Organizațiile publice și cele private

Capitolul 1. Organizaţia publică vs organizaţia privată

1.1 Definirea organizaţiilor

ORGANIZAȚIE, organizații, s.f. 1. Asociație de oameni cu concepții sau preocupări comune, uniți conform unui regulament sau unui statut, în vederea depunerii unei activități organizate. Organizație de bază = (ieșit din uz) unitate organizatorică fundamentală a Partidului Comunist Român și a Uniunii Tineretului Comunist, care cuprindea cel puțin trei membri. 2. Mod de organizare, orânduire, aranjare; rânduială, alcătuire. – Din germ. Organisation, fr. organisation, rus. organizațiĩa.

Organizaţiile sunt grupuri formate dintr-un număr mare de persoane în care exista relatii sociale si psihologice şi care lucrează împreuna într-un mod coordonat şi structurat pentru a atinge unul sau mai multe ţeluri comune.

Definitiile extensive devin mai degrabă enumerativ-descriptive, nereuşind să surprindă explicaţia adevărată a organizatiilor, pe când cele restrictive necesită nenumarate alte explicaţii şi informaţii suplimentare. Şi unele, şi altele pierd din vedere perspectiva istorică utilă pentru înţelegerea modului de evoluţie a organizaţiilor.

Este recomandat să se imbine criteriul istoric cu cel problematic în definirea organizaţiilor, chiar dacă nu întotdeauna istoria ştiintei nu ţine seama de logica ştiinţei.

Se consideră ca definirea organizaţiilor a parcurs trei mari etape:

• Prima etapa este etapa anilor '60 cand organizatiile au fost definite în termeni de scopuri, structuri formale si în termeni integrativi;

• A doua este etapa anilor '70-'80 când definirea organizatiilor s-a facut în termeni de activitati umane;

• A treia etapa este cea a finalului anilor '80 si a perioadei actuale, când organizatiile sunt definite în termeni de performante controlate.

Referindu-ne la definirea organizaţiilor putem da urmatoarea definitie: "organizţtia este o activitate social-umana care presupune asocierea spontană sau dirijaăa, voluntra, a unui numar de indivizi ce dţin statute şi roluri bine definite, determinate sau nu, în vederea realizării unui scop , a unui ţel, a unui obiectiv".

Studiul organizaţiilor a avut un curs neobisnuit şi rar întâlnit, neurmând linia clasica a demersurilor aplicative din psihologie în care teoria se dezvolta în centre universitare şi laboratoare de cercetare, iar practica urmează, uneori chiar de la distantă, acestor descoperiri teoretice.

Studiul organizaţiilor a avut de la începutul său valenţe aplicative, practice, fiind strâns legate de economie şi potrivindu-se excelent cu finalitatea materiala şi pecuniara a lumii moderne. Prin aceasta legatura poate fi explicată şi suprapunerea consistentă existenţa între psihologia organizaţionala şi psihologia muncii/industrială, deseori fiind menţionate în literatura de specialitate drept psihologia muncii /organizaţional (work / organizational psychology).

Organizaţiile sunt de mai multe categorii:

• organizaţii care funcţioneaza cu scopul de a obţine profit (firme producatoare şi furnizoare de bunuri sau servicii)

• organizaţii guvernamentale (guvern, parlament etc.)

• organizaţii educaţionale (scoli, universităţi etc.)

• organizaţii medicale (spitale, policlinici etc.)

• organizaţii care promovează interese de grup (asociaţii profesionale, asociaţii ale handicapaţilor etc.)

• organizaţii religioase (biserici, asociaţii religioase etc.)

• alte tipuri de organizaţii (fraţii, cluburi etc.)

Caracteristicile comune tuturor organizaţiilor sunt:

• utilizarea unor resurse;

• dependenta de mediu;

• diviziunea muncii pe orizontală si pe verticală;

• necesitatea managementului.

Resursele principale necesare organizatiilor pentru a reusi să obţina rezultatele propuse sunt alcătuite din:

• oameni (resurse umane);

• capital (resurse financiare);

• materii prime şi materiale (resurse fizice);

• informatie (resurse informationale).

Este evident că, cu cat mai ridicată este calitatea resurselor utilizate, cu atât mai mari sunt sansele de succes ale organizaţiei.

Calitatea resurselor umane ale organizaţiilor este data de calificarea şi pregătirea personalului, de de instruirile pe care le primesc, dar şi de abilităţile specifice fiecarei categorii de personal, de modul in care organizaţia ştie să îi motiveze pentru a contribui la realizarea scopurilor şi de relaţiile interumane existente in firmă.