Managementul organizației școlare și managementul clasei de elevi

1. INTRODUCERE

Abordarea domeniului educaţional din perspectivă managerială nu este doar o „modă”

ci este o necesitate. Procesul educaţional, în structurile formale şi nonformale se supune

rigorilor oricărui demers menagerial, întrucât presupune acţionea completă, complexă şi

nuanşată a tuturor funcţiilor manageriale şi reprezintă un câmp de manifestare a tuturor

aspectelor specifice acţiunii manageriale.

2. CONCEPTE FUNDAMENTALE

Problematica implicată în managementul educaţional presupune utilizarea urmǎtoarelor

concepte fundamentale, care vor fi definite în continuare: management, manager şi

lider, ciclu managerial, funcţie managerială, conducere, conducere operaţională,

conducere de către lider („leadearship”), organizaţie, misiune, viziune, eficacitate,

economicitate, eficienţâ, efectivitate.

1.1. Managementul

Managementul reprezintă conducerea formală a unei organizaţii (instituţii) sau a

unei/unor părţi din aceasta prin coordonarea activităţii indivizilor şi a grupurilor umane,

pentru îndeplinirea obiectivelor organizaţiei (instituţiei) sau ale subcomponentelor

respective (Iosifescu, [21, p. 19]).

1.2. Managerul şi liderul

Managerul şi liderul sunt două concepte utilizate uneori ca sinonime, dar care se disting

prin note specifice [1, 15, 19]. Ele sunt concepte diferite, dar care se suprapun pe o zonă

considerabilă (Adair, [1, p. 54]), zonă ce are tendinţa să se lărgească în ultimul timp.

Cuvintele <manager> şi <lider> sunt metafore reprezentând cele două extremităţi

ale unui continuum. <Managerul> tinde să reprezinte extremitatea continuum-ului care

se focalizează pe aspectele : analitic, structurat, controlat, deliberat, ordonat, în vreme

ce <liderul> tinde să reprezinte focalizarea pe aspectele: vizionar, experimental, flexibil,

mai puţin aflat sub control riguros, creativ (Hickman, [19, p. 7]).

Astfel, managerul este personajul care îşi foloseşte mintea pentru a rezolva problemele

de perspectivă şi curente ale organizaţiei conduse iar liderul este personajul care aduce

în activitatea de conducere trăirile afective în sprijinul rezolvării aceloraşi probleme.

Categoric că şi managerii şi liderii au minte şi suflet deopotrivă, dar accentul este

pus în maniere diferite. Mintea rezolvă aspectele analitice, structurale, ordonate ale

sarcinii; sufletul reprezintă aceeaşi sarcină, dar privită în perspectivă, pasional, creativ,

flexibil [19, p. 7].

În vreme ce mintea managerului este preocupată de stabilirea strategiei, sufletul

liderului este îndreptat spre punerea acesteia în practică şi spre construirea culturii organizaţiei.

Mintea managerului rămâne în alertă permanentă faţă de posibilele pericole ce

pot determina eşecul strategiei propuse, în vreme ce liderul îşi foloseşte resursele pentru

a fructifica la maximum oportunităţile activităţii. Liderul are tentinţa de a privi departe

în viitor, cu entuziasm şi creativitate; managerul face o analiză atentă a fiecărui pas spre

3. NIVELURI MANAGERIALE şi TIPURI DE MANAGERI ÎN

DOMENIUL EDUCAŢIONAL

8

viitor. Managerul tinde să fie preocupat de rezultatele concrete ale strategiei elaborate;

liderul se eliberează de povara rezultatului propriu-zis, considerând că satisfacţia rezultată

din activitate înseamnă mai mult decât rezultatul în sine (în special partea sa materială).

Managerul are tendinţa de a conserva resursele organizaţiei, de a le utiliza raţional

în vreme ce liderul este dispus să rişte [19, p. 13].

Cele mai noi teorii par a sugera că managerii ar trebui să fie orientaţi în mai mare

măsură către aspectele specifice unui lider [19, p. 13].

Hickman nu este de acord cu această tendinţă; el consideră că cele două faţete (raţională

şi afectivă) au resursele lor deosebit de importante pentru activitatea de conducere, că

ele trebuie să fie complementare, să-şi pună împreună punctele forte şi să-şi minimalizeze

reciproc slăbiciunile tinzând către ceea ce metaforic este exprimat prin sintagma obţinerii

rezultatelor de tipul: “unu plus unu fac trei”.

Conceptograma 1.

Fig. 1. Relaţia manager-lider (minte-suflet).

Aplicaţie

Completaţi cu cel puţin trei trăsături partea de manager şi, respective, pe cea de lider.

Găşiţi o trăsăură din zona de intersecţie.

1.3. Ciclul managerial

Ciclul managerial reprezintă un nivel de raportare analitică asupra procesului managerial.

El cuprinde o perioadă de timp în cadrul căreia se poate face analiza acţiunii complexe

şi complete a întregului sistem de funcţii manageriale. În domeniul şcolar poate fi

reprezentat de ora şcolară, de semestrul şcolar, de anul şcolar, de ciclul de învăţământ,

fiecăruia revenindu-i o anume specificitate a manifestării sistemului funcţiilor

manageriale.

1.4. Funcţia managerială

Funcţia managerială reprezintă o clasă de activităţi specifice unui sistem

organizaţional, destinat satisfacerii unei cerinţe (necesităţi) funcţionale a întregului

sistem [21, p. 18].

Manager

Lider

9

Funcţia este prioritară în raport cu subsistemul organizaţional care o îndeplineşte; existenţa

unei componente organizatorice în sine este mai puţin importantă decât funcţia pe

care aceasta o îndeplineşte. În literatura de specialitate apar concepţii diferite referitoare

la sistemul funcţiilor manageriale. În general însă, se pot distinge două dimensiuni esenţiale

după care se clasifică aceste funcţii [ 21, p. 18]:

- Dimensiunea sarcină care cuprinde funcţiile ce satisfac acele nevoi derivate din

raţiunea existenţei organizaţiei respective; acestea sunt denumite “funcţii miez”

(Duncan, citat în [21, p.18]) ale managementului prin care sunt atinse finalităţile

organizaţionale. Din această categorie fac parte: proiectarea, organizarea,

conducerea operaţională şi controlul.

- Dimensiunea umană care cuprinde acele funcţii ce satisfac nevoile indivizilor şi

ale grupurilor apartenente organizaţiei respective. Ea se realizează prin:

o raportare la individ, pentru satisfacerea nevoilor căruia managerul realizează

funcţii de motivare, participare, formare- dezvoltare personală;

o raportare la grup, pentru satisfacerea nevoilor căruia managerul realizează

funcţiile de: organizare a grupurilor, de negociere şi rezolvare a conflictelor,

formare- dezvoltare a echipelor.

1.5. Conducerea

Conducerea reprezintă o clasă specifică de activităţi umane, caracterizate prin

separarea neexclusivă a conceperii şi supervizării de realizarea lor efectivă (Iosifescu,

[21, p. 7]).

Această separare se poate realiza:

- la nivel reflexiv, adică referitor la propria activitate, ceea ce face posibilă

autoconducerea; în acest caz aceeaşi persoană concepe activitatea, o realizează

efectiv şi constată atingerea scopului propus;

- la nivel tranzitiv, adică referitor la activitatea altor persoane sau grupuri de

persoane/organizaţii); în acest caz separarea poate fi:

o absolută, atunci când conceperea şi supervizarea este realizată de o persoană/

grup de persoane, în vreme ce punerea în practică a activităţii aparţine

unei persoane (grup/organizaţii) distincte; această ipostază corespunde

definirii clasice a conducerii;

o relativă, atunci când separarea dintre concepere/supervizare şi realizarea

acţiunii nu este netă ci poate să varieze de la o acţiune la alta şi chiar de la un

moment la altul al aceleiaşi acţiuni; este cazul conducerii participative sau al

conducerii pe bază de expertiză.

Conducerea poate fi:

a:

- formală, atunci când persoana sau grupul conduc în virtutea poziţiei în ierarhia unei

organizaţii, în virtutea unui statut anume, care implică dreptul, autoritatea şi chiar

obligaţia de a conduce;

- informală, atunci când persoana care conduce este aleasă în calitatea de conducător

(lider) prin consensul membrilor grupului de apartenenţă. Liderul are puterea de a

conduce. În multe cazuri, conducerea formală şi cea informală aparţin aceleiaşi

persoane.

10

b:

- directă - de la o persoană (grup) la alta (altul);

- indirectă - exercitată prin intermediari (persoane, grupuri, structuri formale) care

transmit deciziile şi raportează îndeplinirea lor.

1.6. Conducerea operaţională

Conducerea operaţională reprezintă utilizarea concretă şi coordonarea (la nivel formal

sau informal) a resurselor umane şi non-umane (financiare, materiale, informaţionale şi

de timp), în vederea aplicării planului stabilit, în vederea obţinerii rezultatelor scontate

[21, p. 8].

1.7. Conducerea de către lider („leadership”)

Conducerea de către lider („leadership”) reprezintă altceva decât o problemă de statut

pasiv, sau de combinaţie între diferite trăsături ale liderului. Ea este mai degrabă o relaţie

specifică de muncă între membrii unui grup, în care liderul îşi dobândeşte statutul

prin participare activă şi prin demonstrarea capacităţilor sale de a realiza sarcini, în

urma cooperării cu ceilalţi (Stogdill, 1948, citat în [38, p. 221]).

1.8. Organizaţia

Organizaţia reprezintă o colecţie structurată de resurse umane şi nonumane dirijate spre

realizarea unor finalităţi prestabilite. O organizaţie constă, în esenţă, din scop (scopuri),

structură (de comunicare, de decizie, de roluri, de putere etc.) şi din interacţiuni-relaţi

realizate efectiv în cadrul structurii formale sau în afara acesteia [21, p. 27].

1.9. Misiunea

Acest concept este greu de definit fără o referire la ceea ce reprezintă componentele sale

principale (Kenneth,B., 1998). Aceste componente sunt:

- raţiunea de a fi a organizaţiei şi principala ei finalitate;

- finalităţile intermediare derivate din finalitatea principală (ultimă);

- valorile, credinţele, filozofia organizaţiei;

- standardele comportamentale împărtăşite de către conducători şi de către ceilalţi

membri ai organizaţiei;

- propria percepţie a organizaţiei, identitatea sa;

- imaginea publică a organizaţiei;

- localizarea sa (locaţia);

- specificul metodologic şi tehnologic al activităţii organizaţiei;

- preocuparea pentru supravieţuire.

Prin raportare la aceste elemente componente, misiunea ar putea fi definită ca o

rezultantă a conştientizării de către membrii organizaţiei a raţiunii acesteia de a fi, a

finalităţilor presupuse de existenţa şi activitatea organizaţiei; aceste finalităţi sunt

dependente de filozofia organizaţiei, concretizată în valori, credinţe, standarde

comportamentale, de imaginea de sine şi de cea publică ale organizaţiei, de contextu