Relații comerciale internaționale și corespondență

CURSUL 1

MANAGEMENTUL RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE

A. Aspecte generale ale managementului internaţional

B. Funcţiile managementului internaţional

C. Şcoli şi curente ale managementului

D. Metode de conducere

A. ASPECTE GENERALE ALE MANAGEMENTULUI INTERNAŢIONAL

Apariţia şi dezvoltarea managementului ca ştiinţă a conducerii a fost istoriceşte legată de o serie de fenomene cum ar fi:

a. despărţirea utilizării capitalului de proprietatea asupra acestuia şi deci de creşterea rolului specialiştilor în conducerea activităţii economice;

b. conducerea şi specializarea în producţie;

c. progresul ştiinţific şi tehnic;

d. extinderea specializării şi cooperării în producţie, atât pe plan intern cât şi internaţional.

Paternitatea conceptului de management este atribuită lui F. Taylor, care face pentru prima dată o încercare de aplicare a ştiinţei la ceea ce înseamnă conducerea întreprinderilor. Contribuţia lui Taylor la dezvoltarea managementului a constat în sintetizarea şi publicarea unor idei referitoare la conducere, dar şi în transformarea unor „generalităţi” în „instrumente practice de conducere” care au devenit aplicabile în întreprinderile din S.U.A.

Un rol important în dezvoltarea managementului internaţional l-a avut şi Henry Fayol. Acesta defineşte pentru prima dată categoriile de procese din întreprindere şi diferitele funcţii ale conducerii (previziunea, organizarea, distribuirea comenzilor, coordonarea şi controlul).

Tehnica managementului a fost dezvoltată în ultimele decenii ale secolului trecut de următorii economişti: Peter Drucker, Philip Kotler, Duncan P. Drucker, care au considerat că managementul este echivalent cu personalul de conducere. Aceştia mai arată şi faptul că managementul presupune persoane care direcţionează activitatea celorlalţi şi care îşi realizează propria activitate, determinându-i pe ceilalţi să şi-o realizeze pe a lor.

Economistul J.Massie defineşte managementul ca fiind „arta conducătorilor de a realiza anumite lucruri folosind eforturile altor oameni”. Economistul american McKenzie porneşte de la premisa că un conducător operează cu următoarele elemente: idei, lucruri şi oameni. Placând de la acest lucru el defineşte managementul ca fiind „realizarea prin alţii a obiectivelor propuse”. Konoshuta Matsushita (şcoala economică japoneză) adresându-se unui grup de manageri occidentali spunea următoarele: „pentru voi, managementul este arta de a face să treacă într-un mod convenabil ideile patronilor în mâinile lucrătorilor”. Pentru japonezi managementul este arta de a mobiliza şi de a canaliza întreaga inteligenţă a tuturor în serviciul scopului urmărit de întreprindere.

O abordare mai largă a managementului îl defineşte pe acesta ca fiind un sistem complex de concepte, metode şi instrumente prin care se realizează conducerea unei entităţi economice spre realizarea unor obiective propuse în vederea atingerii unor performanţe cât mai ridicate.

B. FUNCŢIILE MANAGEMENTULUI INTERNAŢIONAL

Conducerea ştiinţifică (managementul) are o serie de funcţii:

1. Comunicarea – este procesul prin care se asigură circulaţia operativă a informaţiilor atât în interiorul unităţii economice, cât şi în relaţiile exterioare;

2. Organizarea – este acea funcţie a managementului prin care se grupează şi se repartizează activităţile, se determină structura, se repartizează funcţiile şi se urmăreşte implementarea lucrărilor pe compartimente şi locuri de muncă.

3. Prognoza şi planificarea – este acea funcţie care prevede evoluţia viitoare a activităţii economice respective prin analiza diferiţilor factori, dar şi a corelării lor, precum şi prin examinarea diferitelor variante de evoluţie;

4. Alegerea şi încadrarea cu personalul – potrivit acestei funcţii, managementul are în vedere şi activitatea prin care se selectează, se pregăteşte şi se promovează pe funcţii de conducere şi de execuţie personalul aflat într-o unitate economică;