Metode de plată a furnizorilor de servicii și remunerare

Calităţile unui bun sistem de îngrijiri de sănătate (SIS)

Acoperirea generală a populaţiei – în sensul ca fiecare persoană să poată beneficia de un pachet minim de servicii de sănătate.

Accesibilitatea promptă a populaţiei – la îngrijiri de sănătate din punct de vedere geografic, temporal, economic.

Pertinenţa faţă de nevoi – adică populaţia dintr-un anumit teritoriu să beneficieze de servicii de sănătate care sunt în concordanţă cu profilul de mortalitate şi de morbiditate din acel teritoriu. (De exemplu, într-o zonă minieră nu vom construi mai multe cabinete de ginecologie).

Echitate sau accesul universal şi egal al tuturor indivizilor la un pachet minim de servicii de sănătate, indiferent de caracteristicile care ţin de persoană (vârstă, sex, etnie, apartenenţă religioasă, profesie, stare de sănătate, etc.). Plata se face după venit, dar accesul să nu fie limitat; în faţa sănătăţii, toată lumea este egală, scopul final fiind acela de ameliorare a stării de sănătate a populaţiei.

Posibilităţi de alegere – pacientul are posibilitatea să-şi aleagă furnizorul de îngrijiri de sănătate pe care îl doreşte.

Eficacitate crescută – se referă la obţinerea obiectivului de sănătate dorit; eficacitatea unui sistem de sănătate se măsoară prin ameliorarea stării de sănătate a populaţiei.

Eficienţă crescută – cu resurse cât mai mici să se obţină rezultate cât mai bune, care să se regăsească în planul sănătăţii şi al satisfacţiei pacienţilor.

Acceptabilitatea socială largă în ceea ce priveşte gama de servicii furnizate populaţiei.

Responsabilitatea statului faţă de sănătatea publică, în sensul ca sănătatea publică să reprezinte o prioritate naţională, statul implicându-se în ceea ce priveşte piaţa serviciilor de sănătate.

Performanţa medicală care se regăseşte în calitatea actului medical, satisfacţia furnizorilor şi a utilizatorilor de îngrijiri de sănătate

Plata personalului medical

capitaţie - reprezintă plata medicilor în concordanţă cu numărul pacienţilor înregistraţi la cabinetul propriu (pe lista lor);

plata se face indiferent de volumul serviciilor furnizate în decursul unui an;

scopul este de a plăti medicul pentru a asigura acoperire cu servicii, mai degrabă, decât a furniza multe tratamente;

în general se face o ajustare a capitaţiei pentru fiecare pacient, în funcţie de vârsta acestuia (pentru copii şi bătrâni se plăteşte mai mult);

uneori, capitaţia se suplimentează cu plata separată pentru realizarea anumitor obiective cheie (screening pentru cancer, vaccinări etc);

sistemul capitaţiei încurajează medicii la competiţie, pentru atragerea pacienţilor pe lista lor, dar odată înregistraţi pacienţii, medicii au stimulentul de a furniza cât mai puţine servicii;

o problema frecventă a capitaţiei este apariţia fenomenului de selecţionare a pacienţilor buni ("cream skimming"), deoarece chiar în cazul unei capitaţii ajustate se pot găsi pacienţi care nu sunt acceptaţi la înregistrare;

plata per serviciu - fiecare procedură sau serviciu furnizate pacientului;

unitatea de plată şi preţul acesteia;

lunar medicul centralizează serviciile furnizate şi trimite o nota de plată terţului plătitor;

în general terţul plătitor foloseşte o schemă tarifară unică de plată a furnizorilor;

prin acest sistem, fiecare furnizor este plătit în funcţie de munca depusă, iar medicii au stimulente de a furniza servicii prompte, atractive şi de calitate;

dezavantajul acestei metode este aceea că încurajează medicii la un exces de consultaţii şi proceduri, dintre care unele nu sunt necesare (aici se manifestă specificul relaţiei de agenţie prin care furnizorii cresc cererea de servicii - hazardul moral al furnizorilor), ceea ce duce la o escaladarea costurilor;

pentru rezolvarea acestei probleme se poate fixa un nivel maxim al plăţilor, fiecare serviciu urmând să primească un anumit număr de puncte, iar valoarea unui punct să fie stabilită în funcţie de numărul total de puncte realizate;

o altă metodă constă în verificarea de către terţul plătitor a "profilului medicului", pentru a vedea dacă acesta furnizează servicii ne-necesare sau raportează servicii care nu au fost furnizate (McGuire, 1994);