ritm mediu anual de 10%, fatã de numai 1% în perioada interbelicã si de 5%-6% în perioada de la sfârsitul secolului 19.

D. Diversificarea considerabilã a componentelor si fluxurilor relatiilor economice internationale.

Astfel, relatiile economice internationale cunosc numeroase forme de realizare care se întrepãtrund, desi au o existentã de sine stãtãtoare. Componentele acestora sunt:

a) comertul international cu mãrfuri tangibile;

b) comertul international cu servicii (comertul invizibil), cu servicii bancare, de transport, turism international, transporturi internationale, servicii de naturã tehnicã si tehnologicã;

c) circulatia internationalã de capital si alte relatii financiar-monetare: investitii directe, credite externe, investitii de portofoliu (cumpãrãri de hârtii dre valoare  actiuni si obligatiuni);

d) cooperarea economicã internationalã.

Aceste forme sunt în continuã diversificare, rafinare, slefuire, realizare si sunt din ce în ce mai sofisticate.

E. Diversificarea afacerilor internationale - are loc nu numai în ce priveste obiectul acestei diversificãri a componentelor si fluxurilor relatiilor economice internationale, dar si în privinta mijloacelor si tehnicilor de realizare.

O serie de tehnici mai vechi (licitatii, burse internationale, operatiuni de reexport, comertul în contrapartidã) s-au dezvoltat, s-au modernizat, semãnând foarte putin cu cele existente acum 40-50 ani.

Pe lângã formele mai vechi, au apãrut forme mai noi:

- consulting;

- transfer de tehnologii;

- operatiuni de leasing, switch, franchising;

- cooperarea internationalã în productie.

F. Internationalizarea afacerilor - extinderea ariei geografice în care se realizeazã afacerile internationale, cresterea numãrului de tãri si de firme în care se realizeazã aceste afaceri.

Acest proces a fost destul de îndelungat si anevoios si s-a realizat pe mai multe cãi:

1.  deschiderea drumului mirodeniilor (drumul cu Orientul Îndepãrtat);

2.  calea exporturilor de materii prime din mine si din plantatii;

3.  calea industrializãrii.

În toate aceste cãi de internationalizare a afacerilor, conditiile si motivatiile internationalizãrii au fost diferite; spre exemplu: controlul resurselor materiale este legat de perioada colonialã si de nevoia de sigurantã în aprovizionare (Anglia, Franta, Olanda, Germania, USA, Japonia, etc).

În prezent, societãtile transnationale orientate spre resurse naturale îsi diversificã actiunea datoritã faptului cã tãrile producãtoare de materii prime îsi doresc sã redevinã stãpâni ai resurselor lor.

Internationalizarea afacerilor se face în mai multe etape:

1. exportul  permite, mai întâi, dobândirea de experientã asupra pietelor adesea mai putin cunoscute. Acesta prezintã avantajul cã nu necesitã investitii si angajamente importante de capital. Aceastã estapã este completatã, în general, de deschiderea de agentii de vânzare în tãrile de destinatie;

2. dacã afacerile prosperã, rezultã cesiunea de licentã cãtre un producãtor indigen, care cunoaste mai bine conditiile culturale, sociale si poate genera o penetrare mai puternicã pe piata localã a produselor respective. În acestã etapã se evitã investitiile mari si riscurile tãrii respective ce ar putea interveni pentru producãtorul initial;