Managementul performanței

Managementul performanţei reprezintă un concept nou în domeniul administrarii afacerilor, chiar dacă cele mai multe dintre elementele sale majore există, sunt cunoscute sau se practică de multă vreme. De exemplu, de multă vreme angajaţii urmează cursuri de pregătire profesională, lucrează din greu multe ore pe zi, superiorii le evaluează performanţa iar în organizaţie se desfăşoară procese de planificare, control, vânzare şi altele. Toate aceste activităţi ocupă timp considerabil iar oamenii care le desfăşoară sunt foarte ocupaţi. Managementul performanţei reaminteşte cadrelor de conduce şi angajaţilor că toate aceste activităţi produc rezultate. Cursurile de pregătire profesionala, înaltul angajament în îndeplinirea sarcinilor sau multele ore de muncă intensă nu reprezintă rezultate prin ele însele, ci doar premise ori condiţii pentru obţinerea rezultatelor.

Contribuţia majoră a managementului performanţei este focalizarea pe obţinerea rezultatelor, de exemplu produse şi servicii pentru clienţii din interiorul şi din exteriorul organizaţiei. Accentul este mutat de pe efort şi ocuparea timpului pe rezultate şi eficacitate.

În prezent, organizaţiile se confruntă cu provocări mai numeroase şi mai mari decât în orice alte momente din trecut, fie acesta chiar cel foarte apropiat. Concurenţa sporită obligă firmele să fie foarte atente atunci când aleg strategiile prin care urmăresc să ramână competitive. În plus, este nevoie ca toată lumea din organizaţie şi toate procesele şi sistemele să acţioneze şi să funcţioneze eficace, adică să realizeze exact ceea ce trebuie realizat, în modul potrivit şi la timpul potrivit. Doar atunci când toate rezultatele din diverse zone de activitate sau unităţi şi compartimente ale organizaţiei continuă să fie în concordanţă cu rezultatele de ansamblu ale firmei, aceasta din urmă poate supravieţui sau prospera. Atunci putem spune că organizaţia şi parţile ei componente sunt performante.

10.1 Cadrul conceptual al managementului performanţei

Managementul performanţei trebuie înţeles ca un proces continuu, reflectând practici normale de management, nu „tehnici speciale” impuse managerilor. Cadrul său conceptual include termeni cum sunt: “managementul performanţei”, “performanţă”, “organizaţie performantă”.

10.1.1 Definiţia managementului performanţei

Managementul performanţei reprezintă o abordare strategică şi integrată a asigurării succesului de durată în activitatea organizaţiilor, prin îmbunătăţirea performanţei organizaţiei, echipelor şi indiviziilor (Armstrong şi Baron, 1998; Armstrong, 2001).

Caracterul strategic rezultă din preocuparea pentru problemele mai generale cu care se confruntă organizaţia pentru a funcţiona eficient şi eficace în mediul extern în care se află şi privitor la direcţia generală pe care doreşte să o adopte pentru a-şi îndeplini obiectivele pe termen mediu şi lung. De altfel, instituirea oricărui program de management strategic are ca punct de pornire misiunea, viziunea, obiectivele şi strategiile organizaţiei, definite în fazele planificării strategice. De la acestea sunt dezvoltate apoi procese de evaluare şi de măsurare a performanţei.

Caracterul integrat vizează modul în care managementul performanţei se articulează în activitatea întreprinderii şi se corelează cu alte procese esenţiale, cum ar fi strategia întreprinderii, dezvoltarea angajaţilor, managementul calităţii totale etc. (Hartle, 1995). Putem vorbi atât de integrarea pe verticală, cât şi pe orizontală.

- Integrarea verticală se realizează prin corelaţia între strategia economică, pe de o parte, şi planurile şi obiectivele de performanţă pe care şi le propune întreprinderea, pe de altă parte. La nivel de echipă sau al individului se convin obiective care să susţină realizarea scopurilor organizaţionale. Procesul de aliniere poate fi unul în cascadă, astfel încât obiectivele să decurgă de la vârf iar la nivelul fiecărei echipe sau angajat individual să fie definite în lumina celor de nivel superior. Dar procesul trebuie să fie şi ascendent, angajaţilor şi echipelor oferindu-li-se posibilitatea de a-şi formula propriile obiective, în cadrul general determinat de scopurile şi valorile organizaţiei. Este esenţial ca obiectivele să fie stabilite de comun acord, iar nu pe cale ierarhică, ceea ce reclamă un dialog sincer şi deschis între manageri şi subordonaţii lor.

- Integrarea orizontală vizează corelarea obiectivelor privind performanţa cu strategiilor din diverse părţi componente ale întreprinderii.

Performanţa este unul dintre termenii chei foarte vehiculaţi în administrarea afacerilor; toate firmele încearcă să atingă un maxim de performaţă. Totuşi, nu există o interpretare unanim acceptată a acestui termen, coexistând puncte de vedere diferite privitor la ce înseamnă şi la ce conferă caracterul unei firme de a fi performante.

9.1.2 Semnificaţia performanţei. Caracteristicile întreprinderii performante

Performanţa poate fi definită atât prin rezultate, cât şi prin comportament.

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte „performanţa” prin rezultat (deosebit de bun). Această accepţiune – rezultat - apare şi în literatura de specialitate. Astfel, Kane (1996) arată că performanţa este „un lucru pe care persoana îl lasă în urmă” iar Bernadin şi alţii (1995) subliniază că „performanţa trebuie definită ca sumă a efectelor muncii". Se subliniază adesea ideea că doar efectele sau rezultatele sunt importante deoarece acestea asigură îndeplinirea obiectivelor strategice ale organizaţiei, asigură satisfacţia clientului şi permite atingerea indicatorilor economico-financiari aşteptaţi.

Performanţa poate fi privită însă şi ca un comportament - modul în care acţionează organizaţiile, echipele şi indivizii pentru a-şi îndeplini sarcinile. Astfel, Campbell (1990) consideră că „performanţa este un comportament şi ar trebui deosebită de rezultate sau efecte”. În opinia sa, rezultatele pot fi afectate de factori contextuali şi, din acest motiv, nu reflectă corect performanţa individuală sau a echipei.