Planificarea activității în cadrul exploatațiilor agricole

1. Conceptul de planificare şi principiile planificării

Planificarea este procesul de identificare a situaţiei prezente, stabilirea obiectivelor şi precizarea modalităţilor de realizare a obiectivelor. Planificarea este funcţia primară a activităţii de management, deoarece pregăteşte din timp spaţiul pentru toate celelalte aspecte ale managementului, fiind considerată elementul de legătură între trecut şi prezent.

Prin planificare se urmăreşte îmbinarea armonioasă a obiectivelor urmărite de către exploataţie cu posibilităţile de realizare a acestora, concretizate în resursele de producţie materiale, financiare şi economice existente sau care se pot achiziţiona în perioada de referinţă. În acelaşi timp prin planificare se urmăreşte stabilirea obiectivelor tehnice şi economice ale exploataţiei în concordanţă dinamică cu cerinţele pieţii produselor agricole pentru o anumită perioadă de timp.

Scopul intrinsec al activităţii de planificare nu se modifică, constând în optimizarea permanentă a raportului dintre oferta şi cererea de produse agricole. De aceea fiecare exploataţie agricolă, îşi va organiza şi orienta procesul de producţie în sensul obţineri, doar a celor produse agricole care sunt solicitate de piaţa liberă, asigurându-şi astfel viitoarele cicluri de producţie, deci însăşi existenţa.

Obţinerea acestor deziderate se pot concretiza doar prin elaborarea unor studii de specialitate, în ceea ce priveşte piaţa şi actorii de pe piaţă, ca de altfel, şi evoluţia în dinamică a acestora.

În cadrul societăţilor agricole şi mai ales în cadrul fermelor privat-familiale planificarea se va constitui ca o funcţie esenţială şi exclusivă a conducerii acestora.

Pentru desfaşurare procesului de planificare au fost identificate următoarele direcţii:

- manageri bine pregătiţi şi cu experienţă profesională;

- obiectivele şi ipotezele cât şi alternativele de operaţionale ale acestora, să fie corelate cu mecanismele specifice mediului concurenţial;

Făcând referire doar la activităţile pur manageriale, rezultă că activitatea de planificare, reprezintă principala activitate a managerului unităţii. Prin planificarea, managerul îşi propune să realizeze un anumit obiectiv mai îndepărtat sau mai apropiat faţă de activitatea sa curentă. Unii specialişti în domeniu consideră că „toate categoriile de planificare au intrat intr-un cerc vicios”. De exemplu, cu cât planificarea unei activităţi se realizează pe o perioadă mai îndelungată, cu atât gradul de incertitudine va creşte, apropindu-se de un punct critic, care obligă revenirea la punctul zero al activităţii de planificare, deoarece incertitudinea va mări gradul de dificultate, legat de adoptarea unei decizii. Acest cerc vicios este generat de creşterea gradului de complexitate, a mediului managerial, de a obţine performanţă.

Întocmirea planurilor înainte de a fi executate, concentrând o parte din atenţie, pe activităţile viitoare şi nu pe cele prezente, solicită din partea decidentului, abilitatea de a prevedea activităţile într-o forma abstractă şi mai important, de a evalua viitoare evenimente. Deci, activitatea de planificarea se sprijină pe posibilitatea de a prevedea un obiectiv şi efectele acestuia. Pentru aceasta este nevoie, din partea managerului, de multă ingeniozitate, atât în ceea ce priveşte concepţia, cât şi modul de organizarea.

Premisele pe care se sprijină un manager, în activitatea de planificare sunt multiple. Unele dintre acestea sunt dependente de situaţia internă a exploataţiei, iar altele sunt caracteristice mediului extern. Unele pot fi cantitative iar altele pot avea un caracter calitativ.

Premisele externe se referă la mediul general, (condiţiile economice, tehnice, politice, sociale, etc,) şi la condiţiile de piaţă, (integrează factorii care influenţează cererea de produse şi servicii, preţul pământului, a forţei de muncă, a materialului şi capitalului).

Indentificarea premiselor interne va fi orientată spre strategiile, politicile şi programele existente, structura organizatorică a exploataţiei, etc.

Caracterul cantitativ al acestor premise este exprimat sub formă bănească, fie a orelor de muncă, unităţi fizice pe produs, etc.

Caracterul calitativ este dat de: atitudinea faţă de taxe şi impozite, relaţiile exploataţiei cu alte unităţi din amonte şi aval de agricultură, etc.

Primele activităţi, ce se derulează pe parcursul procesului de planificare, constau în culegerea de informaţii, atât din mediul intern, cât şi din mediul extern, al exploataţiei. Cea de a doua etapă o reprezintă etapa de interpretare a tututor variantelor posibile şi de elaborare varintei, cea mai apropiată de obiectivul/obiectivele stabilit. Dacă activitatea de planificare, a unei activităţi economice, are ca suport persoane bine pregătite profesional, abile şi cu experienţă în activitatea de planificare şi rezultatele economice vor fi cele scontate.