Metodologia cercetării economice

Cursul “Metodologia cercetarii stiintifice economice” are rolul de a dezvolta la studenti

aptitudinile specifice activitatii de creatie stiintifica pentru a îmbina spiritul creator cu

exigentele profesiei de economist.

Obiectivele cursului sunt:

- Cunoasterea etapelor procesului de cercetare stiintifica

- Modalitati de administrare a programelor de cercetare stiintifica

- Cunoasterea posibilitatilor de documentare în cercetarea stiintifica

- Cunoasterea posibilitatilor de abordare sistemica a fenomenului economic

- Masurarea economica si formularea ipotezelor

- Modelul econometric. Tipuri de modele.

- Verificarea ipotezelor si fundamentarea concluziilor stiintifice economice

- Reguli specifice privind componentele unei lucrari stiintifice economice

- Reguli de baza pentru sustinerea publica a unei lucrari stiintifice economice

Stiinta economica a progresat considerabil în a doua parte a secolului XX, fara a ajunge

în stadiul unei revolutii stiintifice asa cum este cazul într-o serie de domenii ale stiintelor

naturii. A crescut capacitatea stiintei economice de cunoastere si de aprofundare a

mecanismelor proceselor si fenomenelor economice. Daca la originile stiintei economice

Jean Baptist Say considera ca “economia este stiinta legilor productiei, distributiei si

consumului bogatiilor”, astazi sfera de cunoastere a acesteia s-a extins continuu, atât în

domeniul fenomenelor masurabile, cât si asupra unor aspecte si laturi mai putin

masurabile, pâna nu demult, sau chiar nemasurabile, calitative. Astfel, astazi stiinta

economica nu se mai limiteaza la studiul pietei , integrând si alte conceptualizari si

orizonturi mai noi.

În consecinta, alaturi de principiile clasice fundamentale cum sunt rationalitatea, eficienta

echilibru – dezechilibru, concurenta etc., stiinta economica s-a îmbogatit cu noi concepte

si teorii, facilitând aparitia noii economii clasice, a noii macroeconomii, la ascensiunea

keynesismului si apoi a postkeynesismului, a institutionalismului si, în general a

structuralismului, dând nastere teoriei organizatiilor, economiei conventiilor, teoriei

incitatiei, teoriei echitatii, teoriei justitiei etc. O sfera larga de extindere au capatat teoria

jocurilor si teoria haosului, care încearca sa genereze restructurari majore în stiinta

economica.

2

Pe baza noilor conceptualizari si teoretizari ale economiei, se contureaza si o tendinta de

reconstruire a stiintei economice prin accentuarea pluralismului teoretic, se încearca

construirea unui statut de stiinta pozitiva si extinderea dimensiunii sale normative. Si, cel

mai important aspect, este faptul ca, pe bazele aratate mai înainte, au sporit atât

capacitatea stiintei economice de cunoastere, cât si capacitatea ei de influentare si de

previziune a fenomenelor economice.

Stiintele economice s-au dezvoltat întotdeauna deschis, în relatii strânse cu celelalte

domenii ale stiintei si, în primul rând, cu stiintele naturii. Revolutia din stiintele naturii si

în special din fizica (teoria relativitatii si mecanica cuantica) readuce în discutie

conceptul de predictie perfecta – ca unic obiect al stiintei, inclusiv al stiintelor

economice. Îmbratisând ideea ca fizica este stiinta model, mai multi economisti accepta

în fapt . Pe cale de consecinta, conceptele, teoriile si metodologia stiintelor economice ar

trebui amplu restructurate. De pilda, teoria echilibrului economic, nascuta la timpul sau

din progresele fizicii mecanice a lui Newton, este pe punctul de a ceda locul astazi, pe

baza revolutiei fizicii moderne, în fata teoriei haosului, a dezechilibrului. Asa se explica

de ce unii economisti fac, în masura tot mai mare, apel la teoria haosului.

Un alt proces major în stiintele economice îl reprezinta Matematica s-a dovedit a fi un instrument

esential, indispensabil în elaborarea de modele, în analiza si explicarea cu ajutorul

acestora a laturilor profunde, mai putin vizibile ale proceselor si fenomenelor economice.

Promovarea matematicii în procesele de cunoastere si previzionare a fenomenelor

economice contribuie substantial la apropierea economistului de adevar, la accentuarea

caracterului si statutului stiintei economice. Mai marea matematizare a stiintelor

economice decât a altor stiinte sociale rezulta, dupa Alexander Rosenburg, din faptul ca

“stiinta economica nu este o disciplina, ci o teorie particulara, de tip extremal si, deci,

prin natura sa, matematizabila”. Cu toate acestea, economia nu este domeniul suprematiei

absolute a instrumentului matematic. În acest sens, acad. Anghel Rugina spune ca ”în

realitate, radacinile problemelor zilelor noastre nu pot fi exprimate doar cantitativ”.

Al treilea proces devenit caracteristic în stiinta economica este extinderea experimentarii

ca modalitate de verificare a ipotezelor admise. Daca în anii ’60 experimentarea era

considerata un procedeu de cunoastere “fara perspective”, începând din anii ’75-80 se

constata o larga utilizare a acesteia. În aceasta privinta opiniile economistilor sunt practic

identice, toti excluzând din economie posibilitatea experimentarii de laborator, pe oameni

si grupuri de oameni. Este de pilda cazul lui Paul Samuelson, laureat al premiului Nobel,

care spune: “Noi nu putem realiza experientele controlate ale chimistului sau biologului.

Ca astronomul si meteorologul, noi trebuie, în mare masura, sa de multumim sa

observam”. Iar în Enciclopedia britanica (1991) se consemneaza ca „nu exista nici un

laborator în care economistii sa-si poata testa ipotezele lor. Economia este, în mod

esential, o stiinta morala”. Cât priveste celelalte forme de experiment (teste econometrice,3 anchete si sondaje de opinie, simularea) acestea au un important rol de jucat în analiza

economica, asa cum foarte bine observa Maurice Allais, alt laureat al Premiului Nobel,

afirmând ca „literatura contemporana ne ofera numeroase exemple de aberatii care pot fi

comise înca de când se neglijeaza principiul esential ca o teorie nu valoreaza decât în

masura în care ea este de acord cu faptele observate si ca singura sursa de adevar este

experienta. Supunerea datelor experimentarii este regula de aur care domina orice

disciplina stiintifica”.