Strategii Concurențiale

1. STRATEGIA SI MANAGEMENTUL STRATEGIC AL FIRMEI

În conceperea si fundamentarea activitatilor firmelor un rol esential îl au strategiile si politicile, eliberate de organismele manageriale. Concretizare esentiala a previziunii, strategiile si politicile jaloneaza dezvoltarea fiecarei firme, de continutul lor depinzând adesea decisiv eficacitatea interfetei cu suprasistemele lin care fac parte, masura în care acestea îsi mentin si amplifica segmentul de piata ocupat, profitabilitatea obtinuta.

1.1 Conceptele de strategie, management strategic si politica a organizatiei

Strategia desemneaza ansamblul obiectivelor majore ale firmei pe termen lung, principalele modalitati de realizare, împreuna cu resursele alocate, în vederea obtinerii avantajului competitiv potrivit misiunii organizatiei.

Din aceasta definitie a strategiei rezulta trasaturile sale definitorii, astfel:

a. întotdeauna strategia are în vedere, în mod explicit si implicit,

realizarea unor scopuri bine precizate, specificate sub forma de misiune si obiective. Obiectivele reprezinta fundamentul motivational si actional al strategiei, calitatea lor fiind determinata pentru performantele viitoare ale organizatiei.

b. strategia vizeaza perioade viitoare din viata firmei, cel mai adesea

3-5 ani. De aici si gradul ridicat de risc si incertitudine ce-i este asociat, cu toata gama consecintelor în procesul operationalizarii.

c. continutul strategiei se rezuma la elemente esentiale,

concentrându-se asupra evolutiilor majore ale firmei, indiferent ca acestea reprezinta sau nu schimbari fata de perioada anterioara. Fireste, cel mai adesea, prin strategie se prevad mutatii tehnologice, financiare, manageriale etc. de natura sa asigure supravietuirea si dezvoltarea firmei.

d. strategia se bazeaza pe abordarea corelativa a organizatiei si mediului în care îsi desfasoara activitatea. Prevederile strategiei au în vedere, în buna masura, realizarea unei interfete cât mai eficace între firma si mediu, reflectata în performantele organizatiei.

e. la baza abordarii strategiei se afla principiul echifinalitatii.

Potrivit acestuia, exista mai multe modalitati sau combinatii de resurse si actiuni, prin care se poate asigura atingerea unui anumit obiectiv. În consecinta, atât în elaborarea cât si în implementarea strategiei, nu trebuie absolutizata o singura combinatie. În functie de variabilele endogene si exogene implicate, se poate folosi una din mai multele combinatii eficace, prin care se realizeaza avantajul competitiv.

f. strategia este un rezultat al negocierii explicite sau implicite a

stakeholderilor. Se recomanda o negociere distributiva, bazata pe descoperirea de multidimensiuni, care sa nu fie complet opuse. Ca urmare, se abandoneaza negocierea de tip câstig – pierdere, generatoare de conflicte latente sau deschise, si se trece la negocierea de tip câstig - câstig în care ambele parti implicate câstiga câte ceva. Pe aceasta baza se faciliteaza armonizarea intereselor partilor implicate, favorizând dezvoltarea unei culturi si a unui sistem relational, propice obtinerii de performante ridicate pe termen lung.

g. în firmele contemporane, chiar si în cele de mici dimensiuni, strategia

are de regula un caracter formalizat, îmbracând forma unui plan. Frecvent, acesta este un “business plan”, mai ales în întreprinderile mici. În schimb, în marile corporatii, strategiile au de regula forma unor planuri sau programe pe termen lung, ale caror componente, proceduri si mecanisme de elaborare si implementare sunt bine precizate. O atare abordare este – asa cum subliniau Peters si Waterman în best-sellerul “In Search of Excellence” – definitorie pentru companiile din SUA, cum ar fi IBM, General Motors etc.

Managementul strategic este definit ca un set de decizii si actiuni concretizate în formularea si implementarea de planuri, proiectate pentru a realiza obiectivele organizatiei.

În mod concret, prin management strategic se are în vedere întreg managementul firmei bazat pe strategie.

Deci, se refera în fapt, la managementul stiintific al firmei care, întotdeauna este fundamentat pe strategie. Accentuam asupra acestei diferente, deoarece nu rare ori se pun sub semnul egalitatii strategia si managementul strategic, ceea ce genereaza confuzii în practica manageriala a firmelor.

Exercitarea managementului strategic în cadrul firmei produce adevarate mutatii în climatul si mecanismele functionarii acesteia, care au efecte benefice asupra performantelor si competitivitatii ei.

Analize temeinice efectuate pe diferite planuri, masuri si conditii economico-financiare, au pus în evidenta urmatoarele avantaje ale practicii managementului strategic:

-asigura unitatea de conceptie si de actiune la toate nivelurile ierarhice din cadrul firmei;

-constituie forma de conducere cea mai bine adaptata pentru anticiparea problemelor viitoare pe care le va avea firma, a oportunitatilor si amenintarilor cu care se va confrunta, în conditiile în care în numeroase domenii de afaceri viteza schimbarilor se accelereaza continuu;

-asigura cadrul necesar implicarii puternice a tuturor managerilor în firma, începând de la nivelul cel mai de jos pâna la managerii de vârf, în actiunile de concepere, stabilire si aplicare a strategiei de ansamblu a firmei;

-asigura îmbunatatirea semnificativa a rezultatelor economico-financiare ale firmei, dezvoltarea rapida si consolidarea pozitiei acesteia pe piata, cresterea apreciabila a competitivitatii ei.

Strategiile servesc drept fundament pentru elaborarea politicilor sau tacticilor de catre întreprinderi.

În esenta, politica firmei cuprinde un set de obiective pe termen mediu, ce se refera fie la ansamblul activitatilor, fie la componente majore ale acesteia, împreuna cu volumul si structura resurselor disponibile, actiunile majore de întreprins, principalii responsabili si executanti, sursele de finantare, termenele finale si intermediare, indicatorii de eficienta globali si partiali.

Din cele prezentate, rezulta ca politicile firmei se deosebesc de strategiile acesteia prin :

a) orizont mai redus, întrucât se refera la perioade de 0.5-2 ani, de regula, 1 an;

b) grad de detaliere mai pronuntat, cuprinzând asa cum s-a mentionat, numeroase elemente suplimentare, în special cu caracter operational.