Managementul producției

CAPITOLUL I

ÎNTREPRINDEREA – COMPONENTĂ DE BAZĂ A UNUI SISTEM DE PRODUCŢIE

1.1. Scurtă prezentare a evoluţiei sistemelor de producţie

Dezvoltarea producţiei de bunuri materiale a făcut obiectul multor dezbateri teoretice, care în principiu, reduc aceasta la procesul de producţie şi valorificare a informaţiilor. Alţi teoreticieni (Alvin Tofler, Daniel Bell) remarcă mutaţiile profunde care vor avea loc în urma revoluţiilor tehnico-ştiinţifice în urma cărora prevăd declinul industriei şi reducerea rolului forţei de muncă productive.

În prezent, asistăm la revizuirea acestor teorii, recunoscâdu-se că sistemele economice actuale nu vor putea fi în întregime informaţionale sau postindustriale. Aşadar, se poate spune că producţia de bunuri materiale va continua, dar vor avea loc mutaţii profunde care nu vor mai fi compatibile cu concepţiile şi metodele actuale de producţie. În acest context o abordare realistă a problematicii activităţii de producere de bunuri materiale impune abordarea din punct de vedere sistemic a întregului sistem de producţie.

Tratarea sistemică a unei unităţi de producţie presupune determinarea interacţiunilor dintre diversele subsisteme şi structuri componente ale acesteia. În general, prin sistem se înţelege un ansamblu de elemente aflate într-o relaţie de interdependenţa şi interacţiune reciprocă, formând un tot organizat şi funcţional. Sistemele sunt caracterizate de trei elemente, şi anume: obiective; sarcini şi funcţii.

Obiectivul unui sistem este bine definit atunci când există un mijloc ce poate fi utilizat pentru obţinerea rezultatelor dorite. Sarcina sistemului derivă din obiectivul sistemului, în sensul că un anumit obiectiv poate fi atins prin realizarea mai multor sarcini.

Funcţia unui sistem este proprietatea acestuia de a transforma intrările în ieşiri şi defineşte modul cum se realizează sarcina.

1.2. Sistemul de producţie industrială

Sistemul de producţie este componenta principală a complexului economic naţional, contribuind la cristalizarea într-o structură unitară a tuturor celorlalte sisteme, care contribuie la desfăşurarea proceselor economice şi sociale. Producţia este activitatea socială în care oamenii cu ajutorul mijloacelor de producţie, exploatează şi modifică elemente din natură în vederea realizării de bunuri materiale destinate necesităţilor de consum.

Comportamentul sistemului de producţie depinde esenţial de obiectivele acestuia, de structura şi de relaţiile sale cu mediul înconjurător şi de sistemul social în care evoluează. Acest comportament este de trei tipuri:

- comportament anticipativ;

- comportament activ;

- comportament pasiv.

Comportamentul anticipativ există atunci când sistemul se adaptează la schimbările din mediul înconjurător înainte ca aceste schimbări să-şi manifeste efectele.

Comportamentul activ există atunci când sistemul, paralel cu adaptarea la influenţele exterioare, are la rândul său influenţe asupra mediului.

Comportamentul pasiv există atunci când sistemul se adaptează lent, în timp, la schimbările mediului.

Structura unui sistem de producţie este formată dintr-un ansamblu de elemente care vor acţiona astfel încât să fie asigurată funcţiunea principală de producţie - transformarea materiei prime în produs finit.

1.2.1. Subsistemul de fabricaţie

Subsistemul de fabricaţie constituie locul de desfăşurare al unui proces parţial al producţiei de bunuri prin care se realizează configuraţia şi proprietăţile finale ale produsului. Considerând subsistemul de fabricaţie ca fiind el însuşi un sistem, se poate evidenţia pentru acesta o structură minimă formate din patru variante de subsisteme de rang imediat inferior:

a) Subsistemul efector are funcţia de a realiza modificarea proprietăţilor obiectului muncii prin combinarea nemijlocită a fluxurilor de materiale şi a celui de informaţie prin intermediul fluxurilor de energie. Acest sistem, denumit şi de prelucrare, are caracteristici specifice fiecărui proces tehnologic în parte şi constituie elementul determinant al sistemului de fabricaţie.