Metodica cercetării

CURS I

PROBLEME GENERALE ALE METODOLOGIEI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

Caracteristici şi tendinţe actuale

Ştiinţa este un fenomen evident şi dominant al lumii în care trăim, ea ocupând un loc tot mai important în dezvoltarea socială, pătrunzând în toate domeniile existenţei umane. Ea devine esenţială nu numai în relaţiile dintre om şi natură (relaţii în care natura, se umanizează iar omul încearcă să depăşească poziţia antropogeocentrică), ci şi în toate structurile sociale. Pătrunzând în toate sferele activităţii umane, ea se impune prin nota esenţială de cunoaştere şi predicţie. Ca activitate sistematică de cunoaştere, ştiinţa se caracterizează prin cerinţa fundamentală de a reda realitatea, investigaţie cât mai aproape de ceea ce este ea în esenţa sa privind temeiurile şi cauzele sale.

Ştiinţa constituie factorul primordial al progresului şi urmăreşte să prevadă desfăşurarea acestora. Spre deosebire de cunoştinţele empirice, care sunt acumulate nemijlocit în cursul activităţii practice şi care permit cel mult constatarea repetabilităţii unor fenomene, cunoştinţele ştiinţifice sunt rezultatul unei activităţi specializate, bazată pe observaţii sistematice, pe experimente, pe ipoteze noi şi pe verificarea acestora; ele constituie reflectarea esenţei proceselor, a legilor lor obiective de dezvoltare.

În patrimoniul ştiinţei intră numai cunoştinţe esenţiale, sistematizate, coerente din punct de vedere logic, certe şi necontradictorii, verificate de practică. Asupra dezvoltării ştiinţei îşi exercită influenţa, într-un fel sau altul, cerinţele producţiei materiale, practica social-istorică, natura orânduirii sociale, celelalte forme ale conştiinţei sociale. Rolul principal îl îndeplineşte practica socială.

Producţia creează un obiect care se consumă. Ştiinţa, ca "producţie spirituală", creează şi ea un "obiect" (descoperiri, teorii) pentru a fi "consumat" prin aplicarea în practică. Acest proces se repetă în spirală, la un nivel mereu superior şi în proporţii din ce în ce mai mari, având ca şi rezultat dezvoltarea tehnicii şi a ştiinţei.

Caracteristicile ştiinţei şi ale cunoştinţelor ştiinţifice

Caracteristica definitorie a ştiinţei este finalitatea ei practică în domeniul producţiei materiale şi a schimbării relaţiilor sociale.

Ştiinţa se caracterizează prin:

- unitate;

- generalitate;

- certitudine;

- obiectivitate;

- întemeiere metodică;

- dezvoltare progresivă.

Ştiinţa are trei caracteristici fundamentale:

1. Raţionalitatea;

2. Obiectivitatea, prin care se înţelege corespondenţa dintre lume şi imaginea ei în mintea noastră;

3. Completitudinea, caracteristică a etapei actuale a ştiinţei, în care pătrunde logica şi matematica, pentru sistematizare şi explicare.

La caracteristicile mai sus amintite se mai adaugă şi cea de predicţie, adică de construire a viitorului pe baza datelor existente.

Pentru a fi ştiinţifice, cunoştinţele trebuie să aibă următoarele caracteristici:

- să respecte aceleaşi legi, principii şi această duce la unitatea cunoştinţelor;

- să reflecte esenţialul, generalul şi cauzalul obiectelor, proceselor, fenomenelor investigate, fapt ce determină esenţialitatea şi generalitatea cunoştinţelor astfel dobândite;

- să fie verificate, veridice, adevărate, certe;

- să ducă la eliminarea oricărui element subiectiv în determinarea cunoştinţelor;

- concordanţa imaginii reale a fenomenelor cu imaginea lor în mintea noastră, ceea ce conduce la obiectivitatea cunoştinţelor;

- cunoştinţele să fie relevate pe baza unei întemeieri metodice;

- cunoştinţele se acumulează în timp, din aproape în aproape;

- acumularea cunoştinţelor sa poată determina predicţii, prognoze asupra felului în care vor evolua fenomenele studiate pe baza datelor existente;

- ştiinţa urmăreşte cunoaşterea cât mai exactă, pe bază de cercetare, observaţie, experiment etc., măsurarea unui număr cât mai mare de fenomene sau de cazuri.

Definirea ştiinţei

Prin ştiinţă înţelegem ansamblul sistematic de cunoştinţe veridice despre natură, societate şi gândire, reproducerea, reflectarea generalizată şi abstractizată a realităţii.

O trăsătură distinctă a ştiinţei este indiciul ca acesta accepta o cunoaştere bazată pe fapte şi organizată astfel încât să explice fapte şi să rezolve probleme.

Un criteriu obligatoriu al ştiinţei este ca respectiva cunoaştere sa constituie o totalitate care face să crească capacitatea de explicare, previziune şi control. Cu cât acest ansamblu de cunoştinţe explică mai multe lucruri ce nu se puteau explica anterior, cu atât mai mult poate fi calificat drept ştiinţă.

Din toate aceste domenii amintite, ştiinţa sau relaţia raţională a omului cu universul este cea de care ne ocupăm în această lucrare. În esenţă ştiinţa este considerată ca fiind zona cea mai evoluată de cunoaştere a realităţii. Ea cuprinde totalitatea cunoştinţelor despre această realitate, constituite într-un sistem , care pot fi demonstrate şi verificate.

Ştiinţa este un sistem de cunoştinţe organizate într-o structură logică ce reflectă în mod adecvat realitatea obiectivă.