Managementul situațiilor operative

Instituţia poliţiei reprezintă braţul ferm al legii pus în slujba poporului, având misiunea nobilă de a asigura ordinea, liniştea şi siguranţa publică, de a apăra viaţa, integritatea corporală şi libertatea persoanelor, avutul public şi privat, celelalte drepturi şi interese legitime ale cetăţenilor, grupărilor sociale şi ale statului, prevenind şi curmând ilegalităţile ce se comit în diverse domenii de activitate.

Altfel spus, Poliţia este instituţia specializată a statului care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice în condiţiile legii.

Punctul de plecare în organizarea muncii, în orientarea eforturilor pentru realizarea sarcinilor, îl constituie cunoaşterea şi analiza situaţiei operativ-poliţieneşti de pe teritoriul de competenţă, evoluţia, tendinţele şi formele de manifestare a fenomenului infracţional, locurile şi zonele unde se înregistrează frecvent acte de încălcare a legilor.

Situaţia operativ-poliţienească reprezintă ansamblul elementelor de fapt şi al împrejurărilor ce redau realitatea existentă într-o perioadă dată (lună, trimestru, semestru, an), pe un anumit teritoriu (comună, oraş,municipiu, judeţ, ţară) sub aspectul modului cum se asigură respectarea legilor şi normelor de convieţuire socială, a mijloacelor umane şi materiale antrenate în această activitate.

Structura situaţiei operativ-poliţieneşti cuprinde următoarele elemente:

- teritoriul de competenţă;

- populaţia;

- starea infracţională şi contravenţională;

- evenimentele şi acţiunile cu caracter politic, administrativ,

economic, culturai-artistic, sportiv şi tradiţional;

- forţele şi mijloacele de care dispune unitatea de poliţie, precum

şi capacitatea lor de acţiune.

Aceste date, elemente sau împrejurări de fapt, ce necesită a fi cunoscute, se referă la factorii care influenţează ori favorizează comiterea de infracţiuni sau contravenţii, respectiv în ce măsură sunt respectate sau încălcate legile şi ce anume determină aceste încălcări, forţele de care dispune unitatea de poliţie pentru a le preveni şi descoperi, direcţiile în care trebuie acţionat de urgenţă.

Cunoaşterea şi analiza situaţiei operative, atât la nivelul unităţii de poliţie, cât şi a formaţiunilor ce o compun trebuie făcută permanent pentru obţinerea de date concrete şi realiste privind schimbările survenite, tendinţele, structura şi dinamica elementelor ce o compun, în vederea desprinderii de concluzii corecte care să justifice eficienţa măsurilor ce trebuiesc întreprinse.

Cunoaşterea teritoriului de competenţă de către ofiţerii şi agenţii de poliţie reprezintă o condiţie sine qua non a îndeplinirii cu competenţă a atribuţiilor de serviciu. Este de neconceput să acţionezi pe un anumit teritoriu fără a-i cunoaşte temeinic detaliile şi caracteristicile ce le prezintă în vederea exploatării lor în interesul muncii de poliţie.

Teritoriul de competenţă poate fi apreciat ca un adevărat „prieten" în situaţia când poliţistul îl cunoaşte în mod amănunţit, deoarece îi permite sa¬şi organizeze acţiunile de combatere şi descoperire a încălcărilor legii, de prindere a infractorilor şi, dimpotrivă, poate fi un „duşman" atunci când nu este descifrat şi folosit în mod corespunzător.

Cunoaşterea teritoriului se poate realiza din mai multe puncte de vedere: geografic, topografic, geologic, agricol etc, însă în cadrul muncii de poliţie acest proces comportă unele particularităţi.