Sistemul de Management Organizațional

Managementul organizaţiei este abordat din multiple puncte de vedere, care adesea

se deosebesc substanţial între ele.

În lucrările de management nord-americane cele mai răspândite sunt definiţiile

pragmatice ale managementului, de pe poziţia managerului practic. Alte lucrări însă

tratează managementul ca pe o ştiinţă.

În teoria şi practica economico-socială managementul organizaţional are o triplă

semnificaţie: activitate practică, centru de decizie şi disciplină ştiinţifică.

Managementul ca activitate practică poate fi definit ca un „tip special de activitate

intelectuală prin care o persoană (managerul, leaderul, conducătorul) determină alte

persoane (subordonaţii) să desfăşoare anumite activităţi în vederea realizării unui sau

mai multe obiective“.

Managementul ca centru de decizie este reprezentat de „persoana sau grupul de

persoane investite cu o autoritate finală, în virtutea căreia iau decizii prin care vor

influenţa activitatea sau comportamentul altor persoane“.

Într-o organizaţie pot fi identificate mai multe centre de decizie: Adunarea

Generală a Acţionarilor (AGA), Consiliul de Administraţie (CA), Comitetul de Direcţie

(CD), Manager general, Director financiar, Şef serviciu etc. Fiecare dinte aceste centre de

decizie dispun potrivit ROF şi fişelor de post, de o anumită competenţă decizională.

Managementul ca ştiinţă reprezintă „studierea procesului de management în

vederea sistematizării şi generalizării unor concepte, legi, principii, reguli, a conceperii

de noi sisteme, metode şi tehnici de management care să conducă la creşterea

activităţilor desfăşurate pentru realizarea unor obiective“. Se vorbeşte din ce în ce mai

mult de o ştiinţă a managementului, dar şi de un management ştiinţific, concepte ce se

deosebesc ca abordare şi tratare.

Managementul ştiinţific constă în „aplicarea legislaţiilor, conceptelor, metodelor

şi tehnicilor puse la dispoziţie de ştiinţa managementului în practica economicosocială“,

în cea organizaţională.

39

Managementul este ştiinţa, dar este şi artă, „este cea mai veche dintre arte“ sau

este „arta artelor întrucât are în vedere dirijarea talentului altora“.

Arta managementului constă deci în „folosirea talentului conducătorului în

desfăşurarea procesului de management“.

Ansamblul proceselor de muncă care se desfăşoară în orice organizaţie cuprinde

două categorii de procese: de execuţie şi de management.

Procesul tipic de management constă în „ansamblul fazelor prin care se

determină obiectivele, se organizează activităţile, se coordonează eforturile şi acţiunile,

se antrenează personalul pentru a participa la realizarea obiectivelor, se concretizează

modul de desfăşurare a activităţilor şi se reglează funcţionarea sistemului condus“.

Se observă că activităţile specifice procesului tipic de management, care sunt

desfăşurate de orice manager, indiferent de domeniul în care activează şi de nivelul

ierarhic la care se situează, pot fi grupate după omogenitatea lor în ceea ce se cunoaşte in

teoria şi practica de management, sub denumirea de funcţiile managementului. Acestea

sunt prevederea, organizarea, coordonarea, antrenarea şi controlul – reglarea şi au fost

definite pentru prima dată la începutul secolului XX de către Henry Fayol în lucrarea sa

“Administraţie industrială şi generală“ prin cinci infinitive: a planifica, a organiza, a

comanda, a coordona, a controla.

a) Planificarea constă în ansamblul proceselor de previziune prin intermediul cărora

se stabilesc obiectivele organizaţiei, performanţele acesteia şi resursele potenţiale

necesare pentru a atinge obiectivele.

b) Organizarea constă în stabilirea şi determinarea proceselor de muncă fizică şi

intelectuală, a componentelor acestora(operaţii, timpi, mişcări), precum şi gruparea

acestora pe posturi, formaţii de lucru, comportamente şi atribuirea lor personalului,

corespunzător anumitor criterii economice, tehnice şi sociale, în vederea realizării

în cât mai bune condiţii a obiectivelor stabilite prin prevedere.

c) Coordonarea constă în ansamblul proceselor prin care se organizează deciziile şi

acţiunile personalului organizaţiei şi a subsistemelor componente, în cadrul

obiectivelor stabilite prin prevederi şi a sistemului organizatoric creat.

d) Antrenarea cuprinde ansamblul proceselor prin care se determină personalul

organizaţiei să contribuie la realizarea obiectivelor stabilite, pe baza luării în

considerare a factorilor motivaţionali.