Managementul Public

Subiectul nr. 1. Managementul public. Concept, rol şi importanţă

Managementul public a apărut ca o necesitate şi se dezvoltă permanent ca unul dintre cele mai importante domenii ale ştiinţei managementului care, prin rezultatele sale, poate avea un impact direct asupra îmbunătăţirii modului de viaţă al cetăţenilor dintr-o ţară.

Structurile rigide, bazate pe ierarhie şi forme birocratice diversificate, care au dominat instituţiile din administraţia publică în cea mai mare parte a secolului douăzeci, nu mai puteau răspunde pozitiv problemelor majore cu care se confrunta administraţia. În acest context a apărut managementul public, ca un nou mod de percepţie asupra conducerii instituţiilor publice şi asupra misiunii acestora în sectorul public.

La începutul anilor 1990, un nou model de management pentru instituţiile publice a fost conturat şi promovat în ţările dezvoltate (Farnham şi Horton, 1996). Acesta reunea câteva concepte şi abordări moderne formulate de cercetători:

• Managerialism (Pollitt, 1993),

• Noul management public (Hood, 1991),

• Administraţia publică orientată către piaţă (Lan, Zhizoung şi Rosenbloom, 1992),

• Paradigmele post-birocraţiei (Barzelay, 1992),

• Guvern antreprenorial (Osborn şi Gaebler, 1992).

Dincolo însă de terminologia diversă folosită, principiile şi legităţile de bază erau aceleaşi. Rhodes, pornind de la rezultatele cercetărilor lui Hood (1991), considera că managerialismul în Marea Britanie trebuie să se concretizeze în crearea în instituţiile publice a capacităţii manageriale de a integra cei „3E”, respectiv, economie, eficienţă şi eficacitate. Specialistul englez argumenta această schimbare majoră prin faptul că Noul management public se fundamentează pe următoarele valori de bază:

- orientarea asupra managementului în instituţiile publice, nu asupra politicii generale promovate de politicieni;

- centrarea pe evaluarea performanţelor din instituţiile publice şi considerarea eficienţei economice ca forma finală de reflectare a acesteia;

- divizarea aparatului birocratic şi gestiunii financiare;

- orientarea instituţiilor publice către piaţă;

- reducerea costurilor cu întreţinerea şi funcţionarea aparatului administrativ, în general şi al instituţiilor publice, în special;

- remodelarea stilului de management din instituţiile publice punându-se accent pe rezultatele obţinute, respectarea termenelor înscrise în strategii, politici, programe, motivarea materială şi libertatea de a conduce.

Această abordare orientată în cea mai mare parte asupra organizaţiei publice implică schimbări substanţiale, în special în domeniul resurselor umane.

O altă accepţiune, de asemenea interesantă, aparţine specialiştilor americani Osborn şi Gaebler. Autorii au pornit de la premisa că administraţia guvernamentală “trebuie să fie reinventată”. Ei au arătat că, deşi cred în administraţia guvernamentală şi consideră că guvernul poate avea iniţiative interesante, totuşi societatea civilă, percepută ca o imensă piaţă este întotdeauna aceea care determină conţinutul activităţilor în cadrul unor astfel de structuri. Cei doi specialişti au elaborat un set de caracteristici pentru ceea ce ei au numit guvernare antreprenorială (Osborn şi Gaebler, 1992, p.20). Ei consideră că principiile şi valorile de bază pentru managementul public la nivelul administraţiei guvernamentale sunt:

- o promovarea competiţiei între furnizorii de servicii; o dezvoltarea dimensiunii participative a managementului public prin exercitarea controlului din afara sistemului birocratic de către membrii comunităţii, respectiv cetăţenii;

- o măsurarea performanţei instituţiilor publice în funcţie de rezultatele obţinute şi nu de volumul şi valoarea intrărilor;

- o orientarea conducerii instituţiilor publice către realizarea obiectivelor derivate din misiune şi nu pentru aplicarea unor acte normative, regulamente şi norme metodologice;

- o considerarea beneficiarilor de servicii drept clienţi cărora li se pune la dispoziţie o ofertă variată de servicii de către diverşi furnizori;

- o accentuarea dimensiunii previzionale a managementului public de anticipare a conţinutului serviciilor şi de prevenire a apariţiei unor situaţii problemă;

- o concentrarea energiilor în atragerea şi câştigarea de resurse şi nu pentru consumarea acestora;

- o descentralizarea autorităţii şi încurajarea managementului participativ;

- o promovarea mecanismelor de piaţă în locul celor birocratice;

- o coordonarea şi integrarea elementelor sistemului de servicii publice furnizate de sectorul public sau privat pentru a soluţiona problemele specifice ale comunităţilor.

Administraţia publică este reprezentată de un aparat în care se desfăşoară un ansamblu de activităţi pentru elaborarea şi aplicarea de acte normative, norme metodologice, regulamente şi programe politice.

Managementul public include administraţia publică (Mullins, 1996) şi, în plus, urmăreşte crearea sistemului de management în cadrul instituţiei publice pentru realizarea obiectivelor cu maximum de eficienţă, în condiţiile asumării responsabilităţii pentru rezultatele obţinute. Aceste două elemente de bază nu au fost în mod necesar integrate în sistemul administrativ tradiţional.

Administraţia publică este orientată asupra proceselor, procedurilor şi proprietăţii, în timp ce managementul public implică mult mai mult decât instrucţiuni, managerul public îşi orientează activitatea pe obţinerea de rezultate şi preia toate responsabilităţile derivate din propria misiune.

Ştiinţa managementul public studiază procese şi relaţii de management existente între componentele sistemului administrativ dar şi în cadrul acestora în vederea descoperirii de principii şi legităţi generale, de metode şi tehnici pentru îmbunătăţirea previziunii, organizării şi coordonării, administrării resurselor şi control-evaluarii activităţilor cu scopul creşterii gradului de satisfacere a interesului public.

Deşi există importante similarităţi de conţinut cu ştiinţa managementului general, fapt de altfel absolut normal, managementul public are coordonate de conţinut clar definite prin care se distinge semnificativ de acesta şi de alte domenii ale ştiinţelor economice şi sociale.

De asemenea, este important de remarcat că la o analiză atentă se pot identifica importante interdependenţe între managementul public şi alte domenii ale ştiinţelor economice şi sociale, cum ar fi managementul general, marketingul public, dreptul administrativ, administraţia publică, informatica administrativă, psihologia socială etc.

Pentru o delimitare corectă a conţinutului managementului public, sunt prezentate în continuare câteva coordonate esenţiale.

Managementul public studiază procese şi relaţii de management identificate în sectorul public pe patru niveluri:

- în afara sistemului administrativ dintr-o ţară, în relaţiile internaţionale: interstatele şi interinstituţionale,

- între componentele-instituţiile existente în structura sistemului administrativ dintr-o ţară grupate pe cele trei ramuri ale autorităţii: legislativă, executivă, juridică,

- în cadrul autorităţilor administrative ca entităţi distincte ale structurii unui sistem administrativ,

- în cadrul organizaţiilor publice care desfăşoară activităţi de interes public şi nu fac parte din structura sistemului administrativ.

Ştiinţa managementului public urmăreşte identificarea principiilor şi legităţilor generale şi specifice, pentru sectorul public în general şi pentru instituţiile publice în special, care, prin conţinutul lor, să asigure fundamentele necesare satisfacerii interesului public.

Obiectivul fundamental al managementului public este creşterea gradului de satisfacere a interesului public, fiind determinat de nevoile generale şi specifice.