Organizarea serviciilor de sănătate

OBIECTIVE EDUCAŢIONALE

Categorii de nevoi de îngrijiri de sănătate

Caracteristicile serviciilor de sănătate

STRUCTURA ORGANIZAŢIONALĂ A SISTEMULUI SERVICIILOR DE SĂNĂTATE DIN ROMÂNIA

Sistemul serviciilor de sănătate cuprinde ansamblul resurselor umane, materiale, financiare, informaţionale utilizate pentru a produce îngrijiri şi servicii care au ca scop îmbunătăţirea sau menţinerea stării de sănătate.

Evoluţia sistemului serviciilor de sănătate din România

Modelul integrat al sistemului îngrijirilor de sănătate din România a fost introdus prin Legea organizării sanitare din 1949, fiind inspirat de sistemul de sănătate conceput de Semaşko în Uniunea Sovietică.

Acesta avea ca scop un nivel ridicat de echitate şi se baza pe principiile acoperirii universale a populaţiei şi accesului fără plată la servicii, dar lăsa utilizatorului foarte puţină libertate de a alege într-un sistem extrem de standardizat, centralizat şi strict reglementat.

Sistemul sanitar din România, până în 1990, a avut caracteristici tipice ale modelului Semaşko:

finanţarea de către stat

planificarea centralizată

administrarea rigidă şi monopolul statului asupra serviciilor medicale

absenţa furnizorilor privaţi de servicii

statutul de funcţionar public al profesioniştilor din sănătate.

Începând cu 1999, principalele organizaţii implicate în sistemul de servicii de sănătate sunt:

Ministerul Sănătăţii şi direcţiile de sănătate publică judeţene;

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), casele de asigurări de sănătate judeţene şi două case de asigurări ale ministerelor cu reţea proprie de unităţi medicale - transporturi şi, respectiv, armată, ordine publică, siguranţă naţională şi justiţie;

Colegiul Medicilor din România (CMR) şi colegiile judeţene ale medicilor precum şi organizaţiile similare ale celorlalte profesiuni din sectorul de sănătate înfiinţate ulterior: Colegiul Farmaciştilor din România (CFR), Colegiul Medicilor Dentişti din România (CMDR) Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România (OAMMR) şi Ordinul Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor (OBBC);

alte ministere şi structuri ale autorităţilor locale (consilii locale, primării, prefecturi) cu competenţe specifice în probleme de sănătate;

alţi furnizori de servicii de sănătate publică: institute de sănătate publică, alte institute;

principalii furnizori de servicii de sănătate individuale: cabinete medicale, spitale, centre medicale, de diagnostic şi tratament, laboratoare medicale şi farmacii.