Previziunea Situațiilor Financiare

Elemente introductive.

Terminologia previziunii şi planificării

Previziune şi planificare

Previziunea şi planificarea, văzute ca un proces integrat, se numără printre funcţiile de bază ale managementului.

Previziunea reprezintă procesul prin care sunt realizate aprecieri sau estimări cu caracter probabil asupra viitorului. Obiectul previziuni economice poate fi atât valoare sau sensul de evoluţie unui indicator cât şi producerea unui eveniment.

Alţi termeni sinonimi termenului de previziune sunt prognoza şi predicţia.

Planificarea presupune stabilirea unor obiective precum şi a modalităţilor concrete de realizare a acestora.

În mod natural previziunea precede planificarea şi oferă informaţii necesare pentru realizarea acesteia. Se planifică deci în contextul unor previziuni iar modalităţile concrete de acţiune pe care le implică planificarea sunt adoptate prin decizii. Prin urmare putem spune că previziunea reprezintă un proces suport pentru procesul decizional şi cel de planificare. Chiar şi în situaţia în care procesul de planificare nu se bazează pe un proces de previziune formal sau explicit totuşi la baza planificării se află un set de ipoteze privind viitorul care pot fi considerate previziuni implicite. De exemplu planul de afaceri al unei întreprinderi care produce în baza unui contract ferm şi în care activitatea de previziune nu este organizată din punct de vedere formal se bazează pe previziunea implicită că firma client nu va da faliment, pe faptul că furnizorii vor continua să livreze materie primă la timpul şi în cantitatea stabilită, în general pe faptul că mediul economic va rămâne stabil etc.

Deşi între procesele de previziune şi planificare există legături strânse, care merg uneori până la contopire, o delimitare a acestora poate fi făcută în funcţie întinderea sferei de control a unei entităţi economice. Capacitatea de control variază atât din punct de vedere spaţial cât şi temporar. Aceasta scade pe măsură ce se realizează un transfer de orientare dinspre mediul interior către cel exterior şi pe măsură ce orizontul de previziune devine mai lung.

Previziunea economică se orientează în general pe mediul extern mai exact, pe acea componentă a mediului care, deşi poate fi influenţată de organizaţia respectivă, nu se află sub controlul direct al acesteia. Planificarea, în schimb, vizează acel set de procese care se află în sfera controlului direct al entităţii, procese care de regulă aparţin mediului intern. Prin urmare, este corect să spunem că o firmă previzionează cererea (mediul extern) pentru un anumit bun pe piaţă şi planifică producţia (mediul intern) pe care urmează să o realizeze în contextul cererii respective. Nu este corect însă, să spunem că o firmă planifică evoluţia cursului valutar (mediul extern) pentru o anumită monedă sau că o firmă previzionează preţul (mediul intern) unui produs atunci când s-a luat decizia practicării acelui preţ.

Există însă şi numeroase situaţii, aşa cum s-a amintit deja, când acţiunile unei firme de talie mare pot influenţa mediul extern. De exemplu, anticiparea acţiunilor mediului concurenţial face obiectul previziunii dar acest lucru nu implică imposibilitatea influenţării concurenţei. Un alt exemplu este cel legat de influnţarea sau chiar crearea unor noi nevoi în ceea ce priveşte comportamentul consumatorului faţă de produsele firmei. Nevoia de a utiliza tehnologia in domeniul comunicării şi informării a fost dezvoltată, fără îndoială, sub influenţa marilor companii.

Trebuie notat faptul că noţiunea de demand planning, întâlnită în literatura şi practica anglo-saxonă, în traducere exactă planificarea cererii, cuprinde acţiunile legate de planificarea elementelor mixului de marketing în contextul resurselor şi capacităţilor firmei şi a posibilităţilor de dezvoltare a cestora. Cu alte cuvinte demand planning se referă la acţiunile firmei pentru a veni în întâmpinarea cererii. Pentru previziunea propriuzisă a cererii este utilizat temenul de demand forecasting.

Din punct de vedere temporar o variabilă economică dată poate fi planificată în cadrul unei firme în ceea ce priveşte mărimea sau dinamica sa pe termen scurt însă, pe un orizont mai lung, se întâmplă deseori ca aceiaşi variabilă să facă obiectul previziunii ieşind din sfera posibilităţii de a fi controlată şi deci de a se acţiona în mod direct asupra sa.

În ceea ce priveşte punctele comune dintre previziune şi planificare, fără îndoială, cel mai pregnant este orientarea ambelor procese către viitor. Datorită orientării către un domeniu temporal nerealizat sau nederulat încă care nu pot fi controlat în totalitate se degajă caracterul de incertitudine al previziunii. Chiar dacă planificarea presupune un control mai ridicat datorită faptului că este fundamentată pe analize cu caracter previzional caracterul de incertitudine se tranferă şi asupra acesteia. Incertitudinea creşte pe măsură ce mediul are un grad de instabilitate mai ridicat.

Cu cât gradul de incertitudine este mai mare, adică mediul este mai instabil, cu atât previziunea, ca activitate organizată, devine mai necesară însă devine, în acelaşi timp, mai greu de realizat. Cu cât gradul de incertitudine este mai mare cu atât procesul de planificare trebuie să devină mai flexibil pentru a compensa probabilitatea scăzută cu care sunt garantate rezultatele predictive.

Probabilitatea cu care sunt garantate rezultatele previziunii va fi cuprinsă întotdeauna între zero şi unu, între imposibil şi sigur, fără ca aceste valori extreme să fie atinse. Cu alte cuvinte, în ceea ce priveşte viitorul, nu putem afirma că un eveniment este imposibil sau că se va întâmpla cu siguranţă absolută.

Previziune şi estimare

Termenul estimare are semnificaţia unei evaluări aproximative prin urmare ţinând cont de caracterul incert al previziunii termenii estimat sau estimativ se folosesc pentru a caracteriza diferite rezultate previzionale. Însă trebuie menţionat faptul că dacă previziunea are un caracter estimativ nu orice valoare estimată este în mod implicit rezultatul previziunii. Termenul de estimare are o semnificaţie mai largă şi acoperă o arie temporală mai extinsă (trecut, prezent şi viitor), prin urmare termenii nu sunt echivalenţi.

Previziune şi prospectivă

Punctul de pornire al prospectivei este recunoaşterea faptului că există mai multe scenarii posibile în ceea ce priveşte viitorului. Scopul prospectivei este explorarea diferitelor scenarii realiste alternative care apoi este urmată de realizarea unor opţiuni şi decizii strategice. Astfel prospectiva implică o atitude activă care porneşte de la premisa că alegerile făcute în prezent modelează viitorul. În timp ce previziunea răspunde la întrebarea care este viitorul cel mai probabil- Prospectiva răspunde în esenţă la două întrebări:

1. Care sunt posibilităţile de evoluţie viitoare?

2. Ce trebuie făcut?

Simularea şi analiza de sezitivitate. Instrumente ale previziunii

Simularea reprezintă imitarea unui fenomen real prin utilizarea unui model sau a unui sistem simplificat pornind de la un set de ipoteze. O metodă de simulare, utilizată în special în domeniul economic, este analiza de senzitivitate (engl. sensitivity analysis, what-if analysis). Analiza de senzitivitate presupune studierea variaţiei în output-ul unui sistem la diferite variaţii ale elementelor de intrare sau input-uri în sistem. De exemplu pentru o companie se poate simula, cu ajutorul analizei de senzitivitate, efectul asupra profitului în cazul în care unul dintre clienţii iportanţi ai acesteia îşi încetează activitatea. Rezultatul simulării nu reprezintă însă o previziune ci este doar efectul unei ipoteze de lucru: care ar fi profitul dacă un anumit eveniment ar avea loc. Dacă însă facem o estimare în sens probabilist adică considerăm că există o probabilitate foarte ridicată ca acel client să înceteze activitatea atunci rezultatul simulării devine o previziune. Prin urmare simularea nu trebuie confundată cu previziunea însă poate fi utilizată în realizarea acesteia. În mod similar termenului de estimare simularea nu este strict legată de viitor.