Extras din curs
Managementul procesului de muncă
1.1. Studiul muncii
Studiul muncii se referă la studiul timpilor şi al mişcărilor.
Se constituie sub forma unei colecţii de metode şi tehnici de cercetare analitică, sistematică şi critică a consumului de timp de muncă al executanţilor în vederea stabilirii unor metode de muncă mai eficiente îndeosebi prin simplificarea muncii.
Obiectivele preocupărilor de studiu al muncii vizează deci identificarea unor metode de muncă mai bune caracterizate prin:
• consum mai mic de timp de lucru pe unitatea de produs
• scăderea consumurilor specifice
• scăderea necesarului de spaţii de producţie
• realizarea unui ritm normal de lucru
• evitarea accidentelor de muncă
• eliminarea activităţilor neproductive, etc.
Scopul principal îl constituie creşterea productivităţii muncii concomitent cu uşurarea muncii executanţilor.
Abordarea din punct de vedere al studiului muncii diferă în funcţie de domeniul luat în discuţie:
• la nivelul întreprinderii vizează eliminarea unor activităţi inutile legate de manipulare, depozitare, transport
• la nivelul locului de muncă se referă la eliminarea mişcărilor (operaţiilor) inutile.
Caracteristicile studiului muncii
Se pot sintetiza astfel:
1. Asigură creşterea productivităţii muncii fără investiţii sau cu investiţii foarte mici (de obicei se realizează doar pe baza unor măsuri organizatorice)
2. Este o activitate sistematică ce reflectă interdependenţa între mişcări şi duratele acestora
3. Asigură fundamentarea riguroasă a normelor de muncă
4. Economiile realizate în procesul de muncă sunt disponibile imediat şi pe toată durata (perioada) până la shimbarea condiţiilor tehnice
5. Este un instrument cu aplicare universală – în ateliere de producţie şi proiectare, în laboratoare, în birouri şi servicii.
În concluzie se poate spune că studiul muncii este, de fapt, o aplicare a bunului simţ tehnic şi organizatoric în analiza şi modificarea modului de îndeplinire a sarcinilor de muncă de către executanţi.*
1.2. Elemente de ergonomie industrială
Cele peste trei secole de activitate industrială au demonstrat că oricâte măsuri de adaptare a oamenilor la condiţiile lor de muncă s-ar lua prin orientare, selecţie şi reorientare profesională acestea nu sunt niciodată suficiente deoarece capacitatea de adaptare a oamenilor la mijloacele de producţie are limite biologice, antropologice şi chiar social-culturale (mentalitate, aspiraţii, specific naţional).
Odată cu abordarea umanistă a conducerii industriale au apărut acţiuni de adaptare a mijloacelor de producţie la posibilităţile şi aptitudinile oamenilor. Realizarea acestor acţiuni care s-a dovedit foarte dificilă deoarece veneau în contradicţie două categorii de logici - logica tehnică/economică şi logica unor fiinţe.
Începutul s-a făcut prin adaptarea uneltelor luându-se în considerare caracteristicile antropometrice ale populaţiei din care se recruta forţa de muncă. Ulterior s-a trecut la modernizarea celorlalte mijloace de producţie şi apoi a ambianţei locului de muncă respectându-se cerinţele fiziologice şi psihologice ale oamenilor.
A apărut astfel ergonomia care este o ştiinţă interdisciplinară ce urmăreşte realizarea unor raporturi optime între oameni, mijloace de muncă şi mediu fizic şi social; ea urmăreşte creşterea productivităţii muncii prin crearea unor condiţii bune de muncă şi reducerea oboselii executanţilor.
Abordarea ergonomică urmăreşte realizarea unor condiţii de muncă ale oamenilor cât mai confortabile prin realizarea celor mai adecvate niveluri de temperatură, iluminat, ventilaţie, zgomot, a unei ambianţe coloristice adecvate, a unor unelte şi maşini cât mai uşor de mânuit şi cât mai puţin periculoase.
Preocupările de ergonomie răspund necesităţii de a se ajunge la astfel de condiţii de muncă în care să-şi poată desfăşura activitatea fără dificultate orice om normal.
Ergonomia foloseşte noţiuni de biologie, antropometrie, psihologie, sociologie, cunoştinţe economice şi, pentru industria chimică, din domeniul ingineriei şi tehnologiilor chimice. Această bogăţie de informaţii permite organizatorilor să abordeze toate posibilităţile de realizare a celor mai confortabile condiţii de muncă.
Pentru a organiza raţional un loc de muncă este necesar ca, în afară de dimensiunile antropometrice, să se ţină cont şi de următoarele indicaţii cu caracter general:
• evitarea poziţiilor nenaturale sau prea aplecate ale corpului
• evitarea înclinării laterale a trunchiului şi capului
• evitarea menţinerii în stare suspendată a braţelor
Preview document
Conținut arhivă zip
- 1 procesul de munca.doc
- 2 procesul tehnologic.doc
- 3 procesul de productie 2008.doc
- 4 stocurile de materii prime.doc
- 5 calitatea.doc
- 6 intretinere si reparatii.doc
- 7 siguranta in functionare.doc
- Lp 1 lucrul in schimburi.doc
- Lp 2 capacitate.doc
- Lp 3 EVOP.doc
- Lp 4 programare.doc
- Lp 4 x-Gantt 3 variante.doc
- Lp 5 ordonantare.doc
- Lp 6.doc
- Lp 7 Stocuri.doc
- Lp 8.doc
- Ordonantarea productiei1.doc