Motivația

Daca vom pune un manager sa identifice o problema sau o preocupare importanta

din munca sa este foarte probabil ca raspunsul sa faca apel la motivatie, la nevoia de

a face ceva pentru a încuraja angajatii sa munceasca mai mult. Definita formal,

motivatia se refera la fortele individuale care sunt considerate ca dau directia,

nivelul si persistenta efortului unei persoane la munca. Directia se refera la alegerea

pe care o face individul atunci când are mai multe alternative posibile (spre

exemplu a exercita un efort pentru calitate sau cantitate a produsului). Nivelul se

refera la cantitatea de efort pe care o depune persoana. Persistenta face referire la

perioada de timp în care o persoana este atasata de o anumita actiune (de exemplu

sa încerce sa obtina o anumita cantitate de produs si sa renunte când este dificil).

Poate fi asociata termenilor de perseverenta si constanta.

Exista numeroase definitii ale termenului de motivatie. Majoritatea acestor definitii

au în comun sublinierea faptului ca motivatia este un ansamblu de forte ce incita

individul în a se angaja într-un comportament dat. Este vorba de un concept care

se raporteaza atât la factori interni (de tipul nevoilor, aspiratiilor etc. formulate sau nu

în plan cognitiv) cât si la factori externi (de mediu) care incita individul sa adopte o

conduita particulara. În anumite definitii accentul se pune asupra factorilor externi, în

timp ce în altele asupra factorilor externi.

Factorii interni pot fi cei de tipul motivelor sau necesitatilor care împing

individul sa adopte un comportament precis (curiozitatea, nevoia de cunoastere si

auto-dezvoltare, placerea de a lucra ceva anume etc.). Daca, dimpotriva, persoana este

constrânsa sa nu faca ceva sau este stimulata sa actioneze într-o directie

predeterminata, atunci ea actioneaza sub presiunea unor factori externi. Taylor a mizat

pe factorii externi ce trebuiau sa motiveze angajatii, recompensându-i baneste pentru a

da un bun randament. Aceasta dinamica este cea care îl face pe angajat sa-si realizeze

bine munca si sa-si satisfaca nevoile sale fizice si psihologice prin conduitele pe care

le adopta.

Un mecanism al motivatiei

A motiva un individ nu este o sarcina usoara pentru un manager, caci el trebuie sa

adapteze eforturile sale la particularitatile acelui individ, în mod fundamental diferit de

alti indivizi (în termeni de atitudini, comportamente, obiective, antecedentele) si în

mod particular la nevoile specifice lui.

Nevoile sunt reprezentate de lipsurile/carentele fizice, psihologice sau sociale pe

care un individ le resimte în mod punctual (cu referire preciza la o anumita lipsa).

Aceste lipsuri /deficiente, izolate sau combinate incita individul sa adopte un anumit

comportament. Ele constituie sursa fortelor si presiunilor care motiveaza individul sa

adopte o conduita precisa. Lipsurile definindu-se, în principal, ca fiind distanta dintre

starea actuala si starea dorita, declanseaza o cautare a mijloacelor de a elimina

tensiunea ce rezulta din distanta resimtita. Astfel, o actiune potential eficace, este

identificata si va aparea un comportament orientat spre obiectivul vizat. Acest

comportament va fi urmat, în mod natural, de o consecinta (pozitiva sau negativa),

consecinta care va fi evaluata în functie de reducerea distantei si a tensiunii initiale.

Din perspectiva acestui model, toate procesele motivationale din cadrul unei

organizatii se sprijina pe orientarea comportamentelor în functie de manipularea

consecintelor asociate fiecarui comportament adoptat de catre angajati.