Managementul Resurselor Umane

CAPITOLUL 1

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND RESURSELE UMANE ŞI

MANAGEMENTUL ACESTORA

“Lumea afacerilor se află într-un proces de continuă schimbare”. Această frază

a dominat şi domină economia ultimilor decenii. Organizaţiile îşi întocmesc planuri

strategice, încearcă să prevadă schimbarea şi se adaptează din mers unui mediu în

perpetuă transformare, unor pieţe care îşi lărgesc graniţele sau unor cerinţe mereu

sporite ale consumatorilor. Mai mult, mai bine, mai repede.

Resursele umane, la rândul lor, trebuie să fie cele potrivite la locurile

potrivite cu abilităţile potrivite la timpul potrivit. Angajaţii nu se mai împart în

muncitori şi şefi, ci în lideri oficiali, top manageri, manageri de compartimente,

supervizori, coordonatori de proiecte, consultanţi etc. Este căutat cu orice preţ succesul

în afaceri, iar asupra angajaţilor acţionează o presiune imensă – cea care îi face

responsabili de maximizarea rezultatului afacerii.

Drept urmare, dacă alte ştiinţe sau domenii de ştiinţă au dispărut din atenţia

generală, cel puţin în momentul de faţă, managementul resurselor umane este privit ca

una dintre pârghiile care pot împinge afacerile spre reuşită, rămânând în atenţia

teoreticienilor şi practicienilor.

Este relativ dificil de discutat despre Managementul Resurselor Umane fără a

răspunde mai întâi la întrebarea cine sunt resursele umane şi de ce sunt importante

pentru companie. Din acest motiv este firesc să încercăm pentru început o sintetizare a

opiniilor existente în literatura de specialitate vis-à-vis de resursele umane şi de

managementul acestora.

Managementul resurselor umane poate fi instrument, mod de acţiune, mijloc de

îmbunătăţire a rezultatelor obţinute în cadrul firmei, cu luarea în considerare a

intereselor angajaţilor. Sistemul angajator-angajat funcţionează perfect când sunt

identificate şi rezolvate interesele ambelor părţi, iar managementul resurselor umane,

pe lângă alte roluri ale sale, încearcă să identifice şi acele pârghii care pot determina

satisfacerea în acelaşi timp şi în aceeaşi măsură a nevoilor organizaţiei şi a resurselor

umane.

5

Situaţia descrisă anterior este considerată ca fiind una ideală, iar din păcate în

practică este întâlnită relativ rar. La prima vedere, cele două părţi par a avea interese

opuse: pe de o parte dorinţa organizaţiei de a obţine rezultate maxime pe seama

resurselor umane, şi pe de altă parte interesele resurselor umane, care consideră că,

creşterea cerinţelor din partea întreprinderii poate duce la o creştere a presiunii asupra

lor.

Managementul resurselor umane poate reduce diferenţele de percepţie ale celor

două părţi şi poate contribui la satisfacerea intereselor ambelor grupe. Dar aceasta nu

este singura menire a managementului resurselor umane. Identifică resursele umane

care sunt cele mai potrivite pentru necesităţile firmei, coordonează integrarea acestora

în organizaţie, evaluează performanţele activităţii lor, identifică mijloacele cele mai

potrivite pentru a le motiva adecvat în realizarea sarcinilor şi găsesc metodele de a crea

un climat de muncă lipsit de conflicte, care să favorizeze obţinerea rezultatelor.

1.1. Consideraţii privind resursele umane şi rolul lor în succesul organizaţiilor

În contextul societăţii actuale româneşti, al unei economii în dezvoltare, marea

majoritate a managerilor şi întreprinzătorilor motivează eşecul în afaceri în principal

prin gestionarea improprie a resurselor financiare ale organizaţiei. Puţini sunt cei care

realizează că eşecul s-ar putea datora şi utilizării defectuoase a resurselor umane,

motivării neadecvate a acestora sau necorelării sistemului de recompense cu

performanţele obţinute pe seama angajaţilor. În legătură cu această problemă, Nasbitt

şi Aburdene1 menţionau că „în noua societate informaţională, capitalul uman a înlocuit

capitalul financiar, ca resursă strategică”.