Managementul Timpului

1. Importanţa şi componentele managementului timpului

Managementul timpului include ansamblul activităţilor necesar a fi desfăşurate în vederea asigurării realizării proiectului conform termenelor de execuţie prevăzute prin contract.

Importanţa realizării obiectivului managementului timpului este dată de efectul direct pe care eşecurile în acest domeniu le au asupra costurilor şi credibilităţii contractantului. De regulă, depăşirile termenului de execuţie, imputabile constructorului, sunt amendate prin penalizări reprezentând un anumit procent (0,5 - 10% din valoarea lucrării) sau o sumă fixă pentru fiecare zi de întârziere. Pentru beneficiar (investitor) întârzierile înseamnă amânări ale punerii în funcţiune a proiectului, creşterea riscurilor de piaţă asociate proiectului, întârzieri în recuperarea investiţiei, reducerea profitului aşteptat, deci pierderi financiare extrem de importante. În concluzie, depăşirea termenului de execuţie poate face ca un proiect considerat iniţial profitabil să se transforme într-unul neprofitabil.

Managementul timpului cuprinde următoarele procese:

- Descompunerea proiectului în activităţi componente simple şi stabilirea succesiunii lor. Definirea activităţilor necesare pentru realizarea proiectului presupune identificarea activităţilor specifice care vizează realizarea elementelor identificate în cadrul descompunerii orientate pe scop a proiectului (organigrama sarcinilor). Definirea activităţilor şi stabilirea succesiunii lor este realizată de către ingineri, proiectanţi şi membrii echipei de proiect, stabilindu-se atât condiţionările între activităţi care ţin de natura lucrării executate (tehnologice), cât şi cele care ţin de organizare sau factori externi (de exemplu, furnizori sau laboratoare de expertiză tehnică şi testări);

- Realizarea programului de execuţie a proiectului, prin apelarea, în funcţie de complexitatea proiectului, la metode clasice sau moderne de programare;

- Monitorizarea şi actualizarea programului pe măsura executării lui, care include măsurarea şi raportarea progresului în executarea programului şi utilizarea resurselor, adoptarea de acţiuni de corecţie, actualizarea şi ajustarea programului.

2. Realizarea programului de execuţie a proiectului

Prin programarea activităţilor componente ale proiectului de construcţii se urmăreşte să se realizeze o eşalonare cât mai economică a executării acestora. Aceasta se concretizează într-un program (calendaristic şi/sau reţea) inclus în proiectul de organizare de şantier. În funcţie de complexitatea lucrărilor programate, se pot folosi metode clasice sau moderne.

Programarea execuţiei proiectului include reprezentarea grafică a programului, calculul termenelor de începere şi terminare ale fazelor şi activităţilor, precum şi al rezervelor de timp, stabilirea duratei totale de execuţie şi determinarea activităţilor critice, alocarea resurselor, nivelarea folosirii resurselor, optimizarea duratei de execuţie, realizarea de grafice comasate sau detaliate pentru fiecare activitate (lucrare, stadiu fizic) în funcţie de nivelul ierarhic sau de execuţie care urmează să utilizeze programul.

După determinarea duratei de execuţie prin analiza drumului critic se compară aceasta cu durata de realizare impusă prin contract. Dacă lungimea drumului critic este mai mare decât durata de execuţie stabilită prin contract, se reia algoritmul de programare pornindu-se de la reanalizarea activităţilor situate pe drumul critic. Operaţiunea se repetă până când durata programată devine mai mică sau egală cu durata contractată.

Programarea execuţiei lucrărilor trebuie să ia în considerare resursele disponibile pe parcursul realizării proiectului, programul de lucru (dacă se lucrează 5 sau 6 zile pe săptămână, 8, 10 sau 12 ore pe zi), constrângerile legate de intervalele de aprovizionare cu anumite materiale şi echipamente, de termenele de execuţie a unor părţi din proiect sau de finalizare a acestuia.

Metodele clasice de programare se pot aplica cu succes în cazul proiectelor de complexitate redusă, care sunt formate dintr-un număr mic de procese simple de lucru (aproximativ 30 - 40 ) şi folosesc resurse puţine.

Succesul unei astfel de programări este condiţionat, în mod hotărâtor, de pregătirea celor ce elaborează şi urmăresc îndeplinirea programului.

Principala metodă clasică de programare se bazează pe reprezentarea proceselor simple de lucru, la scara timpului, în cadrul graficului calendaristic (Gantt) într-un sistem de axe, în care pe abscisă se înscrie timpul, iar pe ordonată procesele simple de lucru. Fiecare proces simplu va fi reprezentat printr-o paralelă la abscisă.