Managementul schimbării

Schimbarea reprezinta factorul cu cel mai mare impact asupra functiilor de planificare si organizare ale managementului.

"Nu exista nici un dubiu ca functia managementului informatiei va fi într-o crestere permanenta în organizatiile de toate tipurile iar problemele esentiale în implementarea noilor sisteme vor continua sa fie managementul, organizarea si oamenii, mai mult decât tehnologia", arata T.D. Wilson, specialist englez în managementul informatiei.

Conceptul de schimbare.

Schimbare organizatorica sau managementul schimbarii.

Societatea contemporana a intrat intr-o faza de schimbare accelerata. Se schimba structurile sociale si economiile, dar si mentalitatile, reprezentarile colective, practicile sociale, stilurile de comportament. Nici o generatie, din orice colt al lumii, nu mai poate spera sa evolueze in cadrul acelorasi structuri economice si social-psihologice.

Fenomenul schimbarii este deosebit de pregnant în tarile din Est si în cele în curs de dezvoltare. În cele mai multe cazuri sunt atrase etapele pe care le-au parcurs tarile puternic dezvoltate, terenul pierdut se recupreaza cu febrilitate. Uneori, acest proces naste tensiuni, dureri, crize. Dar nu poate fi oprit. El este intrinsec evolutiei societatii omenesti.

Oamenii au nevoie de schimbari de mentalitati, competitia le impune noi comportamente, relatiile noi de proprietate determina noi atitudini.

Este evidenta o accelerare a schimbarii. In aceste conditii, schimbarea poate fi considerate si ca o dimensiune a perspectivei.

Pe baza acestor constatari, se poate conclude ca modificarile de mediu petrecute sau anticipate determina o redefinire a strategiilor utilizate de organizatiitle productive care, la rândul lor, produc schimbari mai mult sau mai putin radicale în plan organizational.

Altfel spus, schimbarea organizationala este impulsionata în principal de necesitatile strategice (adevarate sau presupuse) de mentinere si dezvoltare a organizarii într-un cadru evolutiv sau perturbat. Acest lant cauzal nu este, bineînteles, univoc, deoarece, în dinamica, strategiile organizationale pot “contribui” la modificarea sau modelarea anumitor dimensiuni sau la orientarea evolutiei mediului înconjurator al firmelor.

Economia mondiala, in general, si cea in tranzitie, in special, resimt nevoia schimbarii, aflata sub impulsul influentelor revolutiei tehnice, ale transforamarilor economice, politice si sociale, toate aflandu-se sau fiind determinate in zona interventiilor profesionale.

Centrele de decizie sunt intr-o continua miscare, situatiile se complica, se modifica, viteza de reactie este mai mare si raspunsurile birocratice nu mai ajung.

In acest context, managemtul schimbarii reprezinta ansamblul proceselor de prevedere, organizare, decizie, coordonare, antrenare si control-reglare, al masurilor de modificare, transformare, inlocuire, sau completare in forma si continut a firmei cu scopul de imbunatatire a performantei specifice a sistemului vizat.

Abordari istorice si/sau teoretice

Dintr-un punct de vedere mai academic, cercetarile recente încearca sa elaboreze modele explicative ale schimbarii organizationale realizând analiza cauzelor si efectelor acesteia într-o perspectiva teoretica si/sau istorica globala. Se poate sublinia îndeosebi importanta lucrarilor de natura istorica initiate de A. Chandler sau importanta curentului evolutionist modern, un punct de plecare în lucrarea lui R Nelson si S. Winter, C. Mernard, prin abordari si perspective foarte variate, dinamica organizarilor a fost foarte pe larg abordata de econimistii organizarilor.

Prezenta contributie pleaca de la o constatare ce relationeaza caracterul “actual” al temei schimbarii organizationale, si arata ca dincolo de simplul efect al modei, schimbarea organizationala constituie o axa privilegiata constanta a analizei economiilor moderne, de mai bine de un secol. De fapt, fara a ne întoarce la marile curente ale gândirii economice si socilogice din secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, analiza schimbarii organizationale a fost generos abordata de o întreaga serie de teoreticieni si observatori (si uneori practicieni) ai întreprinderii si mutatiilor capitalismului modern de sfîârsitul secolului trecut, cum ar fi Scoala institutionalista de la Harvard si de la Scoala istorica germana.

Mai exact, trei mari axe de reflectie traverseaza acesta “istorie a gândirii” schimbarii organiztionale:

- evolutia continutului si a formelor de organizare a muncii si a productiei în cadrul întreprinderilor;

- evolutia formelor intra- si interorganizationale de coordonare a activitatilor;

- evolutia tipurilor de raspunsuri aduse de organizarile productive la solicitarile mediului în plan institutional, tehnologic, concurential.

Exista o lunga traditie de lucrari – mai ales americane – de analiza a evolutiei istorice a formelor de control si de exercitare a puterii intreprinderii. Desigur, abordarile si metodele diferitilor cercetatori care au dezvoltat acest subiect sunt variate. Concluzia este ca din punct de vedere istoric, puterea in organizari (si in societate ,in general) a trecut dintr-o mana in alta din cauza evolutiei mediului si a diferitelor categorii de agenti. Considerate in ansamblu, aceste diferite lucrari impartasesc ideea aparitiei si consolidarii unui capitalism managerial inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea, plecandu-se de la un ansamblu de de schimbari de mediu si institutionale.