Managementul Resurselor Materiale și Financiare

FINANŢAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI – ABORDARE SOCIO-ECONOMICĂ

1. Strategia finanţării - învăţământului în cadrul economiei naţionale

Şcoala de toate gradele are ca obiect fundamental educarea, instruirea şi formarea spirituală, pregătirea pentru o muncă social-utilă a fiecărui membru al societăţii, (vezi Legea 84/95, art.1).

Ca partea a sistemului de ansamblu al societăţii, şcoala este produsul acelei societăţi şi, în aceeaşi măsură, unul dintre factorii esenţiali ai schimbării şi dezvoltării acesteia. Schimbările produse în sensul şi intensitatea dezvoltării societăţii cer, în mod necesar, mo¬dificări şi în sistemul de învăţământ, adică, în conţinutul şi modul lui de organizare şi condu¬cere, în politicile şi formele concrete de sus¬ţinere materială şi economico-financiară. Nece¬sitatea schimbărilor, a dezvoltării şi modernizării învăţământului de toate gradele sunt determin¬ate ca ritm şi amploare de dinamica schimbă¬rilor din societate.

Nu ne propunem să argumentăm pe larg, aici şi acum, enunţurile de mai sus. Este sufi¬cient să amintim că după anul 1989 România s-a angajat pe un „drum invers" de la socia¬lismul de tip marxist-leninist la dezvoltarea capi¬talistă bazată esenţialmente pe legile economiei de piaţă. Din acest amplu şi dificil proces de transformare, învăţământul nu putea fi exclus. Pentru că el însuşi, timp de aproape cinci de¬cenii a fost distorsionat de concepţiile politice, de tip comunist, de dezvoltarea economică şi socială a ţării.

În România anilor '90, necesitatea unor schimbări fundamentale în conţinutul procesului instructiv-educativ şi aplicării unor noi mecanis¬me şi politici economice de susţinere a moder¬nizării şi dezvoltării învăţământului a fost am¬plificată de:

• nevoia de înlăturare a decalajelor care despart România de ţările bogate şi dez¬voltate din punct de vedere al economiei şi al structurilor sociale, politice, juridice, de educaţie;

• necesitatea creşterii gradului de competi¬tivitate pe plan internaţional al economiei româneşti;

• creşterea gradului de stabilitate econo¬mică şi de securitate prezentă şi viitoare a României;

• multiplicarea contactelor ştiinţifice şi cultu¬rale cu ţările avansate ale lumii;

• realizarea obiectivelor de integrare a României în rândul statelor dezvoltate din punct de vedere economic şi în organis¬mele internaţionale de securitate şi apărare regională şi mondială.

Procesul de modernizare a conţinutului, structurii şi calităţii învăţământului românesc după anul 1990 a presupus şi cere în continuare un efort financiar deosebit. Acest efort se impune a fi cu atât mai mare cu cât, se ştie că până în 1989, fiind considerat ca activitate ne¬productivă, învăţământul a funcţionat într-o stare de subfinanţare.

Depăşirea în timp a acestei stări şi rea¬lizarea obiectivelor strategice ale modernizării cer elaborarea şi aplicarea unor noi politici şi mecanisme economice care vizează:

a) un sistem legislativ economico-financiar care să stimuleze autonomia de folosire a resurselor;

b) multiplicarea şi diversificarea surselor de finanţare;

c) un nou mod de organizare a activităţii de colectare a veniturilor, de repartizare şi folosire a fondurilor şi de protejare a patrimoniului unităţilor de învăţământ;

d) un nou sistem de alocare a resurselor;

e) un sistem modern de management economico-financiar al unităţilor de învăţământ.

1.2. Evoluţia percepţiei publicului privind educaţia; direcţii posibile de cercetare

O direcţie productivă de cercetare constă în identificarea proceselor de schimbare tipice,

schimbarea prin iradiere, abordată prin mai multe programe dezvoltate prin Proiectul de Reformă a învăţământului Preuniversitar şi de Componenta Management şi Finanţare a Pro¬iectului, este un caz particular, dar semnificativ. Această abordare ţine cont şi va dezvolta ideea că, de-a lungul istoriei, oamenii au acţionat în urmărirea obiectivelor lor, dar conform specificului cultural al mediului în care trăiesc. Con¬flictele ce ţin de distribuirea puterii sau autori¬tăţii, conflictul între public-privat, decalajul între moravuri- instituţii, între mentalitate-habitudini şi realitate sunt importante. în acest cadru com¬plex, interesul factorilor de decizie este ca, prin schimbarea sistemului de finanţare al învăţă¬mântului, implementarea politicilor sectoriale din domeniul educaţiei să constituie un succes, atât prin rezultatele imediate, cât şi prin efectele de medie şi lungă durată.

Pentru construirea acestui succes, pe care îl dorim durabil, este necesar să inves¬tigăm cadrul mai larg al manifestărilor sociale, prin instrumente şi metodologii specifice dome¬niului psiho- social. în formularea politicilor, tre¬buie să ţinem cont de experienţa şi să utilizăm expertiza existentă în domeniul economiei educaţiei, al economiei politice, al istoriei cultu¬rale şi antropologiei. Cunoaşterea «acciden¬telor» ideologice din istoria românilor, decoda¬rea semnificaţiei unor comportamente sociale, aprofundarea şi focalizarea pe problematica analizei cost-beneficiu în cercetarea istoriei educaţiei din România pot conduce ia conexiuni şi interpretări nebănuite.

Ca o provocare, lansăm câteva ipoteze, a căror testare poate intra în aria preocupărilor celor ce lucrează în domeniul finanţării educaţiei:

• Problema declanşării resorturilor as¬cunse într-un popor constă în identi¬ficarea valorilor stabile şi a tendinţelor

seculare ale acestuia; distorsiunile induse în diverse perioade recente în aceste tendinţe produc manifestări, de multe ori, greu de înţeles şi contra¬dictorii.

• Pentru poporul român, diferenţa dintre mesaj şi semnificaţia acestuia a pro¬dus perturbarea şi distorsionarea de¬codării semnificaţiilor iniţiativelor politice.

• Mesajul marxist, de egalitate, dreptate socială şi corectitudine a fost asociat, în timp, cu realitatea concretă şi re¬ceptat de multe ori ca opusul semni¬ficaţiilor general acceptate; participăm, acum, la un fenomen, perceptibil la nivelul practicii sociale, de răsturnare a semnificaţilor.

• Diferenţa dintre mesaj şi conţinutul social, efectiv, reflectat prin acţiune politică de durată, a fost percepută în conştiinţa publicului ca un conflict şi a produs sau minimalizarea unor aspec¬te ale mesajului, sau percepţia distorsionată a unor realităţi sociale.

• Diferenţa mare dintre mesaj (ceea ce se spune), acţiunea socială şi politică (ceea ce se face) şi realitate (ceea ce este) a produs încetinirea răspunsului social, aşteptat dar încă latent ca manifestare.

• Esenţa liberală a obştii săteşti, din ca¬re încă putem recepta unele mani¬festări ale societăţii româneşti, face ca orice mesaj credibil ce propune şi induce libertate de mişcare socio-economică să fie important; reacţia, totuşi, poate fi de deschidere sau de reticenţă (opacizare), în funcţie de consistenţa acestui mesaj cu realitatea înconjurătoare.

• Aşteptările oamenilor au fost înşelate în repetate rânduri. Este greu de măsurat în ce mod şi în ce măsură acest context a produs inerţie socială şi o tendinţă de analiză circumspectă a oricărui mesaj politic major.

• Ratarea şanselor, începând din anii '90 cu privire la relansarea agriculturii a lipsit mediul rural de oportunitatea schimbării folosind factorul economic.

• Conform teoriilor din managementul schimbării, rămân disponibile acţiunea politică, acţiunea elitelor şi schimbările interne, comportamentale. Combina¬rea acţiunilor, cea coercitivă şi cea socială, trebuie realizată cu cel mai bun dozaj între acestea.

• Cert este că delocalizarea populaţiei din rural în mediul urban, produsă în anii revoluţiei industriale, nu a dus la schimbarea mentalităţii „săteşti", ci, în bună măsură, a făcut ca unele domi¬nante ale acesteia să difuzeze şi în mediul urban.