Comunicarea în Afaceri

Tema 1: Comunicarea – domeniu de intersecţie în ştiinţele sociale

1. Noţiunea de comunicare

2. Specificul comunicării educaţionale

3. Comunicare şi informare

1. Noţiunea de comunicare

Noţiunea de comunicare începe să fie utilizată începând cu secolul XIV, din latinescul communis care înseamnă a « a pune în comun, a împărtăşi ». Două secole mai târziu, odată cu secolul XVI când încep să se dezvolte poşta şi drumurile, i se asociază şi sensul de «a transmite » .Din secolul XIX, sensul de transmitere primează alături de cel de « difuzare » datorită dezvoltării noilor mijloace de comunicare. Astfel, I. Drăgan subliniază : « înţelesurile noţiunii de comunicare se diversifică şi se nuanţează odată cu multiplicarea activităţilor, formelor şi mijloacelor de comunicare, mai ales ca urmare a intervenţiei tehnicilor moderne în comunicarea umană naturală, ca mediatori şi transmiţători ai mesajelor. » (Drăgan ; 1996 ; 10)

Chiar dacă la o primă vedere definirea comunicării ar putea părea un act simplu (Pânişoară, 2006), în realitate tocmai vasta întindere a conceptului şi cotidianul practicii comunicaţionale ridică probleme, delimitările terminologice relevându-se în fapt drept un proces destul de complex şi de laborios. Diferiţi autori precizează cincisprezece formule, în încercarea de a oferi o definire completivă, fiecare dintre ele punând accentul asupra unui alt aspect sau unei alte componente:

- simboluri, vorbire, limbaj;

- înţelegerea - receptarea, nu transmiterea mesajelor;

- interacţiune, relaţie - schimbul activ şi coorientarea;

- reducerea incertitudinii - ipotetică dorinţă fundamentală, care duce la căutarea de informaţie în scopul adaptării ;

- procesul - întreaga secvenţă a transmiterii ;

- transfer, transmitere - mişcare conotativă în spaţiu şi timp;

- legătură, unire - comunicarea în ipostază de conector, de articulator ;

- trăsături comune - amplificarea a ceea ce este împărtăşit sau acceptat de ambele părţi;

- canal, purtător, rută - o extensie a "transferului", având ca referinţă principală calea sau" vehiculul" (sistem de semne sau tehnologie) ;

- memorie, stocare - comunicarea duce la acumularea de informaţie şi putem "să comunicăm cu" astfel de depozite informative;

- răspuns discriminatoriu - accentuarea acordării selective de atenţie şi a interpretării ;

- stimuli - accentuarea caracterului mesajului în cauză, a răspunsului sau a reacţiei;

- intenţie - accentuează faptul că actele comunicative au un scop;

- momentul şi situaţia - acordarea de atenţie contextului actului comunicativ;

- putere - comunicarea văzută ca mijloc de influenţă.

Definiţii directe şi focalizate asupra comunicării au fost formulate, spre exemplu, în felul următor:

• "comunicarea este un proces în care oamenii îşi împărtăşesc informaţii, idei şi senti¬mente" (Hybels, Weaver), "

• comunicarea este procesul prin care o parte (numită emiţător) transmite informaţii (un mesaj) unei alte părţi (numită receptor)" (Baron) ori

• "comunicarea se referă la acţiunea, cu una sau mai multe persoane, de trimitere şi receptare a unor mesaje care pot fi deformate de zgomote, are loc într-un context, presupune anumite efecte şi furnizează oportunităţi de feedback" (DeVito).

Dar poate cea mai grea întrebare este aceea « Ce este comunicarea ». Multiple definiţii nu fac decât să surprindă aspecte sau caracteristici, cu toate că este poate singurul fenomen uman şi social care ne însoţeşte de-a lungul întregii noastre activităţi zilnice.

Având în vedere şi multitudinea situaţiilor de comunicare în care indivizii se găsesc, putem afirma în acord cu profesorul I. Drăgan (1996, p.8) polisemia noţiunii de comunicare, dar şi a faptului de necontestat că odată cu multiplicarea activităţilor, formelor şi mijloacelor de comunicare, şi a creşterii gradului de intervenţie a tehnicilor moderne în comunicarea umană, înţelesurile noţiunii de comunicare s-au diversificat şi nuanţat.

Astfel, comunicarea îmbracă mai multe forme şi înţelesuri dintre care enumerăm pe cele mai frecvent întâlnite în diferite definiţii date conceptului de comunicare:

• Transmitere

Dicţionarele sunt cele care împărtăşesc cel mai mult asocierea comunicării cu procesul de transmitere. Acest lucru se datorează poate şi faptului că cea mai cunoscută şi mai uşor de înţeles schemă a comunicării este cea a modelului matematic a lui Claude Shannon şi Warren Weaver, model în care comunicarea este definită ca „transmitere de semnale de la un emiţător către un receptor prin intermediul unui canal” (apud. I. Drăgan, 1996, p.13).

În dicţionarul enciclopedic (1978, ed. a II-a) al limbii române, comunicarea este definită pleonastic „acţiunea de a comunica şi rezultatul ei”, fără a încerca să surprindă nici cea mai mică parte din regulile unei definiri corecte: specificarea genului proxim şi a diferenţei specifice. O posibilă explicaţie ar fi tocmai dificultatea definirii şi a surprinderii elementelor consistente unei formule explicative din multitudinea teoretică (semiologie, pragmatică, filosofia comunicării, interacţionism etc.) a variabilelor comunicaţionale.

• Transfer de cunoştinţe (comunicarea educaţională sau pedagogică)

Comunicarea pedagogică accentuează caracterul de transfer al comunicării, fundamentat pe paradigmele clasice ale teoriei curriculumului în care relaţia profesor-elev determină un schimb sistematic de cunoştinţe, atitudini, competenţe. Astfel, C. Cucoş (2006, p.333) consideră comunicarea pedagogică drept un „transfer complex, multifazial şi prin mai multe canale ale informaţiilor dintre două entităţi (indivizi sau grupuri) ce-şi asumă simultan sau succesiv rolurile de emiţători şi receptori, semnificând conţinuturi dezirabile în contextul procesului instructiv-educativ. Ca o consecinţă a acestui tip de înţeles al comunicării, se accentuează rolul feed-back-ului în comunicarea educaţională, fără de care aceasta nu ar putea avea loc. Feed-back-ul îşi regăseşte adevărata reprezentare a rolului său odată cu afirmarea comunicării educaţionale şi cu afirmarea interacţiunii necesare a relaţiei profesor-elev.

• Influenţare

Acest înţeles al noţiunii de comunicare reprezintă unul dintre cele clasice, în sensul dat de teoreticienii domeniului, fără a lăsa loc şi dimensiunii negative, patologice cuprinsă în înţelesul de influenţare ca manipulare. Astfel, se vorbeşte despre comunicare „de fiecare dată când un sistem, respectiv o sursă influenţează un alt sistem, în speţă un destinatar, prin mijlocirea unor semnale alternative care pot fi transmise prin canalul care le leagă” ( Charles E Osgood, „A Vocabulary for Talking About Communication”, apud. I.Drăgan, op. cit., p.12).