Simulări și jocuri de management

TEMA NR. 1. MODELAREA ŞI SIMULAREA ÎN MANAGEMENT

Cuprins:

1.1. Noţiuni introductive

1.2. Conceptul de model

1.3. Tipuri de modele

1.4. Procesul de modelare

1.5. Conceptul de simulare

1.6. Etapele simulării

1.7. Avantajele şi dezavantajele simulării

Rezumat

Analiza deciziilor prin modelare şi simulare, deşi nu poate acţiona asupra hazardului şi nu poate atrage cu sine manifestarea norocului, poate să-l ajute pe decident să înţeleagă mai bine problemele decizionale, să-şi îmbunătăţească şansele de a obţine un rezultat fericit sau să fie mai pregătit pentru a face faţă unor evoluţii nefavorabile, independente de voinţa lui.

Modelarea şi simularea pot contribui la înţelegerea şi îmbunătăţirea unui sistem real. Cu toate că un sistem poate fi extrem de complex, este bine să se încerce să se construiască un model cât mai simplu posibil. Acesta se obţine atât prin definirea limitelor sistemului analizat astfel încât să fie luate în considerare numai caracteristicile esenţiale din punct de vedere al obiectivului analizei, cât şi prin definirea unor ipoteze simplificatoare. Modelul poate fi îmbunătăţit prin redefinirea limitelor şi prin relaxarea ipotezelor. Pe de altă parte, dacă se încearcă includerea în model a tuturor factorilor şi relaţiilor, modelul ar putea deveni prea complicat pentru a fi rezolvat. De aceea este necesar să se realizeze un compromis între necesitatea de a construi un model simplu şi uşor de rezolvat şi necesitatea de a obţine prin model o reprezentare rezonabilă şi plauzibilă a problemei reale.

1.1. Noţiuni introductive

Modelarea şi simularea sunt necesare atunci când experimentarea directă pe sistemul real nu este posibilă sau recomandabilă.

Simularea poate fi definită ca un proces prin care se construieşte un model al unui sistem real şi se realizează experimente cu acest model în scopul înţelegerii comportamentului sistemului şi/sau evaluării diferitelor strategii pentru sistemul analizat.

In prezent, se constată o creştere a utilizării simulării în diverse domenii. Această situaţie a fost favorizată de mai mulţi factori:

- Creşterea numărului de instrumente software pentru simulare.

- Existenţa unor pachete pentru simularea unor probleme specifice.

- Preţurile convenabile la care pot fi procurate cele mai multe din pachetele de programe disponibile.

- Pachetele de programe pentru simulare nu necesită, în general, o expertiză tehnică deosebită pentru a fi utilizate.

- Sistemele informatice actuale pot oferi cantităţi mari de date necesare realizării experimentelor de simulare.

Există mulţi susţinători ai simulării, atât din partea companiilor producătore de software cât şi a companiilor care utilizează aceste programe. Ambele prevăd un viitor în care simularea va ocupa un loc asemănător celui ocupat astăzi de foile de calcul (programe de tip spreadsheets). Aceste companii susţin de asemenea, necesitatea unei bune educaţii şi instruiri care să asigure utilizarea eficientă a simulării.

Înţelegerea unor concepte cum sunt colectarea datelor, dezvoltarea unui model, validarea şi experimentarea, este considerată esenţială.

În acest context, scopul acestui curs este de a-l ajuta pe student să devină un utilizator cu discernământ şi cunoscător al simulării ca un instrument de rezolvare a problemelor reale.

Simularea este în special valoroasă pentru problemele care nu pot fi abordate prin metode matematice analitice şi pentru probleme în care intervin mărimi probabiliste (simularea Monte Carlo şi simularea evenimentelor discrete) sau interacţiuni dinamice cu feedback (dinamica sistemelor).

În afaceri, cele mai utilizate sunt simularea Monte Carlo şi simularea evenimentelor discrete. Prin aceste tipuri de simulare, decidenţii pot testa diferite opţiuni strategice pentru realizarea obiectivelor propuse.

Există şi un alt tip de simulare, în care decidenţii iau parte la un joc de afaceri. Această simulare tip joc plasează fiecare jucător în competiţie cu alte companii care vând produse similare pe aceeaşi piaţă. Sarcina jucătorului este de a conduce activităţile unei întreprinderi, fiind responsabil pentru deciziile referitoare la toate aspectele afacerii. Aceste decizii se pot referi la producţia şi marketingul produselor, finanţarea costurilor activităţilor de marketing şi de producţie, achiziţionarea de informaţii competitive etc.

1.2. Conceptul de model

În cazul problemelor decizionale, este necesară definirea unui domeniu al problemei prin stabilirea unor frontiere ale sistemelor asupra cărora se exercită acţiunile care decurg din deciziile adoptate. Un sistem poate fi orice tip de proces sau colecţie de entităţi dependente una de alta, care formează un întreg organizat în vederea atingerii unor obiective comune. Entităţile care nu fac parte din sistem, dar influenţează atingerea obiectivelor fără a putea fi controlate de către decident constituie mediul sistemului.

Frontierele nu sunt numai graniţele fizice stabilite în mod obiectiv sau arbitrar între sistem şi mediul său. Ele se pot referi la orizontul de timp al deciziei sau la conţinutul sistemului.

Stabilirea unor frontiere ale domeniului problemei decizionale se poate realiza prin decuparea unei porţiuni din realitatea înconjurătoare, denumită uneori sistem real. Sistemul real poate fi folosit de către decident pentru a experimenta direct, pe baza unui plan, anumite variante decizionale. În final, pe baza evaluării consecinţelor acestor experimente, se poate adopta varianta convenabilă.

În alte situaţii, această abordare poate fi foarte costisitoare sau imposibilă din punct de vedere fizic. În aceste cazuri, este necesară construirea unui model care este o reprezentare simplificată (abstractizare), dar suficient de fidelă pentru a fi utilă studierii sistemului real. Pe lângă reducerea complexităţii sistemului analizat, modelul poate servi la îmbunătăţirea comunicării, comprimarea timpului, reducerea costurilor necesare activităţilor de analiză şi evaluare a consecinţelor variantelor decizionale, evitarea unor situaţii critice sau catastrofale care pot apărea în cazul experimentelor în sistemul real.

Un model reprezentativ pentru sistemul real se poate obţine printr-un proces iterativ pornind de la un model cât mai simplu posibil. Acest lucru poate fi realizat prin definirea limitelor sistemului astfel încât să fie luate în considerare numai caracteristicile esenţiale în raport cu scopul urmărit şi apoi pentru satisfacerea cerinţelor de validare a modelului se poate încerca relaxarea limitelor sau a unor ipoteze simplificatoare.