Managementul Serviciilor Publice

CAPITOLUL 1

NOŢIUNI DE BAZĂ SI CONCEPTE PRINCIPALE UTILIZATE ÎN MANAGEMENTUL SERVICIILOR PUBLICE

1.1 Caracteristici, orientări şi concepte generale cu care operează managementul serviciilor publice

1.2 Consideraţii generale cu privire la stat

1.3 Funcţiile statului vis – a – vis de serviciile publice oferite

1.3.1 Funcţia de furnizor de servicii colective necomerciale

1.3.2 Funcţia de redistribuire

1.3.3 Funcţia de reglare economică

CAPITOLUL 1

NOŢIUNI DE BAZĂ SI CONCEPTE PRINCIPALE UTILIZATE

ÎN MANAGEMENTUL SERVICIILOR PUBLICE

1.1 Caracteristici, orientări şi concepte generale cu care operează managementul serviciilor publice

Studierea metodică a unei discipline universitare complexe cum este Managementul Serviciilor Publice, presupune precizarea prealabilã a unor noţiuni şi concepte cum ar fi: management, stat, instituţie publicã, întreprindere publică, organizaţie, administraţie publică etc. Problematica managementului serviciilor publice dobândeşte semnificaţie deosebită într-un mediu social şi politic extrem de dinamic în care aspectele finanţării, conţinutului, calităţii şi eficienţei acestui sector de activitate sunt puse permanent în discuţie. În consecinţă, problema cu privire la cadrul managerial al serviciilor publice devine extreme de importantă si pentru a fi soluţionatã necesită luarea în considerare a unor premise generale între care amintim:

– managementul general, indiferent de modul în care este conceput, definit sau practicat se regăseşte şi în administraţia publică, cu toate elementele, dimensiunile şi funcţiile pe care le îndeplineşte în oricare altă sferă sau domeniu de activitate;

– acesta se exercită şi în Administraţia Publică ca şi în celelalte sisteme ale vieţii sociale, într-un mediu social-politic aflat în continuă mişcare precum şi în schimbare şi transformare din ce în ce mai acceleratã;

– se exercitã în condiţiile creşterii complexităţii şi incertitudinii vieţii economico-sociale şi a contradicţiilor şi dilemelor pe care acestea le generează în permanenţă;

- se exercitã în condiţiile impactului profund al progresului tehnic şi al revoluţiei informatice, atât asupra echilibrului societăţii cât şi a manierei în care individual percepe lumea care îl înconjoară;

– se exercită în condiţiile unor confuzii în înţelegerea şi utilizarea termenilor creaţi pentru descrierea diferitelor aspecte ale cadrului managerial. Astfel, în sectorul public, pe lângă termenul de management sunt permanent asociaţi termeni cum ar fi: administraţie, guvernare instituţionalã, fãră ca natura şi conţinutul lor să fie riguros determinate.

Ţinând cont de cele prezentate mai sus putem afirma că managementul reprezintă un complex de acţiuni desfăşurate cu scopul de a asigura funcţionarea normală, eficientă a colectivităţilor umane organizate (întreprinderi, instituţii publice, organizaţii politice, unităţi de învăţământ) în ansamblul lor cât şi a fiecărei verigi structurale componente. El are ca scop atingerea obiectivului organizaţiei în condiţiile utilizãrii judicioase a resurselor materiale, umane, financiare proprii şi atrase.

Managementul serviciilor publice şi-a definit un număr de concepte generale cu care operează. Conceptele de bază în conducerea ştiinţificã a instituţiilor publice (sistemelor) sunt :

1. Concepte care arată cum se organizeazã un sistem:

- Obiectivul (scopul, finalitatea, misiunea şi răspunde la întrebarea “Ce vrem”) reprezintă principiul organizator al oricărei structuri;

- Resursele, ( răspund la întrebările “ Cu ce ?”, “ Cu cine?” ),se stabilesc ulterior precizării obiectivului pe care-l pot modifica, după cum procesul poate aduce schimbări atât în obiectiv cât şi în resurse, iar optimizarea le poate schimba;

- Procesul, ( răspunde la întrebarea “Cum?”) şi arată modalitatea de transformare a resurselor în vederea atingerii obiectivului stabilit;

- Optimizarea decurge din imperativul “Cât mai bine”.

2. Concepte care corespund unor proprietăţi generale ale sistemelor şi aratã cum funcţioneazã un sistem.

- Autonomia de funcţionare se deduce din proprietatea sistemelor (structurilor) şi subsistemelor biologice şi sociale de a se autoregla. Dacă un sistem nu ar avea un anumit grad de autonomie, nu ar putea fi condus, pentru că ar reclama un numãr foarte mare de instrucţiuni detaliate.

- Adaptabilitatea este capacitatea unui sistem de a-şi păstra stabilitatea (de a nu se strica) atunci când asupra sa acţioneazã perturbaţii exterioare;

- Organizarea ţine de structura internă a sistemului, de coeziunea elementelor acestuia. Se consideră că organizarea este bună când corespunde funcţiunii şi mecanismului cu care lucreazã structurile (elementele) sistemelor (serviciilor publice);

- Planul reprezintã instrumentul prin care se materializeazã mijloacele necesare pentru realizarea obiectivului propus.

- Planificarea, completată cu prognoza, previzionează termenele pentru realizarea obiectivelor;

- Incluziunea, înseamnă integrarea într-o structurã mai largă (ex. integrarea României în Uniunea Europeană). Toate structurile sociale există şi funcţioneazã ca sisteme deschise.

3. Concepte legate de conducerea sistemului.

- Informaţia, (culegerea şi prelucrarea datelor) se poate asigura cu ajutorul unor metode clasice (statistica, sondajul, ancheta) sau cu ajutorul unor instrumente moderne cum sunt calculatoarele electronice (baze de date);

- Verificarea , este operaţia prin care se constată dacă modelul este corect, dacă el corespunde scopului propus;

- Decizia constă în alegerea uneia din variantele descries;

- Controlul priveşte urmărirea îndeplinirii obiectivelor decizionale, implementarea acestora potrivit succesiunii fazelor din planul stabilit.