Managementul schimbărilor

1. Esenţa şi specificul acţiunii schimbărilor

Interesul manifestat pentru schimbare se explică prin faptul că ea a fost şi este o trăsătură esenţială a însăşi existenţei şi istoriei omenirii. Conceptul „schimbare” nu este unul nou, având o vârstă mai mare decât civilizaţia umană şi incluzând toate aspectele modului în care lumea evoluează. Fiind una din legile vieţii “ tendinţa cea mai puternică a Naturii este de a transforma toate cele ce sunt şi de a face altele noi. Căci toate cele ce sunt, sunt sămânţa celor ce vor fi ” (Confucius), acţiunii schimbării îi este expus orice în univers, inclusiv societatea în ansamblul ei, diferite organizaţii ca unităţi funcţionale şi oamenii, consideraţi în mod individual, ca elemente constitutive de bază ale primelor 2 niveluri de organizare. Ideea că “nimic în această lume nu este constant cu excepţia schimbării” a devenit un truism afirmat de către Heraclitus cu 500 de ani î.e.n., alt autor atribuie această constatare lui Buddha, care a trăit cu 2.044 ani în urmă E cert că fără schimbare nu există viaţă şi progres, acesta presupunând o permanentă adaptare la noile condiţii, după cum menţionează E. Muldaşev, medic şi cercetător renumit, referindu-se la dezvoltarea întregului univers “Evoluţia nu suportă stările de stabilitate, pentru că există doar două căi – progres sau regres, iar pentru a progresa e nevoie de depus mari eforturi.

Tot în acest context îl putem cita şi pe Charles Darwin, naturalist englez din secolul XIX (1809 – 1882 ) care a revoluţionat studierea biologiei cu “teoria evoluţiei” bazată pe selecţia naturală a speciilor. În lucrările sale “Originea speciilor ” (1859) şi “Descendenţa omului” el susţine că: în procesul evoluţiei supravieţuiesc nu speciile cele mai inteligente, nici cele mai puternice, ci speciile cu o capacitate înaltă de adaptare la schimbări. Teoria lui Ch. Darwin din domeniul biologiei a fost transpusă de către teoreticieni şi asupra organizaţiilor şi societăţilor – fenomenul „Darwinismului social” cu ideea că lupta de supravieţuire are loc nu doar în cadrul sistemului biologic, ci şi în cadrul organizaţiilor şi societăţilor, capacitatea de adaptare determinându-le eficienţa (figura 1.1.).

Figura 1.1. Darwinism social

Teoria lui Ch. Darwin constituie unul din izvoarele principale în formarea evoluţionismului, însă ea nu este prima în acest sens, fiind precedată de teoria lui Lamarck. Conform acestei teorii „evoluţia organismelor reprezintă un proces dual: un tip de schimbare evoluţionistă care se datorează acţiunilor forţelor interne, altul fiind rezultatul acomodării directe la mediu”.

Punctul de pornire în abordarea managementului schimbării îl constituie schimbarea care reprezintă “înlocuirea, modificarea, transformarea sau prefacerea în formă şi / sau conţinut a unui obiect, produs, lucrare, serviciu, activitate sau proces” şi faţă de care managementul oricărei organizaţii trebuie să manifeste o atitudine pozitivă.

Sensul primar al cuvântului schimbare provine din limba latină „cambiare” – a schimba (s. IV Siculus Flacculus) [84] şi din limba franceză “change” – a înlocui, a transforma.(s. XXII, Roncevaux) [82] Oamenii deseori asociază schimbarea cu „noul”, însă ea nu înseamnă întotdeauna inovare, dezvoltare, renovare, dar anume aceste aspecte sunt cel mai cercetate şi interesante pentru cercetători.

O definiţie a schimbării, care, în opinia noastră, caracterizează complex acest proces este: schimbarea este orice transformare observabilă în timp, care afectează, într-o manieră ce nu este provizorie sau efemeră, structura sau modul de funcţionare a unui sistem şi modifică, într-un fel, cursul evoluţiei sale.

În limbajul de afaceri cuvântul schimbare se referă la modificările ce au loc atât în mediul exterior, cât şi în interiorul organizaţiei. O analiză mai detaliată a schimbărilor din mediul de afaceri o vom prezenta prin diferite tipuri de clasificări, cât şi prin exemplificarea schimbărilor de ordin extern şi intern.

A. Leca atribuie schimbarea la funcţiile manageriale pe lângă cele patru tradiţionale: de planificare, organizare, conducere, control, şi o defineşte ca „modificări în scopuri, planuri, structură, motivaţie şi sisteme de control”.

Schimbările produse în mediul de afaceri au constituit întotdeauna o constantă a evoluţiei vieţii economice, cele actuale, însă mult mai complexe, rapide şi frecvente, sunt o consecinţă firească a celor vechi, o amplificare, în pas cu noile realităţi ale secolului XXI, necesitând noi răspunsuri manageriale.

Nemijlocit schimbările organizaţionale subînţeleg transformări de amploare comparativ cu cele de rutină ca: angajarea unei persoane sau modificări într-un program de activitate şi pot lua forma unor noutăţi, adaptări, îmbunătăţiri, precum şi a eliminării greşelilor din trecut, reflectându-se prin: reengineering, fuziuni, divizări, restructurări, reorganizări ş. a. Introducerea oricăror dintre aceste schimbări permite firmei să se dezvolte, obiectivul principal fiind creşterea eficienţei şi asigurarea competitivităţii firmei.