Managementul Internațional

INTRODUCERE

Afacerile internaţionale nu reprezintă un fenomen nou. Ele au existat de mii de ani. Totuşi, volumul tranzacţiilor internaţionale a luat o amploare fără precedent în ultimele decenii. Apariţia noilor ţări industrializate din Asia de Sud-Est (Hong Kong, Coreea, Taiwan şi Singapore), creşterea puterii economice a unor ţări mai puţin dezvoltate precum India, a unor ţări din Orientul Mijlociu, Africa şi America Centrală şi de Sud, tranziţia spre economia de piaţă a ţărilor din Europa de Est a făcut ca participarea acestor ţări în afacerilor internaţională să crească în mod simţitor.

Aceste noi fenomene pot fi grupate în trei tendinţe: creşterea ponderii investiţiilor internaţionale, creşterea volumului activităţilor de comerţ exterior şi recunoaşterea crescândă a importanţei managementului internaţional.

Creşterea ponderii investiţiile internaţionale. În ultimele trei decenii ţările industrializate au făcut investiţii internaţionale în toată lumea. Cea mai mare parte a acestor investiţii s-au înregistrat în triada SUA – Japonia - Uniunea Europeană. Totuşi, o mare parte din investiţii s-au realizat în Asia de Sud-Est şi ţările în curs de dezvoltare.

Creşterea volumului activităţilor de comerţ exterior. Firmele din lumea întreagă şi-au mărit volumul activităţilor de comerţ exterior. De exemplu, firmele elveţiene Nestle si Sandoz vând fiecare la export peste 90% din producţie.

Recunoaşterea crescândă a importanţei managementului internaţional. Creşterea volumului afacerilor internaţionale a impus necesitatea apariţiei managementului internaţional. Managerii de pretutindeni sunt implicaţi în acţiuni internaţionale fără precedent. În trecut mulţi dintre manageri au încercat să conducă acţiunile internaţionale prin simple adaptări ale stilurilor de management existente. Curând însă a devenit evident că această abordare nu este eficientă. Managerii internaţionali de succes au recunoscut că există diferenţe semnificative între diferitele regiuni ale lumii şi pentru a conduce eficient este necesară înţelegerea culturilor implicate. Prin urmare, ei au înţeles că este necesară o “gândire internaţională” pentru a conduce cu succes afacerile transfrontiere. Cercetările au arătat că managerii internaţionali care au fost cei mai capabili să gândească internaţional au fost aceia care s-au bazat pe intuiţie, au observat şi ascultat cu atenţia, au încercat să se adapteze la situaţiile sociale din jurul lor şi au urmat cursul oamenilor şi evenimentelor. Cei care a fost mai puţin capabili să gândească internaţional au tins să analizeze lucrurile raţional, au căutat modele de comportament care ar putea fi utilizate la formularea explicaţiilor generale şi s-au dovedit a fi mai retraşi social. Pe scurt, managerii internaţionali eficienţi sunt flexibili şi încearcă mai degrabă să evalueze fiecare situaţie după propriile merite decât să caute reguli generale sau orientări care ar putea fi folosite pentru a face faţa situaţiei.

Este evident că practicile manageriale eficiente dintr-o ţară sunt adesea ineficiente atunci când sunt transferate peste graniţă. Transferabilitatea teoriilor de management, un principiu fundamental al managementului şi universalitatea principiilor de management, care stipulează că managerii realizează aceleaşi funcţii, indiferent de locul lor în structura organizaţiei sau a tipului întreprinderii în care sunt angajaţi tind să depăşească efectele multiplicative ale diferenţelor culturale, organizaţionale, situaţionale şi individuale cu care se confruntă managementul. În plus, deşi industrializarea tinde să promoveze similarităţile în comportamentul managerial, culturile diferite tind să încurajeze diversitatea. În acest fel studiul managementului internaţional trebuie să sublinieze că sunt implicate două forţe: industrializarea şi cultura. Industrializarea acţionează pentru convergenţă, cultura pentru divergenţă.

Trebuie remarcat că în unele situaţii stilurile de management eficiente sunt similare în diferite culturi, iar în altele sunt diferite. Această ultimă situaţie se întâmplă atunci când valorile culturale - limba, religia - formele de guvernare şi atitudinile faţă de muncă sunt în mare parte comune. Prin urmare, este necesară studierea acestor elemente şi impactul lor asupra managementului internaţional.

CAPITOLUL I

IMPACTUL CULTURII ASUPRA MANAGEMENTULUI INTERNAŢIONAL

1.1 Definiţia şi caracteristicile culturii. Impactul acesteia asupra managementului internaţional

Cultura reprezintă totalitatea valorilor materiale şi spirituale dobândite de un popor şi transmise din generaţie în generaţie. Ea are următoarele caracteristici:

1. Este învăţată. Cultura este dobândită prin învăţare şi experienţă Ea nu este moştenită sau transmisă biologic.

2. Este împărtăşită. Oamenii aparţinând aceluiaşi grup, organizaţii sau societăţi împărtăşesc cultura. Ea nu este specifică unei singure persoane.

3. Este transmisă din generaţie în generaţie. Cultura este acumulată în timp şi transmisă din generaţie în generaţie.

4. Este simbolică. Cultura se bazează pe capacitatea umană de a simboliza sau de a folosi unele lucruri pentru a le reprezenta pe altele.

5. Este adaptivă. Cultura se bazează pe capacitatea umană de a se schimba şi adapta.

Deoarece în lume există diferenţe culturale înţelegerea impactului culturii asupra comportamentului este deosebit de importantă pentru studiul managementului internaţional. Cultura poate influenţa atitudinea managerială, ideologia managerială şi chiar relaţia dintre întreprinderi şi guvern. Poate că cel mai important lucru este influenţa culturii asupra modului cum gândesc şi se comportă oamenii.

În termeni generali, impactul culturii asupra managementului internaţional este reflectat de credinţele şi comportamentul oamenilor. Iată câteva dintre modalităţile în care cultura şi societatea pot influenţa direct abordările manageriale:

- Luarea centralizată/descentralizată a deciziilor. În unele culturi toate deciziile importante sunt luate la nivelul managerilor superiori; în altele, aceste decizii se iau şi de către managerii de la nivel mediu şi inferior.

- Siguranţă/risc. În unele societăţi managerii sunt aversivi faţă de risc şi au mari dificultăţi în luarea deciziilor în condiţii de incertitudine. În alte societăţi este încurajată luarea deciziilor în condiţii de risc, iar deciziile în condiţii de incertitudine sunt o obişnunţă.

- Răsplata individuală/colectivă. În unele ţări persoanele care desfăşoară o activitate remarcabilă primesc o recompensă individuală. În altele, normele culturale solicită recompense de grup.

- Proceduri formale/informale. În unele societăţi majoritatea lucrurilor sunt realizate informal. În alte societăţi sunt instituite proceduri formale respectate în mod strict.

- Loialitate organizaţională ridicată/scăzută. În unele societăţi oamenii se identifică într-o foarte mare măsură cu organizaţiile sau patronul lor, în timp ce în altele oamenii se identifică cu grupurilor lor ocupaţionale.

- Cooperare/concurenţă. Unele societăţi încurajează cooperarea între oamenii, în timp ce altele încurajează competiţia dintre aceştia.

- Stabilitate/inovare. Cultura anumitor ţări încurajează stabilitatea şi rezistenţa la schimbare; altele ţări pun mare accent pe inovare şi schimbare.