Suport de Curs Management

1.1 Definirea managementului

Obiectul de studiu. Ştiinţa managementului si managementul ştiinţific

Folosit iniţial în ţările anglo-saxone, conceptul de management a cunoscut o rapidă dezvoltare pe toate meridianele globului. Pentru a putea să precizăm în mai bune condiţii sensul conceptului de management, considerăm necesară o scurtă incursiune etimologică (Petrescu, I., 1991, pag. 7-10).

Management derivă de la latinescul “manus” (mână) şi reprezintă ca expresie literară “manevrare”, “pilotare”. Aşa cum subliniază acad. Al. Graur, de la latinescul “manus” s-a format în limba italiană “mannegio” (prelucrarea cu mâna), de unde, prin intermediul cuvântului francez “manege” a trecut în limba română cu semnificaţia de “loc unde sunt dresaţi caii”. Din franceză, cuvântul a fost împrumutat de limba engleză, sub forma verbului “to manage”, care înseamnă “a administra”, “a conduce”. Englezii au derivat apoi “manager” şi “management”, ceea ce ar însemna “conducător” şi “conducere”.

Cu timpul, verbul “to manage” a trecut în domeniul artei operative şi al ştiinţei militare. Aici a primit o nouă semnificaţie, şi anume aceea de a pregăti cantitativ şi calitativ unitatea militară pentru a obţine victoria în bătălie. Din acest punct de vedere, termenul englez se aseamănă ca sens cu termenul american de logistică.

Termenul “management” nu îşi află împlinirea vocaţiei în domeniul economic în secolul al XVIII – lea, şi nici în secolul următor. În această situaţie se pune fireasca întrebare: de ce termenul “management” nu s-a aplicat pe parcursul celor două secole în domeniul precumpănitor al activităţii industriale sau al celor economice desfăşurate în Marea Britanie şi ulterior în Statele Unite, Germania şi Japonia ? Pentru a putea răspunde la această întrebare esenţială este necesar să punem în ecuaţie termenul “management” cu elementul său esenţial – factorul uman, căruia să i se poată aplica conceptul de management. În secolele XVIII şi XIX activitatea economică reprezenta un proces de prospectare, producţie şi desfacere, iar mâna de lucru nu punea probleme. Ea era destul de abundentă, ca urmare a procesului de migrare a ţărănimii la oraşele în curs de industrializare. În acelaşi timp nu ridicau probleme nici materiile prime, resursele imperiului colonial britanic fiind uriaşe. Şi, în sfârşit, piaţa engleză şi insulele protecţioniste asigurau clientela pentru bunurile şi serviciile oferite de economia britanică. Această conjunctură a durat aproape două secole. Ea explică motivul pentru care termenul de management a întârziat să intre în rândul conceptelor fundamentale ale vieţii economice.

Deşi nu a căpătat utilizare în domeniul economicului, termenul “management” a fost totuşi folosit în acest timp în sfera politicului şi în domeniul ziaristicii.

Încă din secolul al XVIII-lea termenul de management s-a impus şi în domeniul administraţiei publice, cu accent în chestiunile de poliţie, probleme navale şi militare. Una din arme, cea a cavaleriei, punea la dispoziţie modelul manejului, adică al managementului cailor.

Folosit astăzi în toate activităţile economice, termenul management s-a impus în sfera acestor domenii în ultimii 65 de ani şi aceasta datorită răspândirii imediate şi atotcuprinzătoare a lucrării lui James Burnham, “The Managerial Revolution”, publicată prima oară la New York în anul 1941. El a impus în mod categoric şi definitiv noţiunea de manager, ca vector al inovaţiei şi progresului, iar adjectivul managerial l-a cuprins în titlul lucrării cu semnificaţia de analiză interdisciplinară a poziţiei şi a rolului managerului în societatea contemporană. Burnham vedea în manageri un grup de indivizi, o categorie socială capabilă să organizeze o întreprindere în spirit novator şi expansionist. Ideea nouă şi de mare valoare şi actualitate pusă în circulaţie de Burnham este aceea că orice societate, indiferent de regimul ei ideologic, juridic sau politic are nevoie de manageri dacă vrea ca economia ei să prospere în ritm novator şi creator.

Condiţia esenţială actuală şi de perspectivă a managerului este sugestiv definită prin ceea ce Peter Drucker (1970, pag.149) numeşte “noile postulate ale managementului”, şi anume:

- managementul este general, afirmându-se în toate domeniile economice şi sociale;

- dezvoltarea spiritului de inovare constituie trăsătura esenţială a managementului modern;

- managementul este orientat spre sporirea continuă a productivităţii muncii intelectuale şi fizice;

- managementul se grefează pe tradiţiile culturale, sociale şi politice ale fiecărei ţări, pe condiţiile istorice de dezvoltare ale acesteia;

- managementul constituie principalul factor de sporire a eficienţei activităţii desfăşurate;

- ca o consecinţă logică a postulatului precedent, managementul constituie principalul “animator” al dezvoltării economice, afirmaţie susţinută cu argumentul existenţei unor ţări sărace în resurse materiale, dar puternic dezvoltate economic.

Referindu-ne în continuare la conceptul de “manager”, putem spune că el este sinonim cu conceptul de conducător. Într-o definiţie sugestivă, managerul este în esenţă liantul, catalizatorul, forţa ce conduce schimbarea, coordonarea şi controlul într-o organizaţie(Ursachi, I., Năftănăilă, I., Deac, V., 1993, pag.3). Se cunosc mai multe feluri de manageri, în funcţie de nivelul competenţelor, astfel: junior management sau lower supervizor, care corespunde conducerii de supraveghere, middle management, în care intră şefii de servicii, şi top management, corespunzând conducerii de vârf (Mihuleac, E., 1977, pag. 10).

În concordanţă cu spiritul practicist american (Petrescu, I., 1991, pag. 7-10), prin management se înţelege înainte de toate o stare de spirit, un mod de a privi şi de a aborda problemele, o modalitate concretă de a dirija într-o viziune dinamică, îndreptată către un scop bine conturat, respectiv spre eficienţa maximă în orice activitate. În concepţia americană, managementul înglobează funcţiile de conducere ale tuturor cadrelor din întreprindere, începând de la director până la şeful de echipă. În concepţia prezentată se înscriu lucrările autorilor E. Peterson şi E. Plowman, P. Drucker, William Newman, A. Mackensie, K. Heyel, D. Hemphil şi alţii.

McCollum K. J.(2006, pag.22) foloseşte un dicton ce este adeseori redus la o formulă: